Vremea Nouã vã oferã, în pragul Sfintelor Sãrbãtori, un supliment cu cele mai importante biserici din judetul Vaslui, pietre de temelie ale credintei din aceste meleaguri
Cuvânt înainte cãtre ziarul “Vremea Nouã”
Într-o lume tot mai solicitantã si extenuatã de grijile vietii, initiativa cotidianului « Vremea Nouã » de a edita suplimente cu temã istorico-spiritualã vine ca o binecuvântare cereascã în vidul spiritual si cultural în care trãim.
Pe lângã informatiile în care puterea rãului si lucrarea lui nefastã aproape inundã fiecare clipã a vietii noastre, ziarul « Vremea Nouã », prin informatiile publicate, având ca teme prezentarea unui trecut care ne defineste, dându-ne identitatea, revine la starea necesarã, stringentã si fireascã, de a fi ceea ce trebuie sã devinã un ziar, având un rol de culturalizare, educare si formare a unui mare segment de populatie, ce are nevoie sã-si cunoascã trecutul, descoperind în el sensul valorii si puterii ei.
Bisericile Eparhiei Husilor vechi si noi, cu specificul tinutului, vorbesc despre puterea care a însufletit si încurajat acest popor. Fiecare bisericã prezentatã are trecutul ei, în ea s-au auzit primele cuvinte dãtãtoare de viatã, care au pãstrat credinta, au fãcut-o lucrãtoare, au culturalizat si sfintit firea umanã, fãcând-o nemuritoare.
Ele sunt adevãrate biblioteci, în care prezenta discretã a generatiilor care s-au succedat pe aceste locuri, vorbesc tainic si ne mãrturisesc tuturor cã lumina lui Hristos Mântuitorul vine în lume, iar cultul crestin devine culturã ce educã mintea, vointa si sentimentele, prin care se oglindesc tainic valoarea faptei cele bune create de oamenio si pentru oameni.
În lumina Învierii Domnului, care ne încurajeazã si ne mângâie, binecuvântãm initiativa si osteneala gândului bun, care ne va bucura prin publicarea spre informare si descoperire a unui trceut glorios, ascuns în strãvechea streasinã a sfintelor locasuri, ce slujesc, încurajeazã, mângâie si bucurã pe toti cei ce cautã Calea, Adevãrul si Viata!
Corneliu,
EPISCOPUL HUSILOR
† C O R N E L I U
PRIN HARUL LUI DUMNEZEU,
EPISCOP AL STRãVECHII EPISCOPII
A HUSILOR,
Iubitorului de Hristos cler, tuturor vietuitorilor sfintelor mãnãstiri si la toti binecredinciosii crestini,
Har, milã, pace si mângâiere de la Iisus Mântuitorul nostru, biruitorul mortii, iar de la noi bucurie si binecuvântare! Hristos a Înviat! În noaptea care se apropia de sfârsit vestind venirea zorilor unei zile noi, Îngerul Domnului coboarã din ceruri si de pe mormântul întunecat din afara Ierusalimului, dã la o parte piatra grea ce acoperea viata, întâmpinând pe sfintele femei purtãtoare de mir ce veniserã la mormânt încã întuneric fiind (Matei 28, 2), cu mângâietoarele cuvinte: „Hristos a Înviat! Nu este aici, priviti locul de îngropare, mergeti si spuneti ucenicilor Lui si lui Petru cã a înviat din morti si îl veti vedea asa dupã cum v-a spus El” (Marcu 16, 6-7).
Sfintele Evanghelii relateazã momentele ulterioare Învierii Domnului, ale întâlnirii Celui mort si înviat cu cei ce I-au slujit si I-au fost alãturi, marea majoritate a acestor evenimente istorice fiind întâmplate în clipa hotarului dintre noapte si zi, deoarece Învierea Domnului petrecutã dupã miezul noptii întunecoase si plinã de apãsarea tragediei petrecute în vinerea mare, biruie prin luminã, bucurie si mângâiere, întunericul, tristetea si durerea pe care le trãia omenirea sub povara pãcatului si a mortii.
