spot_img
9.7 C
Vaslui
13-oct.-2024
spot_img

Bãtãlia pentru o catedrã

- Advertisement -

Peste 800 de profesori suplinitori vor încerca, încã de azi, 23 august, sã obtinã un post în învãtãmântul vasluian. Astãzi încep sedintele de distribuire a personalului din învãtãmânt, primii suplinitori care vor avea emotii fiind cei care-si doresc completarea de normã având prea putine ore în anul scolar trecut, sau suplinitorii care doresc detasare la cerere. De la ora 9.00, în amfiteatrul Liceului “Mihail Kogãlniceanu” din Vaslui, va începe repartizarea suplinitorilor, primii care intrã în focul emotiilor fiind cei care, indiferent de disciplinã, doresc completãri de normã, urmati de cei care au solicitat detasare în interesul învãtãmântului pentru restrângere nesolutionatã, cu studii corespunzãtoare postului. Imediat dupã aceea, de la orele 10, urmeazã suplinitorii care au cerut detasare la cerere prin continuitate, detasare la cerere în baza concursului de titularizare din 2011, sau detasare la cerere prin concurs specific, concurs care a avut loc în perioada anterioarã. Abia dupã aceea, de la orele 12.00, pânã în jurul orei 18, va începe greul, respectiv repartizarea posturilor prin continuitate de catedrã, pentru suplinirea în baza concursurilor specifice din ultimii trei ani, inclusiv pentru cei care au luat minim nota sapte la concursul de titularizare, dar care nu au putut accede la o catedrã titularizabilã, fie din lipsã de locuri, fie din cauzã cã nu le-au convenit catedrele disponibile. Programul sedintelor publice, care se vor desfãsura în aceeasi locatie, este prezentat mai jos.

Programul sedintei de suplinire prin continuitate

1200-1230– învãtãtori
1230-1300– educatoare
1300-1320– limba si literatura românã
1320-1340– limba francezã, limba francezã – limba englezã, limba francezã-geografie, limba francezã-istorie
1340-1400– limba englezã, limba englezã – limba francezã, limba englezã-istorie, limba englezã-geografie, limba italianã, limba spaniola
1400-1420– matematica, matematicã-fizicã, informaticã,TIC
1420-1440– fizicã, fizicã-chimie, chimie, chimie-fizicã, chimie-biologie
1440-1500– biologie, biologie-chimie
1500-1520– istorie, istorie-geografie, istorie-limba englezã, istorie-franceza, culturã civicã, filosofie, sociologie, geografie, geografie-englezã, geografie-francezã, geografie-istorie.
1520-1540– psihopedagogie specialã, profesor psihopedagog, profesor educator, kinetoterapie, consiliere psihopedagogicã, profesor logoped.
1540-1600– educatie fizicã, educatie fizicã specializatã
1600-1620– posturi palate si cluburi
1620-1640– religie.
1640-1710– discipline tehnice (ingineri): agriculturã horticulturã, alimentatie publicã, chimie industrialã, economic administrativ postã, economie si educatie antreprenorialã, educatie tehnologicã, electronicã, automatizãri telecomunicatii, electrotehnicã, energeticã, filaturã – tesãtorie – finisaj textil, industrie alimentarã, instalatii pentru constructii, mecanicã, transporturi, turism si servicii, zootehnie, constructii, estetica si îngrijirea corpului omenesc.
1710-1730 – instruire practicã: agriculturã horticulturã, alimentatie publicã, chimie industrialã, economic administrativ postã, economie si educatie antreprenorialã, educatie tehnologicã, electronicã, automatizãri telecomunicatii, electrotehnicã, energeticã, filaturã-tesãtorie-finisaj textil, industrie alimentarã, instalatii pentru constructii, mecanicã, transporturi, turism si servicii, zootehnie, constructii, estetica si îngrijirea corpului omenesc.

