* Până la meciul cu Bute, manifestaţie locală în ploaie * Salariaţii unei firme locale, nemulţumiţi de piedicile întâmpinate în extinderea societăţii * Controale, avize cu cântec şi nervi pe bandă *
Primăria din Pechea, în plină şedinţă a Consiliului Local, a fost, ieri, „asediată” de angajatele unei societăţi din comună, în ciuda frigului şi a ploii, cu pancarte, umbrele, fluierături şi lozinci gen „Hoţii!” „Doamna Gica (Gica Salcianu, secretara primăriei – n.r.), ieşi afară, că ne bagi comuna-n boală!” „Domnule primar, noi vrem să muncim!” „Copiii noştri vor mâncare, nu răutatea unei secretare!” Ţinte ale protestului au mai fost consilierul local PDL, George Ştefu şi şeful său de partid, Marian Meca.
În fapt, salariatele şi-au manifestat nemulţumirea faţă de faptul că, sub presiunea celor trei, Primăria şi Consiliul Local tergiversează formalităţile ce ar permite extinderea spaţiilor de producţie în care lucrează Company Med SRL.
Firma a fost înfiinţată pe ruinele fostei Cooperative „Consumcoop Pechea”, de soţii Daniela şi Mihăiţă Măncilă, din economiile strânse în 10 ani de muncă în străinătate. În colaborare cu un partener italian au înfiinţat o secţie de producţie de echipamente electrice şi electronice pentru autovehicule, la care lucrează acum 104 angajaţi, majoritatea femei.
Societatea are ocazia să încheie noi parteneriate şi să înfiinţeze un nou punct de lucru, pentru 50 de salariaţi, dar socotelile se văd altfel la Primărie şi parcă se urmăreşte blocarea afacerii. Asta în ciuda faptului că, numai pentru salarii, impozit pe profit şi taxe la bugetul de stat societatea a generat, o sumă de peste 1,44 milioane lei!
„Oameni de bine”
Mai întâi, Consiliul Local a respins cererea de alocarea a unui spaţiu aflat în paragină de mai bine de 22 ani, o fostă centrală termică. Apoi, după ce soţii Măncilă au achiziţionat un teren pentru a construi de la zero o nouă hală de producţie, s-au pus beţe în roate la obţinerea autorizaţiilor necesare, artizanii sforăriilor fiind, spun oamenii, tot Ştefu, Meca şi Sălcianu. Controalele de la ITM, Garda de Mediu, Electrica, Inspectoratul în Construcţii, ca urmare a tot felul de reclamaţii de la „oamenii de bine”, au fost primele efecte.
Dar obţinerea avizelor a mers înainte. Asta până pe 22 iunie, când picătura a umplut paharul. Exact la ridicarea ultimului aviz pentru eliberarea Autorizaţiei de construire, de la Biroul de Urbanism al CJ Galaţi, reprezentanţii Company Med au fost informaţi că s-a stopat eliberarea avizului, la cererea secretarei din Pechea.
„Nu se mai poate aşa ceva! Pur şi simplu îşi bat joc de munca noastră şi a salariaţilor noştri. Vrem să ne extindem, să facem un lucru bun şi pentru comunitate, şi pentru noi, şi pentru salariaţi, şi ne lovim de aroganţa , invidia şi răutatea unor persoane puse în funcţie tocmai ca să le facă bine oamenilor”, ne-a spus Daniela Măncilă.
Meci în prelungiri
Deşi manifestaţia de ieri nu a fost aprobată de primarul Iancu Boldea, pe de altă parte nici supărarea salariatelor nu a mai putut fi ţinută în frâu. „Eu lucrez, vreau să lucreze şi sora mea, dar uite că nu are unde, pentru că nu vrea unul sau altul!”, ne-a explicat una dintre manifestante.
Gaz pe foc a pus şi apariţia într-un 4X4 a lui Marian Meca, acesta începând să le filmeze cu o cameră video pe manifestante. Când pe scări a apărut primarul Iancu Boldea, atenţia manifestanţilor s-a îndreptat asupra lui. „Noi vrem doar dreptate şi nimic mai mult!” – i s-a strigat din mulţime, ca răspuns la cererea de a vorbi cu reprezentanţii protestatarilor.
„Eu cred că este o manipulare politică la mijloc. E păcat, e o pată pe meciul cu Bute!”, ne-a declarat primarul.
De faţă cu presa, totul a devenit brusc mai bun şi mai frumos. „Am deja rezoluţia pozitivă de la CJ Galaţi, am vorbit şi cu Mihăiţă Măncilă, marţi se eliberează autorizaţia de construcţie!”, a declarat primarul.
În legătură cu criticile la adresa secretarei, dat fiind statutul acesteia de funcţionar public, primarul a spus că eventualele nemulţumiri trebuie adresate comisiei de disciplină de pe lângă Prefectură.
În ceea ce-l priveşte pe consilierul PDL George Ştefu, răspunsul a fost: „Ce să-i fac, e ales local! Se ceartă între ei, sunt şi vecini, eu ce să le fac?”
Una peste alta, bine că se eliberează autorizaţia. Vom urmări şi noi să vedem dacă promisiunea va fi respectată.