Dacã pe muntele Taborului când Domnul S-a schimbat la Fatã, lumina a strãlucit pe vârful muntelui, acum din mormânt în centrul pãmântului, lumina biruind întunericul a strãlucit în mijlocul celor care dormeau în tãrâna lui, asteptând ziua Învierii. Îngerul Domnului face cunoscutã Învierea Mântuitorului prin semnele vizibile si prin cuvântul Sãu. „Veniti de vedeti locul unde a zãcut, nu este aici, ci a înviat” (Matei 28, 6). „De ce cãutati pe Cel viu între cei morti ?” (Luca 24, 5). Dupã Înviere, Hristos Domnul se va arãta cu trupul ce purta urmele Patimilor, spre convingere si încredintare, însã mãrturisirea Învierii constituie mereu un act de credintã. Prezenta puterilor ceresti la mormântul Învierii marcheazã stergerea hotarului dintre lumea cereascã si cea pãmânteascã.
Vestea Învierii aduce bucurie mare, cãci primele martore ale întâlnirii cu îngerul Domnului, primesc misiunea de a vesti Învierea si de a aduce mângâiere celor cuprinsi de întristare. Pe drum le întâmpinã Domnul cel înviat din morti aducându-le mângâiere si bucurie. „Nu vã temeti, Bucurati-Vã!” (Matei 28, 9). Acestea sunt primele cuvinte pe care Domnul le rosteste dupã revenirea Sa din lumea mare si veche a celor adormiti. Lumea în care trãim si noi, datoritã necredintei si îndepãrtãrii de Dumnezeu, supusã dezastrelor si încercãrilor, este dominatã de teamã si de spectrul mortii. Acestei lumi, nouã tuturor, Mântuitorul ne vorbeste: „Nu vã temeti, Bucurati-Vã, Eu am biruit lumea” (Ioan 16, 33).
Prin moartea si Învierea Domnului, duhul întunericului si al minciunii a fost biruit, însã acest duh se pare cã si astãzi ca si atunci încearcã sã provoace omenirea la îndoialã si neîncredere, arma lui fiind minciuna adaptatã la diferite epoci si mentalitãti, propagatã pe orice cale si prin orice mijloc. Desi seamãnã ura si neîncrederea, teama si tristetea, biruinta Învierii Domnului devine si biruinta noastrã a celor ce credem si mãrturisim cã Domnul cu adevãrat a înviat si cã S-a arãtat petrecând cu ei timp de 40 de zile, învãtîndu-i sã pãzeascã toate câte El le-a poruncit. El se aratã cu trupul pentru a-i încredinta de Înviere si pentru a face un pogorãmânt fatã de noi, dându-ne posibilitatea nouã muritorilor de a-L recunoaste în cadrul conditiei noastre umane limitate.
Sfântul Maxim Mãrturisitorul spune cã: „Mântuitorul Iisus Hristos a refãcut chipul divin din om, lepãdând în mormânt în dimineata Învierii, trãsãtura pãtimitoare a firii umane, ultima consecintã a cãderii lui” (Teologia învierii în opera Sf. Maxim Mãrturisitorul, în „Studii teologice”, XX, 1968, nr. 7-8, p. 520).
Prin Învierea Sa din morti, Mântuitorul Iisus Hristos a fãcut posibilã întemeierea Bisericii prin trimiterea Sfântului Duh în lume, punând temeliile Împãrãtiei Sale vesnice din care vor face parte toti ce vor crede si vor mãrturisi Învierea Lui. El rãmâne prezent cu trupul dupã Înviere, 40 de zile pe pãmânt, spre a initia prefacerea întregii creatii, de a o face capabilã sã intre în noua Sa împãrãtie vesnicã, iar dupã Înãltarea Sa la ceruri, va rãmâne asa cum ne-a promis, pânã la sfârsitul veacurilor, vesnic prezent în Sfânta Euharistie (Împãrtãsanie) pe altarele sfintelor biserici si în fiinta celor care se împãrtãsesc cu Trupul si Sângele Lui. Învierea Domnului biruieste si nimiceste lumea aceasta aflatã în mormânt si o descoperã ca luminã si mângâiere vesnicã.
