O femeie în vîrstă de 80 de ani, din Tîrgu Neamţ a fost prădată de un fals vînzător de pilote, care profitînd de naivitatea şi neatenţia acesteia i-a luat din casă 700 de lei.
Bunica şi-a dat repede seama că a fost jefuită, a anunţat oamenii legii, iar în scurt timp de la primirea sesizării acesta a fost depistat de poliţişti, paguba fiind recuperată în totalitate. Totul s-a întîmplat pe data de 6 mai 2020, cînd anchetatorii din cadrul Poliţiei oraşului Tîrgu Neamţ au fost sesizaţi de către o femeie de 80 de ani, cu privire la faptul că a fost înşelată de persoane necunoscute.
Activităţile de documentare şi investigare efectuate de oamenii legii au condus la identificarea unui bărbat, de 27 de ani, domiciliat într-o localitate din judeţul Iaşi, bănuit de comiterea faptei.
„Din anchetă au reieşit indicii că, sub pretextul vînzării unor pilote, cel în cauză ar fi pătruns în incinta locuinţei persoanei vătămate şi profitînd de neatenţia acesteia i-ar fi sustras 700 de lei. Prejudiciul creat prin activitatea infracţională a fost recuperat integral, fiind restituit persoanei vătămate“, se arată într-un comunicat al Inspectoratului Judeţean de Poliţie Neamţ.
În urma administrării probatoriului, suspectul a fost reţinut pentru 24 de ore, fiind cercetat sub aspectul comiterii infracţiunii de furt. Bărbatul a fost introdus în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă din cadrul Poliţiei Neamţ, urmînd a fi prezentat în faţa unui procuror din cadrul Parchetului de pe lîngă Judecătoria Tîrgu Neamţ, cu propunere de luare a unei măsuri preventive. ….http://monitorulneamt.ro/neamt-batrina-jefuita-de-un-comerciant-de-pilote/