“I s-a reproşat că nu a scos-o pe Raluca Ioan deputat”, a motivat Costică Neaţă mătrăşirea, după ce tot el afirma la adresa lui Tănase că “nu am ce să-i reproşez” .Sefia interimară a fost preluată de medicul Raluca Ioan, cea care la întâlnirea de duminică a anunţat că este cu Blaga.Sprijinul pentru Blaga a fost, de altfel, miza înlocuirii preşedintelui PDL municipiu.Nicu Tănase îi dă dreptate lui Secară că în PDL ar fi practici nedemocratice.In timp ce taie şi spanzură în partid, Neaţă se află în concediu medical din funcţia de director al Direcţiei Agricole, funcţie incompatibilă cu postul de lider de partid
Permanent Local al PDL Focşani a fost dizolvat aseară, în cadrul unei şedinţe a democraţilor vrânceni. Organizaţia municipală nu mai este condusă de consilierul local Nicu Tănase, ci de medicul Raluca Ioan, după cum ne-a precizat preşedintele interimar al PDL, Costică Neaţă. Motivul oficial al mătrăşirii lui Tănase este acela că nu a scos-o pe Raluca Ioan deputat la alegerile parlamentare din 10 decembrie, deşi candidatul democraţilor în municipiu a luat cel mai bun procent la vot din toate colegiile. Totuşi, la redistribuire, mandatul a mers la Florin Mihail Secară, la Adjud, pentru că a avut mai multe voturi, fiind candidat în cel mai mare colegiu din Vrancea. Dizolvarea BPL de ieri are însă şi un substrat ascuns, acela că Tănase nu şi-a anunţat sprijinul pe faţă pentru Vasile Blaga, între el şi Cotică Neaţă fiind, duminică, la lansarea moţiunii lui Blaga la Focşani, anumite fricţiuni. În schimb, Raluca Ioan, o veche şi fidelă membră a grupării care a preluat puterea în PDL, a anunţat deja că îl va sprijini pe Vasile Blaga, numele său fiind vehiculat de ceva vreme ca înlocuitoare a lui Nicu Tănase. Rămâne de văzut cum va organiza aceasta PDL Focşani, în condiţiile în care este medic la Bucureşti şi are o agendă profesională extrem de încărcată. De altfel, aceasta nu prea a venit la Focşani nici în campania electorală pentru alegerile parlamentare.
Tănase: „Neaţă se ascunde sub masă”
După şedinţa de aseară, evident că au început acuzaţiile, Nicu Tănase vorbind, pentru prima dată, despre practicile nedemocratice din partid, adoptând tonul critic al deputatului Secară. „Au dizolvat BPL printr-un simulacru de şedinţă, sub explicaţia că o parte din oameni şi-ar fi dat demisia. Demisionarii ar fi putit fi înlocuiţi, prin recompletarea Biroului. Ce s-a întâmplat a fost o chestie regizată de Neaţă. Eu nu mai sunt preşedinte la municipiu. Voi rămâne alături de partid, dar nu în condiţiile lui Neaţă. Nu sunt şantajabil şi de asta au vrut să mă elimine. Dau bătălia pe delegaţii de la Convenţie. Potrivit rezultatelor la alegeri, PDL Focşani ar fi trebuit să meargă cu 25 de oameni din 76, ori ei, pentru a-şi asigura echipă pentru Blaga, iau mult prea puţini. Prin aceste practici, Neaţă a demonstrat că este un lider slab, care niciodată nu a avut performanţe electorale, dar a fost numit şi se ascunde sub masă. Deputatul Secară are dreptate în privinţa practicilor nedemocratice de la PDL, au fost demonstrate cu vârf şi îndesat. Organizaţia municipală este principalul motor electoral, iar pe ei îi interesează să fie remorca cuiva”, ne-a spus Nicu Tănase.
Neaţă: „nu moare nimeni”
La rândul său, Costică Neaţă s-a disculpat, că nu el a dizolvat BPL Focşani şi a completat că a dorit să vadă componenţa biroului, din care nu ar mai fi făcut parte decât 8 din 23 de membri. Neaţă a adăugat că lui Tănase i s-a reproşat că nu a scos un scor mai bun la alegeri şi că nu a ţinut şedinţe la municipiu.În urmă cu ceva timp, când apăruseră zvonurle mătrăşirii, Neaţă spunea că nu are ce să-i reproşeze lui Tănase ca organizare şi rezultat la alegeri. „Efectiv, rămăseseră doar 8 membri de drept, situaţie în care nu poate funcţiona cu drept deplin de reprezentare. În aceste condiţii, am stabilit că nu mai avem cvorum ca BPL. Am luat măsurile necesare şi am aprobat ca preşedinte interimar pe Raluca Ioan, care trebuie să formeze un BPL cu 35 de oameni. Pentru o lună de zile nu moare nimeni! A existat o nemulţumire la adresa lui Nicu Tănase că nu s-au făcut şedinţe decât foarte rar, că nu a prezentat după alegeri un raport cu rezultatele şi i s-a reproşat că nu a scos candidatul nostru, pe Raluca Ioan, deputat. Doamna nu se va muta la Focşani, probabil va veni din 2 în 2 zile sau din 3 în 3, cunoaşte organizaţia, nu e nevoie să se mute aici. Nu este nicio degringoladă la PDL, voi organiza mai bine organizaţia (sic!) municipală, va fi mult mai bine”, ne-a spus şi Costică Neaţă. Acesta a promovat la randul său preşedinte interimar ca urmare a lobby-ului făcut la centru de gruparea Lică Panciu – Jan Vraciu după plecarea fostului preşedinte interimar Gabriel Postolache. Neaţă nu a putut explica de ce şefia interimară a organizaţiei municipiu a fost dată tocmai candidatului pierzător la alegerile parlamentare.
Neaţă: “Chiar am probleme medicale”
Costică Neaţă, încă director al Direcţiei Agricole Vrancea, a confirmat faptul că se află în concediu medical impus de problemele de sănătate pe care le are. “Am fost în concediu, după care am intrat în perioada de preaviz. Am cerut să intru în concediu medical, pentru că am nişte probleme de sănătate. Este greu de spus cat vor dura acesta”, a declarat ieri liderul interimar al PDL Vrancea, înainte de şedinţa de “autodizolvare” a organizaţiei municipale.
Potrivit legii, concediul medical poate dura pană la 90 de zile pe an, astfel că perioada de interimat la Direcţia Agricolă se mai poate prelungi. În ciuda faptului că este bolnav, Costică Neaţă a fost amfitionul întalnirii democrat-liberalilor vranceni de sambătă cu liderul Vasile Blaga, unde a fost destul de vocal şi a animat atmosfera. Potrivit legii, funcţionarii publici nu pot deţine funcţii de conducere în partide, însă se pare că Neaţă a găsit o portită pentru a lua în continuare salariu de şef, chiar dacă uşor diminuat. Acesta a condus Direcţia Agricolă timp de şapte ani, inclusiv în perioada guvernării Tăriceanu, cand partidul său era în opoziţie.