NEREGULI… Autoritățile vasluiene au transmis, după lupte seculare și la solicitarea insistentă a ziarului Vremea Nouă, rezultatele controalelor efectuate în 22 de centre de stat sau particulare, cu domeniul de activitate în asistență pentru copii, persoane vârstnice și persoane cu dizabilități din județul Vaslui. Rezultatele transmise presei au fost cosmetizate și minimalizate, fără a se detalia concret neregulile descoperite. În urma verificărilor, au fost aplicate un număr de 280 de sancțiuni contravenționale, constând în avertismente și amenzi. Valoarea totală a amenzilor aplicate în această perioadă de control se ridică la 145 mii lei. De asemenea, au fost dispuse și măsuri complementare în cazul Centrului de asistență medico-socială Codăești, constând în retragerea autorizației sanitare de funcționare. Această măsură a fost luată ca urmare a constatării unor deficiențe sau încălcări ale normelor și reglementărilor în vigoare. Cu excepția centrului din Codăești, autoritățile județene s-au ferit să prezinte situația pe fiecare centru verificat, încercând probabil să acopere realitatea din teren. Cotidianul Vremea Nouă a aflat că în aproape toate centrele și azilele din județ au fost găsite probleme, inclusiv la unitatea de la Băcești, “perla” lui Dumitru Buzatu, care a fost amendată cu 52.000 de lei.
În județul Vaslui, prin Ordinul Prefectului Daniel Onofrei, au fost constituite Comisii Mixte care au ca scop efectuarea de controale în centrele sociale. Aceste comisii au fost formate din reprezentanți ai mai multor instituții, printre care Direcția de Sănătate Publică Vaslui, Inspectoratul Teritorial de Muncă Vaslui, Comisariatul Județean pentru Protecția Consumatorilor Vaslui, Direcția Sanitar Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Vaslui, Agenția Județeană pentru Plăți și Inspecția Socială Vaslui, Inspectoratul de Poliție Județean Vaslui și Inspectoratul pentru Situații de Urgență Vaslui. Aceste comisii se ocupă, în această perioadă, de verificarea și monitorizarea a 54 de centre rezidențiale existente în județul Vaslui. Dintre acestea, 47 sunt deținute de instituții publice, iar 7 sunt deținute de entități private. Sunt verificate centrele sociale destinate persoanelor adulte cu dizabilități, copiilor din sistemul de protecție socială și persoanelor vârstnice.
Amenzi de 56.000 de lei pentru centrul rezidențial de la Valea Siliștei
Cea mai mare amendă dată de echipele mixte de control a a fost la Centrul rezidențial pentru persoane de vârsta a III-a “Giulia”, din satul Valea Siliștei, comuna Solești. În urma verificărilor, s-a constatat că acest centru își desfășoară activitatea fără autorizație sanitară de funcționare, deoarece aceasta a fost retrasă ca urmare a modificărilor destinației spațiilor și circuitelor funcționale fără solicitarea avizului DSP Vaslui. S-a mai constatat că deși capacitatea centrului este de 25 de locuri, la momentul controlului, în centru erau cazați 29 de beneficiari și doar 13 angajați. La acest centru nu se asigură spațiu pentru izolarea cazurilor cu risc epidemiologic, acesta fiind ocupat de beneficiarii cazați. Inspectorii au mai constatat că și sala de tratamente a cabinelului medical a fost transformată în spațiu de cazare.În plus, alimentele prelucrate termic în bucătăria acestui centru nu se păstrează corespunzător. Aici, mâncarea se prepară cu mult timp înainte de servire și se reîncălzește. Totodată, angajatorul nu ține evidența orelor lucrate de fiecare salariat, nu acordă spor pentru zilele de sărbători legale lucrate, nu a realizat evaluarea riscurilor pentru securitate și sănătate în muncă, nu a întocmit un plan de prevenire și protecție compus din măsuri tehnice, sanitare, organizatorice și de altă natură bazat pe evaluarea riscurilor și nici nu a stabilit pentru lucrători, prin fișa postului, atribuțiile și răspunderile ce le revin în domeniul securității și sănătății în muncă. Pentru toate aceste probleme identificate, centrul a primit 13 avertismente și o amendă în cuantum de 50.000 de lei din partea ISU Vaslui, 4 avertismente și o amendă de 3.000 de lei din partea OPC Vaslui și o amendă de 3.000 de lei din partea ITM Vaslui.
