Ziua adevărului pentru cei peste 28 de mii de absolvenţi de liceu aduce veşti proaste pentru circa 42 la sută dintre aceştia. Ministrul Educaţiei, Maia Sandu, a anunţat astăzi că aproape jumătate dintre absolvenţi au picat la BAC în acest an.
Totodată, doar 14 elevi din cei 28 de mii au luat nota 10 pe linie.
Nota media pentru examenele de BAC 2013 este de 6.7.
Deputații PCRM cer demisia ministrului eduacției.
Cei mai mulţi absolvenţi au picat examenul la matematică, circa 40 la sută.
Totodată, Maia Sandu a declarat că 98% dintre absolvenţi au participat corect la examen. „Nu pretindem că am eliminat frauda definitiv, dar suntem pe calea cea bună”, a menţionat aceasta.Anul trecut, rata de promovabilitate a BAC-ului, după prima sesiune, a fost de 89%.
România 2012 – 57% au PICAT
Ministrul Educaţiei, Ecaterina Andronescu, a declarat că rezultatele de la bacalaureat – 43,01 la sută – sunt sub aşteptările celor din sistemul de învăţământ, încurajându-i însă pe elevii care nu au trecut examenul să renunţe la vacanţă şi să meargă la cursurile remediale, scrie Mediafax.
via publika.md