spot_img
19.3 C
Vaslui
22-sept.-2024
spot_img

Baza Kogălniceanu, la un pas să ajungă pe mâna ruşilor. Cum a încercat omul lui Putin să participe la modernizarea unei baze NATO din România

- Advertisement -

Noi semne de întrebare apar cu privire la modul de selecţie a companiilor care s-au înscris la licitaţia pentru faza 1 a proiectului de modernizare a Bazei 57 Aeriene Mihail Kogălniceanu din Constanţa unde vor activa circa 10.000 de soldaţi şi personal civil NATO, în valoare de 2,148 miliarde de lei fără TVA, la care s-au înscris opt companii şi asocieri de companii.

Asta după ce s-a constatat că una dintre asocierile participante la licitaţie – care reamintim că a fost suspendată în urma unei contestaţii – a fost cea formată din companiile STRABAG SRL & ADURO IMPEX SRL (lider) & BOG ART SRL, iar din acţionariatul societăţii STRABAG Austria face parte oligarhul rus Oleg Deripaska, un apropiat al lui Vladimir Putin şi unul dintre afaceriştii ruşi puşi pe lista neagră de SUA.

Şi faptul că a putut participa la licitaţie nu ar fi nimic, mai grav este că pentru asta companiile STRABAG SRL & ADURO IMPEX SRL (lider) & BOG ART SRL au fost nevoite să obţină un aviz de securitate pentru acces la informaţii clasificate secret de serviciu, document eliberat de Direcţia contrainformaţii şi securitate militară, potrivit unui Ordin al Ministerului Apărării Naţionale din 2013. Şi au reuşit.

Surse militare susţin că asocierea cu pricina a şi primit respectivul aviz, a participat la procedura de licitaţie şi a fost singura calificată în etapa următoare, cea de verificare a ofertelor. Emiterea de către serviciile de informaţii militare a avizului de securitate este cu atât mai ciudată cu cât Oleg Deripaska apare pe lista neagră a sancţiunilor SUA, iar faptul că acesta are, indirect, o parte din compania de construcţii care acum vrea să modernizeze o bază militară a MApN se poate afla la o simplă căutare pe internet. În plus, presa a vuit în urmă cu trei luni, când FBI a descins la locuinţa din Washington a lui Deripaska.

Citeste mai mult: adev.ro/r5yy47

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.