După publicarea articolului, directorul Centrului rezidențial pentru persoane de vârsta a III-a „Giulia” din satul Valea Siliștei, comuna Solești, a contactat redacția Vremea Nouă pentru a face câteva lămuriri. Potrivit lui Ionel Turc, centrul rezidențial a fost amendat cu suma de 27.500 lei, din care 20.000 de lei reprezintă doar amenda dată de ISU. Directorul centrului a declarat că această sancțiune a fost deja contestată deoarece căminul ar avea autorizație sanitară de funcțioanare.
Centrul de asistență medico-social de la Codăești a rămas fără autorizație de funcționare
Un alt centru care a modificat destinația spațiilor și circuitelor funcționale fără solicitarea avizului DSP Vaslui este cel de la Codăești, aflat în subordinea Consiliului Județean Vaslui. Pentru că s-au făcut aceste modificări, DSP Vaslui a dispus retragerea autorizației sanitare de funcționare a centrului. În urma controlului, inspectorii au mai constatat că la acest azil de la Codăești nu se asigură spațiu pentru izolarea cazurilor cu risc epidemiologic, acesta fiind ocupat de pacienți acuți, nu se asigură lenjerie în cantitiți corespunzătoare pentru fiecare salon și nu se asigură spații pentru depozitarea lenjeriei curate la nivelul spălătoriei. O altă problemă identificată ține de lipsa unui protocol de spălare a lenjeriei din care să reiasă efectuarea dezinfecției pentru toate tipurile de lenjerie de pat, de corp, etc. În plus, angajatorul nu a revizuit evaluarea riscurilor pentru securitate și sănătate în muncă. Pe lângă retragerea autorizației sanitare de funcționare, Centrul de Asistență Medico Socială de la Codăești a mai primit 13 avertismente de la ISU Vaslui și un avertisment de la OPC Vaslui. La acest centru au fost găsiți 34 de beneficiari, la un număr de 38 de angajați.
Locuința protejată de la Codăești funcționează fără licență
Dacă tot a ajuns în comuna de la granița cu județul Iași, echipa de control a oprit și la locuința protejată din satul Codăești, care aparține DGASPC Vaslui și unde sunt cazați 7 beneficiari. Deși vorbim de un centru mic ca dimensiuni, numărul problemelor identificate e aproape același cu cel al neconformităților descoperite în centrul medico social. La locuința protejată, inspectorii veniți în control au descoperit că aceasta nu are licență de funcționare. Reprezentanții acestei locuințe au primit termen până în data de 12 decembrie 2023 pentru a intra în posesia documentului. În plus, s-a constatat că personalul angajat aici nu are monitorizată starea de sănătate periodic, meniurile zilnice nu sunt avizate de către un medic nutriționist sau asistent dietetician, diferite materiale au fost depozitate pe căile de evacuare. În plus, angajatorul nu păstrează la locul de muncă o copie a contractelor de muncă pentru fiecare din cei 4 salariați care prestează activitatea în acel loc, nu ține evidența orelor lucrate de fiecare salariat cu ora de început și cea de final a programului, nu asigură controlul medical periodic, iar contractul de prestări servicii de dezinsecție și deratizare nu are convenție SSM. Ca urmare a acestor nereguli, locuința protejată din satul Codăești a primit un avertisment de la DSP Vaslui, 14 avertismente de la ISU Vaslui și un avertisment din partea OPC Vaslui.
După apariția în presă a abuzurilor din județul Ilfov, un centru de bătrâni din Bârlad și-a trimis beneficiarii într-o tabără de vară
Un alt centru luat în vizor de echipa de control a fost “Casa Trandafirilor” din municipiul Bârlad, însă aici inspectorii au găsit lacătul pus la poartă, deoarece cei cinci beneficiari tocmai ce fuseseră trimiși într-o tabără de vară. Ca o coincidență, centrul privat din Bârlad s-a închis fix în perioada când în presa centrală a izbucnit scandalul centrelor de bătrâni din județul Ilfov.
