GHINION SAU NOROC?… În această seară a avut loc un accident rutier în Bârlad la sensul giratoriu de lângă sediul Stației de Ambulanță. Un biciclist de sex masculin a fost lovit destul de tare de o mașină, care mergea cu viteză. Norocul victimei a fost că a intervenit imediat o ambulanță SAJ B2, care era la sediu. Victima a fost transportată imediat la Spitalul Bârlad. Bărbatul accidentat are 51 de ani. După impact a fost inițial inconștient, iar Ambulanța a ajuns aproape imediat. Ulterior victim a devenit conștientă destul de repede. “Prezintă un traumatism craniocerebral cu plagă contuză parietală, precum și multiple contuzii la nivelul membrelor superioare. Victima fost transportată la CPU Bârlad”, a precizat medicul urgentist Dan Ungureanu, purtător de cuvânt al SAJ Vaslui. Vom reveni cu amănunte despre producerea accidentului și despre ce s-a întâmplat la spital, referitor la investigațiile medicale și starea victimei.