Bolnavi obezi duși cu ajutorul pompierilor la ambulanță
Persoanele cărate de pompieri au avut 120 și respectiv 150 de kilograme.
Ramona IONESCU
Două echipaje de pompieri au fost scose din dispozitiv pentru a căra doi suferinzi către ambulanțe. Bolnavii, unul din municipiul Bacău, iar celălalt din municipiul Onești, sunt supraponderali, imobilizați la pat și locuiau ambii în blocuri cu patru etaje. O primă solicitare a venit de la o adresă de pe strada Miron Costin din municipiul Bacău, unde, unei femei de 70 de ani i se făcuse rău și trebuia dusă la spital. Cum nu avea cine să o care, s-a apelat 112, iar solicitarea a fost transmisă către Inspectoratul pentru Situații de Urgență Bacău.
În cel de-al doilea caz, un echipaj din cadrul Detașamentului de Pompieri Onești a mers pe strada George Călinescu pentru a transporta o femeie de 65 de ani, de la etajul patru al imobilului unde locuia, la o mașină aparținând Serviciului de Ambulanță Județean Bacău. “Răspundem la aceste solicitări – declară lt. Andrei Grecu, ofițer de relații publice în cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență Bacău – pentru a da o mână de ajutor celor aflați la nevoie”. Echipajele medicale le-au făcut bolnavilor o evaluare a stării de sănătate și i-au preluat la mașină pentru a-i duce la spital. Cele două persoane care au fost ajutate cu transportul de echipajele de pompieri au avut 120 și respectiv 150 de kilograme.