Dotări urgente pentru Casa de tip familial din municipiul Vaslui, ce aparține DGASPC
Un alt centru unde s-au descoperit nereguli însemnate este Casa de tip familial din municipiul Vaslui, care aparține DGASPC. Aici, inspectorii DSP au constatat că nu au mai fost efectuate lucrări de reparații și întreținere a spațiilor și suprafețelor de foarte mult timp, iar celor opt beneficiari nu li se asigură cubajul de aer și iluminatul corespunzător în dormitoare. Nici aici meniurile zilnice nu sunt avizate de un medic nutriționist sau asistent dietetician și nu s-a putut face dovada asigurării necesarului zilnic de calorii și nutrienți. S-a mai constatat de către inspectorii DSP că operațiunile de dezinsecție și deratizare nu se efectuează ritmic și că personalul angajat nu are monitorizată starea de sănătate. Inspectorii AJPIS au pus în vedere DGASPC ca până în data de 15 decembrie 2023 să doteze și să amenajeze/reamenjeze dormitoarele, grupurile sanitare și spațiile comune ale acestei case de tip familial. Pentru problemele identificate, DGASPC Vaslui a primit un avertisment din partea DSP Vaslui și un avertisment din partea OPC Vaslui.
Asociația Congregația Surorilor Franciscane, amendată cu 2500 lei de către ISU Vaslui
Inspectorii ISU Vaslui au fost destul de darnici cu avertismentele și în cazul Centrului rezidențial pentru persoane vârstnice din Huși, care aparține Asociației Congregația Surorilor Franciscane. În urma controlulul efectuat aici, s-a constatat că angajatorul nu ține corect evidența orelor de muncă, pardoseala de la intrarea în locuința protejată este spartă, inclusiv pe scările de acces și rampa de acces, spațiul centralei termice de la Centrul Gulliver este aglomerat cu material și mobilier care nu au legătură cu exploatarea acestuia, și, în plus, echipamentul individual de protecție pentru personalul din bucătărie nu este în conformitate cu riscurile existente (încălțăminte, mănuși termo izolante, șorțuri). La finalul vizitei, echipa de control a înmânat reprezentanților acestui centru o listă cu 22 de avertismente, dar și o amendă în cuantum de 2.500 de lei. Același număr de avertismente și aceeași amendă au fost date și Centrului de îngrijire și asistență pentru persoane adulte cu dizabilități din Huși, administrat de Asociația Congregația Surorile Săracilor Părintelui Vicenzo Morinello. La acest centru, echipa de control a constatat lipsa autorizației de securitate la incendiu, precum și lipsa unei evaluări a riscurilor pentru SSM. În plus, inspectorii ITM au descoperit că angajatorul nu păstrează la locul de muncă o copie a contractelor de muncă pentru fiecare salariat care prestează activitate în acel loc, nu se respectă durata maximă legală a timpului de muncă, nu se acordă repausul de 48 de ore consecutiv, nu se acordă spor de repaus și nici nu se compensează activitatea în zilele de sărbători legale.
18 avertismente pentru căminul de persoane vârstnice de la Tutova
Căminul pentru persoane vârstnice, aflat în subordinea Primăriei Tutova, a scăpat doar cu 18 avertismente în urma controlului efectuat în această săptămână, deși lista cu neregulile descoperite este destul de lungă. Aici, inspectorii au constatat că centrul funcționează fără autorizație de securitate la incendiu, angajatorul nu păstrează la locul de muncă o copie a contractelor de muncă pentru fiecare salariat, nu a inițiat și negociat contractul colectiv de muncă și nici nu a putut face dovada programării concediilor de odihnă. S-a mai constatat la acest centru că depozitarea materialelor igienico-sanitare s-a făcut împreună cu materialele de construcții și mobilier. Inspectorii AJPIS au ajuns la concluzia că cei 72 de beneficiari depășesc cu mult capacitatea căminului, care are 30 de angajați. Totodată, s-a mai constatat lipsa instruirii personalului cu modul de utilizare a substanețlor biocide, lipsa produselor pentru igiena persoană a angajaților, precum și lipsa dulapurilor închise pentru depozitarea lenjeriei curate. Căminul de persoane vârstnice de la Tutova nu stă bine nici cu programul de igienizare, care este incomplet și nici cu spațiile special amenajate pentru depozitarea materialelor și ustensilelor pentru curățenie, care sunt inexistente.