Dreptmãritori crestini, fii si fiice ale Sfintei noastre Biserici,
Fiecare clipã a vietii noastre este marcatã de multã suferintã. Aceasta are diferite origini, este provocatã de pãcatele noastre, de indiferenta noastrã, de necredinta noastrã, de noi însine. Si astfel lumea a devenit o mare infinitã de tristete si suferintã. În fiecare zi, noi morminte acopãr trupurile celor care au fost printre noi, dar care repede pleacã din aceastã lume în vesnicie, „unde nu mai este durere, întristare si nici suspin, ci viatã fãrã de sfârsit” (Rânduiala înmormântãrii). Drumul crucii si suferinta, se repetã în viata fiecãruia dintre noi. Multi dintre semenii nostri sunt uitati, singuri, plini de durere, asteaptã clipa izbãvirii. Tuturor acestora, astãzi strãluceste lumina din mormântul Învierii, cu îndemnul Mântuitorului: „Nu vã temeti!”. El este cu noi dându-ne puterea biruintei si bucuria Sfintelor Pasti, dacã-L cãutãm si ne încredintãm Lui „pe noi însine si toatã viata noastrã”.
Omenirea a început sã trãiascã semnele apropiate ale sfârsitului ei, asa cum însusi Domnul ne-a învãtat: „Când veti vedea toate acestea (cutremure mari, rãzboaie, prooroci mincinosi, lepãdare de credintã, urã si luptã pentru a stãpâni, sã stiti cã sfârsitul este aproape” (Matei 24, 33). Într-o zi toti vom pleca din aceastã lume, de aceea este urgent sã ne întoarcem cu credintã cãtre Domnul si Mântuitorul nostru, de a-L întâmpina dupã Înviere si a ne bucura de mângâierea Lui. „Veniti la Mine toti cei osteniti si împovãrati si Eu vã voi odihni pe voi” (Matei 11, 28). În Biserica Lui cea Sfântã, gãsim adevãrata mângâiere, aici aflãm calea cea dreaptã si numai aici ni se dãruieste viata si nemurirea. Dupã zilele de iarnã cu nopti lungi si friguroase, odatã cu primãvara ne întâmpinã si Învierea Domnului, Cel care ne-a trecut din moarte la viatã si de pe pãmânt la cer. Cei plecati dintre noi asteaptã vizita noastrã, sã nu-i uitãm, sã le pãstrãm amintirea prin rugãciune, sã le îngrijim locurile de odihnã purtând si aducând cu noi lumina Învierii, sensul credintei noastre.
În ziua de Pasti, dupã zile de dureri si tristete, sã ne bucurãm, unul pe altul sã ne îmbrãtisãm, sã iertãm toate pentru Înviere, sã vizitãm pe cei bãtrâni, singuri, bolnavi, cãci în ei suferã tainic însusi Mântuitorul Cel mort si înviat, Care a biruit durerile mortii pentru totdeauna. Împreunã cu îngerul Cel ce a coborât din cer si a rãsturnat piatra cea mare a mormântului, vã vestesc tuturor: „Hristos a Înviat! Bucurati-vã si trãiti dupã voia Lui!”, fãcându-vã urmãtori ai Sfintei Învieri, purtati-vã ca fii ai luminii umblând în pace si îndelungã rãbdare, cãci venirea Domnului se apropie! „Fericiti cei chemati la ospãtul Stãpânului!”.
Cãtre Domnul Cel mort si înviat, Care ne dã puterea biruintei asupra rãului, fierbinte rugãtor,
† CORNELIU
EPISCOPUL HUSILOR
Nota: VEZI PE SITE BISERICILE DE PATRIMONIU DIN JUDET
