Administrația Națională a Penitenciarelor a luat măsuri dure în urma controalelor efectuate la Penitenciarul Vaslui. Chemați de către sindicaliști, care i-au acuzat pe directorii închisorii de relații sexuale la locul de muncă, deturnări de fonduri, sporuri acordate discreționar și pontaje fictive, mai marii ANP au tăiat în carne vie, “decapitând” întreaga conducere.
Cu sabia deasupra capului și în același timp conștient că echipa de control va scoate la suprafață nereguli de o gravitate ieșită din comun, fostul director al unității, comisarul Vasile Doroftei nu a mai așteptat raportul inspectorilor ANP și a solicitat ieșirea la pensie. În urma aceluiași control a fost schimbat din funcție și directorul adjunct, Dan Maloș, care a fost înlocuit cu Sorin Bărbuță. În funcția de director adjunct responsabil cu educația și asistența psihosocială a fost numit comisarul Mihaela Podoleanu. Din fosta conducere, singurul care a scăpat nedestituit este directorul economic Marius Cernat, cel pentru care a fost chemată echipa de control. Sindicaliștii îl acuzau pe acesta că a fost numit în funcție fără a îndeplini condițiile legale și că a încasat bani în baza unor pontaje fictive și a unei chirii inexistente. Vom reveni cu mai multe detalii în ediția de luni a ziarului nostru!