Amendă consistentă pentru căminul de bătrâni din Avrămești
Pentru nedotarea cu mijloace tehnice, Inspectoratul pentru Situații de Urgență Vaslui a amendat căminul de bătrâni din satul Avrămești, comuna Voinești, cu suma de 10.000 de lei. S-a mai descoperit că angajatorul de la acest centru nu păstrează la locul de muncă o copie a contractelor de muncă pentru fiecare salariat, planul de prevenție și protecție nu a fost reactualizat pentru anul 2023, cablurile din spălătorie nu au fost legate la centura de împământare, iar tabloul electric din bucătărie nu a fost semnalizat. Pe lângă amenda consistentă, căminul de bătrâni din Avrămești a mai primit 13 avertismente din partea ISU Vaslui.
DGASPC Vaslui scapă doar cu avertismente
Centrul maternal – CSCNRC Bârlad, care aparține DGASPC Vaslui, unde sunt cazate patru cupluri mamă-copil (9 persoane), funcționează într-o clădire fără autorizație de securitate la incendiu, iar angajatorul nu păstrează la locul de muncă o copie a contractelor de muncă petnru fiecare salariat, motiv pentru care a primit 11 avertismente din partea ISU Vaslui. Locuința maxim protejată din satul Vizureni, comuna Tutova, care aparține tot de DGASPC Vaslui, nu deține licență de funcționare și nu este autorizată sanitar. Totodată, în acea unitate nu este amenajat un spațiu pentru izolarea cazurilor cu risc epidemiologic, nu se monitorizează calitatea apei distribuite și nu există un program de curățenie. Și în acest caz, centrul a scăpat doar cu un avertisment din partea DSP Vaslui. Locuința maxim protejată Ciortolom, comuna Tutova -adulți cu dizabilități, Locuința protejată Deleni – adulți cu dizabilități, dar și Locuința protejată Ștefan cel Mare – adulți cu dizabilități nu dețin licențe de funcționare. Aceeași situație se întâlnește și la Locuința protejată – adulți cu dizabilități din comuna Vulturești, dar și la Locuința protejată – adulți cu dizabilități din orașul Negrești. Aici, inspectorii ISU au găsit materiale abandonate pe căile de evacuare, iar inspectorii DSP au descoperit că saltelele nu au huse de protecție. La Casa de tip familial nr. 1 Negrești – rezidențial copii, s-a constatat depăsirea capacității centrului, dar și că unitatea funcționează fără autorizație de securitate la incendiu. Din cauza capacității depășite de cazare, unitatea nu poate asigura suprafața utilă și cubajul de aer în spațiile destinate beneficiarilor. În plus, meniurile zilnice nu sunt avizate de un medic nutriționist sau asistent dietetician. La Casa de tip familial nr. 2 din Negrești, inspectorii AJPIS au cerut amenajarea și dotarea corespunzătoare a dormitoarelor, astfel încât aceste încăperi să asigure un mediu ambient sigur și confortabil pentru beneficiarii minori. La Complexul de servicii comunitare pentru persoane cu dizabilități din Bârlad, unitate unde sunt cazați 49 de beneficiari, la un număr de 69 de angajați, inspectorii ISU Vaslui au constatat că nu se asigură evacuarea utilizatorilor în condiții de siguranță și nu se respectă lungimea maximă a traseului de evacuare. Centrul de îngrijire și asistență pentru persoane adulte cu dizabilități Bârlad, unde sunt cazați 43 de beneficiari la un număr de 35 de angajați, funcționează fără autorizație de securitate la incendiu, la procedurile de recepție, depozitare și procesare carne lipsesc cu desăvârșire. Centrul multifuncțional de pe strada Vasile Pârvan din Bârlad funcționează fără autorizație de securitate la incendiu, la Centrul de recuperare pentru copii cu tulburări de comportament din Bârlad nu este organizată apărarea împotriva incendiilor, iar la Centrul de primire în regim de urgență de pe aceeași stradă Vasile Prâvan din Bârlad calea de evacuare a fost găsită blocată de inspectorii ISU Vaslui. La Centrul de îngrijire și asistență pentru persoane vârstnice Giurcani, unde sunt cazați 25 de beneficiari, camera de lucru nu este dotată cu chiuvetă acționată la pedală, fiind acordat un termen de 10 zile pentru achiziționarea și montarea ei. Probleme au mai fost găsite și la Centrul de primire în regim de urgență de pe strada Slt. Ioanesei Adrian din municipiul Vaslui, unde inspectorii DSVSA au constatat că blocul alimentar nu deține document de înregistrare sanitar veterinară. Toate aceste unități enumerate mai sus aparțin Direcției Generale de Asistență Socială și pentru Protecția Copilului Vaslui, iar echipele care au mers în control s-au arătat extrem de înțelegătoare, împărțind doar avertismente.