În perioada 24-26 august 2011 vor fi programate sedintele publice de suplinire pentru completarea normei pentru candidatii care au primit continuitate pe catedre incomplete si suplinire post redus, respectiv cei care au fost notati cu nota minimã 7 la unul din concursurile nationale din 2009 sau 2010 si care se aflã în situatia de post redus. În aceeasi perioadã se sustin sedintele publice pentru obtinerea catedrei de suplinitor în baza notei de la concursul de titularizare din 13 iulie 2011, pentru cei care au obtinut minim nota 5. Pe lângã acestia, si alti candidati care au trecut examenul de supliniri vor accede pentru un post în învãtãmântul vasluian, astfel, suplinire în baza concursului de titularizare din 13 iulie 2011 organizat în alte judete, suplinirea candidatilor care au obtinut cel putin media 5,00 la concursul de titularizare din 2009 sau 2010 în disciplina postului care urmeazã a fi ocupat, pentru candidati care nu au primit continuitate si nu se aflã în situatia de post redus. Alti viitori profesori suplinitori care se aflã în una din urmãtoarele situatii, respectiv suplinirea în baza concursului de suplinire din 4 august 2011, suplinire, atât profesori cât si institutori, inclusiv pentru cei care au candidat pentru o a doua specializare în baza concursului de titularizare din 2009 sau 2010, mai ales a celor din acest an, din 13 iulie 2011 sau 4 august 2011, inclusiv a celui organizat în alte judete, pot participa la următoarele ședințe.

Programul sedintelor publice

MIERCURI – 24 AUGUST 2011 (calificati)
Program sedintã publicã suplinitori calificati:

900-1100– învãtãtori
1100-1400– educatoare
1400-1430– religie, discipline teologice de specialitate.
1430-1500– psihopedagogie specialã, profesor psihopedagog, profesor educator, kinetoterapie, profesor în cabinet de consiliere si asistentã psihopedagogicã, profesor logoped.
1500-1530– educatie fizicã si sport, educatie fizicã si sport – pregãtire sportivã de specialitate
1530-1630-arte (educatie muzicalã, muzicã instrumentalã, educatie plasticã, educatie vizualã,picturã,desen etc), inclusiv posturi pentru palate si cluburi

JOI – 25 AUGUST 2011 (calificati)
Program sedintã publicã suplinitori calificati:

900-1000– limba românã, limba latinã
1000-1130– limba francezã, limba francezã/limba englezã
1130-1250– limba englezã, limba englezã/limba francezã
1250-1300– limba italianã, limba spaniola, limba germanã, limba rromani
1300-1400– matematica, matematicã-fizicã, informaticã, TIC, optional informaticã
1400-1500-fizicã, fizicã-chimie, chimie, chimie-fizicã, chimie-stiinte
1500-1600-biologie, biologie-educatie tehnologicã

VINERI – 26 AUGUST 2011 (calificati)

900-1000– istorie, istorie-geografie, culturã civicã, culturã civicã-studii sociale, filosofie, sociologie, psihologie, sociologie,pedagogie
1000-1100– geografie, geografie-englezã, geografie-istorie
1100-1230– discipline tehnice (ingineri): agriculturã horticulturã, alimentatie publicã, chimie industrialã, economic administrativ postã, economie si educatie antreprenorialã, economie aplicatã, educatie tehnologicã, electronicã, automatizãri telecomunicatii, electrotehnicã, energeticã, filaturã-tesãtorie-finisaj textil, industrie alimentarã, instalatii pentru constructii, mecanicã, transporturi, turism si servicii, zootehnie, constructii, estetica si îngrijirea corpului omenesc, comert si servicii.
1230-1400 – instruire practicã: agriculturã horticulturã, alimentatie publicã, chimie industrialã, economic administrativ postã, educatie tehnologicã, electronicã, automatizãri telecomunicatii, electrotehnicã, energeticã, filaturã-tesãtorie-finisaj textil, industrie alimentarã, instalatii pentru constructii, mecanicã, transporturi, turism si servicii, zootehnie, constructii, estetica si îngrijirea corpului omenesc.

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.