REPARTIZARE… Douăzeci de apartamente sunt pregătite să fie date în folosință de către Primăria Vaslui pentru specialiștii care lucrează în cadrul instituțiilor publice din municipiul reședință de județ. În primă fază, au fost depuse 30 de dosare privind solicitarea unei locuințe, însă doar în cazul la 13 dintre ele s-au respectat criteriile. Din cei 13 beneficiari norocoși, cinci lucrează în cadrul Primăriei Vaslui.
În luna aprilie a acestui an, Agenția Națională pentru Locuințe (ANL) reușea să finalizeze construcția unui bloc cu locuințe de serviciu, situat pe strada Ceramicii din municipiul Vaslui, investiție începută încă din 2019. Blocul are 20 de unități locative cu destinația de locuințe de serviciu, respectiv câte 5 apartamente cu câte 1 și 3 camere, și 10 apartamente cu 2 camere. Obiectivul a costat 6.086.635,45 lei (inclusiv TVA), și a fost predat Primăriei Vaslui, în luna mai a acestui an. În ultimele luni s-au făcut toți pașii necesari pentru predarea apartamentelor către beneficiari, astfel că pe 14 august, comisia de analiză a solicitărilor de locuințe de serviciu s-a întrunit pentru a analiza dosarele depuse. Din cei 30 de solicitanți care au depus dosarele, doar 13 au îndeplinit criteriile de acces la locuința de serviciu. Din cei 13 beneficiari norocoși, cinci lucrează în cadrul Primăriei Vaslui, iar opt în cadrul altor instituții din oraș. Lista cu cei 13 beneficiari urmează să fie aprobată în ședința de Consiliu Local din această săptămână.
Criteriile “discriminatorii”
În luna noiembrie 2022, consilierii vasluieni au adoptat un proiect de hotărâre care viza blocul ANL de pe strada Ceramicii. Aparatul de specialitate al primarului a venit în Consiliul Local cu regulamentul privind atribuirea celor 15 apartamente și cinci garsoniere, regulament pe care viceprimarul Cătălin Mândru l-a modificat semnificativ, introducând criteriul vârstei. Pe scurt, acesta a propus ca solicitanții cu vârsta până în 35 de ani să primească 10 puncte, cei cu vârsta între 35 și 40 de ani -7 puncte, între 40 și 50 de ani – 4 puncte și specialiștii cu vârsta peste 50 de ani să li se acorde un punct. Consilierul Sorin Radu, social-democratul Sorin Popoiu, dar și secretarul general al municipiului Vaslui, Eduard Lăcătușu, au făcut opoziție la amendamentul vicelui Mândru, însă liberalii și consilierii USR au fost de acord cu această propunere, astfel că, într-un final, proiectul de hotărâre a fost adoptat de legislativul local, ulterior fiind trimis la Prefectura Vaslui, pentru a primi viza de legalitate. Juriștii instituției conduse de prefectul Daniel Onofrei nu au fost nici ei prea încântați de acest criteriu al vârstei, așa că au întors proiectul de hotărâre la CL Vaslui, pe motiv că discriminează solicitanții de locuințe cu vârsta peste 35 de ani. Aparatul de specialitate al primarului Vasile Pavăl a luat act de decizia Prefecturii, iar în ședința de CL din luna martie 2023 a venit cu un nou regulament, care excludea criteriul vârstei. Însă înainte de trecerea acestui proiect “nediscriminatoriu” prin CL, viceprimarul Cătălin Mândru a solicitat un punct de vedere Consiliului Național de Combatere a Discriminării (CNCD), răspuns care a venit după ședința de CL din luna martie. CNCD a concluzionat că hotărârea adoptată de CL Vaslui în luna noiembrie 2022, privind regulamentul care include și criteriul vârstei, nu discriminează pe nimeni, pentru că legea permite CL-urilor să includă în proiectele de hotărâre “și alte criterii, în funcție de situațiile specifice existente pe plan local”.
Cel care a scria mai sus, are MARE dreptate! Știu și eu 2 persoane care stau la ANL uri, cu salarii de 6000lei, fiecare! Și un biet om amarat, care e la început de drum, sau este orfan, ori are o boala ori un handicap! Unde sa stea? Ăla bine ca are de unde sa scoată din buzunar 1.000-1200lei(minim) pentru o chirie, dintr-o pensie amărâtă? Sau din salariul minim pe economie? Ca la patron cam atât iau majoritatea românilor! Ca nu toți sunt șefi,directori,medici,ingineri,patroni etc! Mai sunt și oameni care fac munca de jos, fără de care noi cei de la mijloc sau cei de sus, n am funcționa. Dar na, ăia sa moara, săracii. Să trăiască numai bogatii. Și tot bogații au parte de pomeni, de scutiri, de bani de nu le mai încap în buzunare! Și oricum, degeaba ne scriem noi frustrările aici! Ca cei cu bani,cu lovele, nu o sa stea ei în veci sa ne citească noua comentariile, ci trăiesc viata la maxim în lux. Pe când, cei amărâți și necăjiți se milogesc săracii pe la primărie de pomana, fără nici un rezultat. Ca le stau dosarele aruncate într un colt! Dar doar piloșii au întâietate! Care au pe cineva,cunosc pe cineva! NORMAL. Fac de plictiseala niște ANL uri, numai sa aibă pe hârtie ca „Ajuta” c ceva, ăia,da,da. Ajuta tot pe cei cu banii doldora!
Cei din institutiile publice care au salarii frumoase nu-si pot cumpara(inchiria) apartamente ….ha ha ha….. , dar cel care lucreaza pe la patroni pe nimica toata pot.Rusine……eeeeeeeeee .ANL-urile spune legea ca sunt ptr cei necajiti.Stau in chirie cate 10 ani pe 200 lei intre timp isi construesc case de se invart dupa soare si apoi mai si cumpara apartamentele pe nimica toata. Cel necajit sa-si ia apartament de pe piata libera cu 100.000 euro doar isi permit. Votati-i tot asa. Ne meritam soarta.
Pentru cine sunt locuințele mă? Pentru specialiștii din instituțiile publice😯 ăștia care au dus tara in dezastru? Ăștia care votează PSD pentru funcții călduțe la stat degeaba 😡 Stau 10 ani cu chirie moaca, apoi pun mana pe apartamente la prețuri derizorii, așa au făcut peste tot la ANL uri