Nici a doua “bijuterie” a lui Dumitru Buzatu nu a scăpat nesancționată
Atunci când vine vorba despre asistența socială din județul Vaslui, președintele Consiliului Județean se mândrește tot timpul cu cele două unități aflate în subordinea lui. Vorbim de Centrul de Asistență Medico-Socială de la Codăești și Centrul de Asistență Medico-Socială de la Băcești. În ambele centre, Dumitru Buzatu a pompat sume uriașe în ultimii ani, pentru ca beneficiarilor să le fie asigurate cele mai bune condiții de cazare, însă ambele unități au ieșit extrem de șifonate în urma controalelor efecutate în această săptămână. Dacă centrul de la Codăești a rămas fără autorizație sanitară de funcționare, după ce conducerea de acolo a modificat destinația spațiilor și circuitelor funcționale fără solicitarea avizului DSP Vaslui, la Băcești verificările s-au lăsat cu o amendă usturătoare, în cuantum de 52.000 de lei. Inspectorii ISU au constatat că acest centru funcționează fără autorizație de securitate la incendiu. Inspectorii ITM nu au găsit copii ale contractelor de muncă și nici repartizarea programului de lucru în contractele de muncă cu timp parțial. Angajații DSP au descoperit că destinația unor spații a fost schimbată, fără ca aceste modificări să fie menționate în anexa Autorizației sanitare de funcționare, iar în plus, nu se asigură suprafața minimă/pat, cubajul de aer și nici iluminatul natural în unele saloane. Pe lângă amenda de 50.000 de lei dată de ISU Vaslui, Centrul de Asistență Medico-Socială de la Băcești a mai primit 13 avertismente din partea aceleiași instituții, dar și două amenzi în cuantum de 2.000 de lei din partea DSP Vaslui.
Logica lui Dumitru Buzatu: “Înseamnă că ministrul Justiției ar trebui să demisioneze în fiecare zi”
Președintele Consiliului Județean Vaslui a intervenit în scandalul căminelor de bătrâni, afirmând la postul de radio RFI că acest subiect aduce un grav prejudiciu de imagine Partidului Social Democrat. Dumitru Buzatu susține că Marius Budăi, ministrul Muncii care a demisionat joi, a fost de la bun început o țintă în scandalul azilelor de bătrâni: “Tipul acesta de manevră politică se repetă din când în când în România, se provoacă un scandal, nu contează cine anume este vinovat, există o țintă prestabilită, care trebuie doborâtă și lucrurile se derulează cu anumiți pași, până când această țintă cedează sau este doborâtă. Cred că sunt modalități mai oneste de a determina pe cineva să demisioneze (…). Cred că o anchetă directă, stabilirea vinovăției era mult mai cinstită decât presiunea aceasta care se face pentru ca un anumit responsabil din Guvern, să zicem, să demisioneze (…). Asta ar însemna ca ministrul Justiției să demisioneze în fiecare zi, pentru că în fiecare zi cineva fură, cineva lovește, cineva comite o infracțiune”.
Ce a făcut acest prefect ptr.atragerea de fonduri pt.asistenta socială…NIMIC..UN PROST LIBERAL CARE CONDUCE JUDETUL..CEL MAI PROST PREFECT PE CARE LA AVUT JUDETUL..IN ASISTENTA SOCIALA SE MUNCESTE ENORM PE SALARII MICI..SA VINA PREFECTUL SI SA SCHIME PEMPARSUL LA BATRANI!!
si soarecele se satura /plictiseste de aceeasi gaura. Dar voi astia ROSII. cit cacat a ti mancat ar trebui sa aveti diaree permanent . dar.. si croncaiala si ciordeala are un sfirsit .
ce treaba au primarii presedintii CJ-TENE , prefectii – ataita timp cit fiecare centru are responsabili pe fiecare activitate .
risuplinsu ….
De lagărul de la Malaiesti ați auzit? Este aceeași situație ca la Voluntari, beneficiarii sunt înfometați, lipsește lenjerie, cerșesc bani și mâncare la poarta, mizerie, telefoane confiscate, un befeciar în 7 luni a scăzut 30 kg.
