SCANDAL… Doi tineri din localitatea Valea Mare, orașul Negrești, au ajuns pe mâna Poliției după ce au făcut prăpăd într-un bar. Aceștia s-au luat la bătaie cu alți doi petrecăreți, pe care i-au băgat în spital. Agresorii sunt cercetați acum pentru comiterea infracțiunilor de lovire sau alte violențe și tuburarea ordinii și liniștii publice, însă cum procurorii nu i-au considerat pericol public, au fost plasați sub control judiciar pentru o perioadă de 30 de zile.
În urma cercetărilor efectuate, polițiștii negreșteni au stabilit că, în data de 6 februarie 2022, ora 19.30, pe terasa unui local de alimentație publică din satul Valea Mare, orașul Negrești, cei doi tineri ar fi provocat scandal, tulburând ordinea și liniștea publică, și ar fi agresat doi tineri de 19 ani, lovindu-i cu pumnii în zona capului. „Ca urmare a agresiunii suferite, victimele au suferit vătămări corporale ce vor necesita 11 – 12 zile, respectiv 2-3 zile de îngrijiri medicale, pentru vindecare. În data de 8 februarie 2022, ca urmare a administrării probatoriului, polițiștii negreșteni au luat față de tinerii cercetați măsura reținerii, pe o perioadă de 24 de ore. Aceștia au fost prezentați Parchetului de pe lângă Judecătoria Vaslui, care a dispus măsura preventivă a controlului judiciar, pe o perioadă de 60 de zile. Cercetările sunt continuate de către polițiști, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Vaslui, în vederea stabilirii și probării întregii activități infracționale a celor 2 tineri”, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Vaslui.