MÃRTURII ALE ISTORIEI Una din comorile culturale ale judetului Vaslui o constituie Biserica de lemn „Sf. Nicolae” a fostului schit Stiuborãnii, sat Stioborãni, comuna Solesti. În aceeasi comunã mai existã o bisericã foarte importantã. Biserica cu hramul „Adormirea Maicii Domnului” este construitã de Ecaterina Rosetti în 1859, din cãrãmidã si acoperitã cu tablã. Pictura de pe iconostas este din Petrograd iar pictura muralã a fost fãcutã în 1945 de pictorul Theodor Eftimiu, în stil neobizantin.
Bisericã ctitoritã în 1726 de cãtre clucerul Grigoras Mardare, în mijlocul unei pãduri seculare, situatã în partea de nord a satului, ca bisericã de schit. Anterior, se pare cã ar fi fost o altã bisericã veche, de pe timpul domnitorului Stefan cel Mare, care, spun legendele, ar fi poposit pe aceste meleaguri. În 1809 schitul era metoh al episcopiei Roman, dar, dupã secularizãrilor averilor mãnãstiresti din 1863, devine bisericã de parohie. A fost strãmutatã pe locul actual între 1943 si 1945, din cauza alunecãrii terenului din noaptea de 29/30 martie 1942. Remontarea s-a fãcut de cãtre mesterii locali: Iorgu Mardare, urmas al ctitorului, si Gheorghe Bodaie din Iasi, pe baza devizului alcãtuit de V. Moisescu, aprobat de Comisiunea Monumentelor Istorice. Cu aceastã ocazie, pe latura de sud s-a realizat pridvorul în acelasi stil cu monumentul. Se impune prin mãiestria realizãrii sistemului de boltire, a stâlpilor despãrtitori dintre naos si pronaos ce tin de asa numitul „baroc moldovenesc”, a adaptãrii materialului la planul dorit, raritatea planului si decoratia fatadelor aflate la confluenta dintre arta popularã si cea cultã. De plan triconc cu pronaos absidat si absida altarului pentagonalã decrosatã, turn clopotnitã pe pridvor, intrare sud, temelie de piatrã, pereti portanti din bârne de stejar, încheiate în cheutoare dreaptã, pardoseli de lemn, acoperis în patru ape, coamã lungã. Fatadele sunt decorate cu un brâu «dinti de ferãstrãu», deasupra soclului, altul median «în frânghie» si o frizã de ocnite sub cornisã. Are un brâu median din lemn masiv, Ferestrele rectangulare, cu deschideri în acoladã, ornamentate cu motive geometrice, solare si fitomorfe, sporesc farmecul fatadelor. Interiorul lãcasului are un peretele despãrtitor dintre naos si pronaos, format din patru stâlpi, din care doi adosati, bogat ornamentati, cu motivul “coarne de berbec”, ce sustin fruntarul marcat cu o deschidere în acoladã, care nu se mai regãsesc la biserici din aceeasi perioadã. Mãiestria mesterului lemnar este reliefatã prin dibãcia executãrii boltilor (hexagonalã pe pronaos, octogonalã pe naos, semicalote – altar si abside), precum si prin adaptarea materialului la planul dorit, realizat din fîsii curbe cu nervuri „în frânghie”, ce se unesc într-o cheie de boltã în formã de rozetã, decoratã cu elemente geometrice. Racordarea între bolti si pereti se face prin intermediul unor grinzi cu fete oblice, realizate în trepte ca si înfundãtura stresinii, sprijinitã pe console cioplite sub formã de cap de cal. Tavanul este pictat în culoarea albastrã, cu stele din bronz si cu nervuri tip „frânghie”, care dau un farmec aparte locasului. Se pãstreazã o parte din fondul de carte, icoanele vechi, pictate în ulei pe lemn, de dimensiuni mari, catapeteasma, deasemenea vopsitã pe margini în albastru, dar cu conturul în bronz. Peretii vopsiti în culoarea galbenã, pe care sunt agãtate icoane de mici dimensiuni donate de credinciosi, creazã senzatia de spatiu, de deschidere cãtre cele sfinte. La mutare, dupã cutremurul din 1942, biserica este înãltatã pe o temelie din beton, iar pridvorul a fost închis cu sticlã, prima impresie lãsatã fiind chiar cea de casã de tarã, dacã faci abstractie de mãrimea constructiei si de forma specificã de locas de cult. În apropiere, sub coama pãdurii, putin în pantã, este cimitirul din localitate, intrarea pe teritoriul bisericii fãcându-se pe o poartã în stil maramuresean, bogat ornamentatã. Dealtfel, prin arhitectura bisericii, cu o singurã turlã dar cu corpul larg dimensionat, asemãnarea cu bisericile din nordul bicovinei este mare, atipicã fatã de celelalte biserici din judet, care au în general plan dreptunghiular. Exteriorul este cel original, din bârne de stajar din pãdurile care, odatã, acopereau zona înconjurãtoare, iar acoperisul din tablã, care a înlocuit sindrila originalã, este în cea mai bunã stare. Atestarea documentarã a satului Stioborãni este datatã în jurul anilor 1400, fiind mai vechi ca Solestii, atestat în martie 1502.