O chestie foarte interesantă primită în privat. Ia citiți.
Stii ca una din regulile de aur ale jurnalismului este urmatoarea: cand pierzi firul logicii, urmareste fluxul banilor ca acolo se ascunde nemernica.
Drept urmare daca prezinta interes, uite o teorie misto de tot care n-are cum sa nu se regaseasca pe teren:
Referitor la scandalu cu azilele nu numai ca toti au stiut. Au si PREMEDITAT.
Uite un indiciu: Ordonanta 16 din 15 iulie 2022. Aia si inventeaza dar si extinde niste dijme pe spinarea tuturor care mai incearca sa puna pe masa in plus ceva mai bun.
Si ce face cu dijmele? Le directioneaza spre asigurarile de sanatate fix pentru alimenta pe… ghici! Astia de au facut mizeriile cu azilele.
Aia care au scornit nebuniile din ordonanta aia, de nici un om cu intreg la mine nu le poate intelege, aia au asigurat fluxul financiar sa mentina in miscare mafia tot mai stufoasa.
Firea, Rafila, Budai, toti astia vehiculati la televizor? Astia sunt de sacrificiu. Astia sunt impinsi in fata, aratati cu degetu, facuti de kkt, scapa cum au scapat si vinovatii de la Colectiv.
Ceilalti, aia care au puterea sa dea legi ca sa anuleze anchete privind plagiaturi, sa dea legi care sa interfereze in viata fiecarui om de rand, acolo e canceru.
De-aia nu vreau sa scriu asta public fin’ca mi-e sa nu ma calce vreo masina neagra pe trecere.
Daca iti sta in putere, leaga ordonanta 16/2022 (+dorintele arzatoare pt „upgrades”) de scandalul asta.
Daca mai sunt si alte ordonante date de-a lungul timpului ca sa mareasca si mai mult fluxul financiar, leaga-le si pe alea.
Pune rezultatul in bratele posturilor de stiri si o sa iasa jigodismu in forma cea mai pura: o sa arate cu desh’tu inclusiv de la Bruxelles „uite ba de ce nu pupati voi Schengen!”
Buzatu nici nu știi căt de mic incepi sa fii.
Aceste centre pt .batrani sunt lagăre ,temnițe patronate de criminalii ticăloși din partidele politice .Atăt timp căt rumănii vor vota borfași și hoți nu vom avea nimic doar durere ,umilință și sărăcie punct. VAI ȘI AMAR DE CEI CARE AJUNG ACOLO !
trebuia sa apara aceasta nedorita situatie ptr ca autoritatile sa verifice cum functioneaza astfel de centre…..e de noaptea mintii, tocmai a fost organizata o activitate la SOLESTI cu participarea acestor personaje odioase…….
Au adus putori din strainatate sa muncesca pe 8 mii pe luna, iar romanilor le dau 2000 fara sa mai plateasca carte de munca!!! Apoi spun ca romanii nu vor sa munceasca😠😠😠 singura speranta e la vaca de Sosoaca, in rest nu mai ai in cine sa ti pui sperantele.
Astea nu se văd, muncim ca sclăvoi pe 3 000 lei brut
Dna-ul nu intervine?
Sa îl întrebe pe Domnul Briscaru Ionel,cat a costat construirea lacului din spatele centrului?
Sau cat a platit lebăda care au mancat-o câinii?
ROSU IMPARAT AR TREBUI NEAPARAT INTERNAT INTR-UN CENTRU DE ALIENATI MINTAL…!!!!
Autoritatile reactioneaza! In urma cu 2 zile ceream redarea trotuarelor catre pietoni. Minune! Ieri au fost amplasati stalpi pentru a impiedica parvarea autoturismelor pe trotuarele de pe Kogalniceanu. Cum ramane cu parcarile de pe colturile de la intersectia Carol cu St cel Mare?
