Premierul Emil Boc a declarat, vineri, într-o conferinţă de presă la Cluj, că „mecanismul pervers” de la Ministerul Finanţelor legat de acordarea stimulentelor va fi corectat prin lege, astfel încât stimulentele vor fi acordate numai în funcţie de performanţă.
Boc a spus că un profesor sau un medic care operează pe creier sau pe cord ar fi la fel de îndreptăţit să primească stimulente.
„Mecanismul pervers de la Finanţe se va corecta prin lege, iar stimulente vor fi acordate doar pe bază de performanţă”, a spus Boc.
El a susţinut că prin legile care sunt promovate acum va fi introdus un sistem echitabil de salarizare pentru toate persoanele plătite din banii publici, inclusiv pentru angajaţii de la Finanţe.
Sute de angajaţi din Ministerul Finanţelor şi Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (ANAF) au declanşat miercuri un protest spontan, nemulţumiţi că nu aprimit în ultimele două luni stimulente financiare. Ulterior, protestul s-a extins la nivelul întregii ţări.
Ministrul Finanţelor, Gheorghe Ialomiţianu, le-a spus, joi, angajaţilor că stimulentele pe august şi septembrie vor fi deblocate, după ce o comisie formată din sindicalişti şi reprezentanţi ai MFP va analiza modul de acordare.
Liderul Alianţei „Sed Lex”, Vasile Marica, a declarat că angajaţii din Finanţe aşteaptă ca ministrul Finanţelor, Gheorghe Ialomiţianu, să semneze documentele oficiale pentru acordarea stimultentelor, până atunci ei reluându-şi activitatea.
În cazul în care Ialomiţeanu se va răzgândi, angajaţii „nu îşi vor mai relua activitatea decât atunci când ministrul Finanţelor va demisiona” , a afirmat Vasile Marica.
mediafax.ro