Biserica „Adormirea Maicii Domnului”, sat Solesti, com. Solesti, jud. Vaslui
Ridicatã între 1859 si 1860 de cãtre Ecaterina Rosetti-Solescu, ca paraclis de curte, chiar în fata conacului, conac care, desi în el au avut loc multe întâlniri importante pentru istoria Moldovei, este acum o ruinã. În 1893, Gheorghe Rosetti-Solescu, nepotul sãu, ministru plenipotentiar la Sankt Petersburg, a donat biserica obstii satului. Face parte din ansamblul conacului Rosetti-Solescu, din care nu se mai pãstreazã decât conacul, biserica, si o parte din zidul înconjurãtor. Dealtfel, membrii familiei Rosetti, pe a cãror mosii se aflã asezãmântul bisericesc si marea parte a comunei Solesti, familie cu adânci rãdãcini istorice, a fost cea care au întemeiat si scoala din Solesti. Bisericã de plan dreptunghiular cu absida altarului semicircularã, decrosatã, turn clopotnitã pe pronaos, intrare vest. Structurã si plastica arhitecturalã neoclasice, de mare acuratete (fronton triunghiular, sprijinit pe doi stâlpi adosati cu bazã ionicã si capitel simplu, ancadramente cu deschideri în arc în plin cintru, muluri simple sub cornisã). Turnul-clopotnitã, de sectiune pãtratã, cu trei niveluri, acoperis în patru ape, este decorat cu o frizã de arcaturi deasupra ferestrelor. La interior, trecerea dintre pronaos si naos este marcatã de un arc dublou. Arhitectul bisericii a folosit modelul francez de bisericã, cu pronaosul în formã de navã. Boltile de pe naos si pronaos se sprijinã pe pandantivi, iar semicalota de pe altar, pe arcuri dublou. Pronaosul adãposteste mormântul comun al postelnicului Gheorghe (Iordache) Rosetti (1796-1846) si al mamei sale, Catrina Gavrilitã Catargi. În curte se aflã mormântul Ecaterinei Rosetti (1800-1869), al lui Gheorghe C. Rosetti-Solescu (1853-1916) si al sotiei sale, Olga Rosetti, nãscutã Giers (1853-1924. Pe 30 aprilie 1909, au fost aduse aici rãmãsitele pãmântesti ale Elenei Cuza, sotia primului domnitor al Principatelor Române Unite, Alexandru Ioan Cuza, care au fost înmormântate în curtea bisericii, lângî cele ale mamei sale. Lãcasul pãstreazã un bogat inventar de cult, donat de ctitori: iconostasul, secolul al XIX-lea, ulei pe lemn, argintãrie si carte religioasã. Biserica adãposteste valoroase obiecte de cult, printre care mentionãm o evanghelie argintatã, un chivot de argint si o dverã plusatã despre care se spune cã ar fi donatia Doamnei Elena Cuza, cãrti vechi cu litere chirilice (legate în piele), vesminte din mãtase naturalã. Clopotul original se aflã la muzeul judetean Stefan cel Mare, din Vaslui. Catapeteasma a fost pictatã la vestita scoalã de picturã de la Kiev, fiind restauratã, pictorita care a realizat aceastã lucrare fiind în vizitã, în anii ’70, pentru a vedea cum arezistat pictura nouã. Valoarea de patrimoniu este datoratã nu datoritã vechimei, cât formei deosebite, faptului cã a fost donatã de boierii Rosetti comunitãtii, dar si formei si frumusetii deosebite. Ca un amãnunt, se pare cã Eminescu, pe vremea când era revizor scolar, ar fi vizitat conacul Rosetti, iar Veronica Micle ar fi primit vestea mortii primului sot chiar din gura marelui poet, în timp ce asista la o slujbã în biserica de la Solesti.