Mai las o, frate, ca nu te încurcă cu nimic, de altfel dacă mi spui cu ce te deranjează și faptul ca cei care parchează pe bucăți de trotuar moarte unde creste doar buruiana și asfalt crăpat, neavând efectiv unde în zona respectiva. Bine ca avem trotuare largi sa putem merge în linie câte 4 și sa scuipam coji de semințe…
De ce nu merge nimeni la terenul fostului poligon de la Cuvas une are domeniile Buruiana, adevaratul ciorditor de la DGASP? Palat, templu, castel si tot ce-i trebuie. Ii lipseste heliportul. observati cine se aduna acolo joia spre seara si o sa va dati seama de ce nu l-a deranjat nimeni pe el sau pe Armeanu atata timp. Din ce bani s-au facut toate aceste constructii? O ceata de pensionari obisnuiti cu furaciunile misuna si dupa prelungirea de 3 ani de la iesirea la pensie si sifoneaza in mod constant bugetele locale. Sesizati nu luati spaguta si amanati rezultatele anchetelor!
Armeanu e destept si s-a retras la timp!
2 capete ….. pătrate… și luminate… cu lanterna .. a politicii românești…… cu valoare… second-hand la 10 lei/kg….s-au intersectat. 2 capacități….. 2 savanti ….de renume mondial…… . Elita forjei proletare…… cu 10 clase ….la seral…. și cu încă vreo 10 la fără frecvența…….. s-a umplut de oameni de știință….. în județul Vaslui…… s-a dus în cap UE cu ăștia de la Vaslui…..
Cine suporta amenzile aplicate? Sunt pe persoana fizica sau pe institutie?
Nu este normal ca instituția sa plătească pentru greșelile managerilor.
Daca Buzatu da pe lista PSD da un post de senator reprezentantului romilor de la Bucuresti Daniel Vasile(proaspat casatorit la Husi) mai bine nu ar mai incerca sa candideze ca PSDva pierde sigur.
De 8 ani acest personaj.. face filozofia politicilor pentru rromi.. ca o sa le aducem apa, ca o sa le bagam casele in cadastru ca…… mai mult… a promis anul trecut cite 72 de milioane. Pentru revigirarea structurilor partidei rromilor ? Unde sau dus banii.. A angajat o secretara la partid.. care isi desfasoara activitatea online???? ca la sediul partidului este inchis. PE CIND UN CONTROL SI LA ASTIA ???? Au imunitate la toate parsiveniile si hotiile facute. ?
nu va mai luati de baza electorala a PSD . DE RROMI. Cum naiba si Sergiu sava cu 8 clase este angajat cica magazioner!!!! la ce la masinile cu care face bisnita /golanii si nu plateste 1 leu taxa la stat? Are nume de actor- sa i traiasca PSD ul.
doar stie ca rromii din Barlad si Vaslui deocamdata nu mai sint cu PSD . sI TREBUIE SA SE STIE CA SI RROMII SINT OAMENI, CARE DORESC INFORMATII CLARE , si care puse in aplicatie sa i ajute cit de cit.
Sint satui rromii sa fie adunati, sa liii sa dea o apa si o gustare si sa semneze liste cica de prezenta care ulterior sa fie completate cu sume uriase de bani – cica cheltuiti. ( bagati in buzunarul asa zisilor lideri)
Astfel de comisii sa fie prezente permanent pe teren sa lupte cu evaziune fiscală și muncă la negru . Sa meargă în agricultură sa vadă dacă cei care primesc subvenții au angajați cu forme legale, se lucrează la negru cu zilieri prost plătiți pe post de sclavi cu minori ( dgaspc doarme ) care ii vezi la tv mari fermieri de succes . Sa merga prin piețe pe șantiere sa vadă sclavia nu sa asculte patronii evazionisti ca nu găsesc forță de muncă. Dgaspc este sursa de finanțare ptr partide unde se angajează clientela politică pe salarii exorbitante și culmea nu trec și pe la serviciu. Aici de ce nu se vb de contractele de achiziții?!?! Sa vedem firmele prietene care alimentează aceste centre?!?!
verificati cupoanele la handicap la batrani daca le. mai au sunt la transportatori mafia cupoanelor
Câinii latră, caravana trece! Fix în p..ă îl doare pe Buzatu! Voi nu vedeți câtă aroganța si sfidare afisează? Bravo! Votați l in continuare! Va reprezinta! Oricine este mai bun și va reprezenta județul Vaslui mai bine ca el și gașca lui ,indiferent de culoarea politica……poate veni și chiar si un reprezentant UDMR! Judetul Vaslui nu este proprietatea acestui om! Dacă va păcălește iar la alegeri, va meritați soarta!
Bine spus ! Buzatu pleacă o săptămână în deltă să se răcorească ibovnica lui, să se de-a cu barca. Votați PSD dragilor !!!