SCENE PLINE DE VIOLENTÃ
REVOLTÃTOR…O elevã de 16 ani, de la Liceul Puiesti, a fost bãtutã cu sãlbãticie, în mijlocul drumului, în zãpadã, de cãtre douã surori cu apucãturi golãnesti, care au luat foc de la niste înregistrãri video deocheate!
CA LA USA CORTULUI…Scandal monstru La Liceul Tehnologic din Puiesti, unde douã eleve, surori, din satul Bãrtãlusi – Mocani, au snopit în bãtaie o colegã, din cauza unor filme deocheate distribuite pe pagina de socializare a mai multor bãieti. Bãtaia este cruntã, iar elevele bãtãuse vorbesc ca la usa cortului, înjurând si amenintând. Filmul a ajuns pe internet si apoi la conducerea liceului care a luat mãsuri, chiar dacã bãtaia nu s-a petrecut în incinta scolii. Cele douã surori bãtãuse, cât si eleva care a filmat întreaga scenã si nu a intervenit sã aplaneze conflictul, vor avea nota la purtare scãzutã, iar pentru cã pe fir a intrat si politia, bãtãusele si victima lor au fost amendate. Evident cã povara plãtii amenzilor va cãdea pe umerii pãrintilor. Agresoarele sunt renumite în liceu, cunoscute ca eleve problemã, lipsesc mult de la scoalã, au un tupeu incredibil si un limbaj suburban, care aratã cã au carente mari de educatie.
Scene incredibile s-au petrecut pe drumul dintre comuna Puiesti si satul Bãrtãlusi Mocani, pe data de 22 februarie, unde douã eleve de clasa a X-a, de la Liceul Tehnologic Puiesti, s-au nãpustit asupra unei colege din acelasi liceu, care se îndrepta spre casã, însotitã de o altã elevã din clasa a XII-a. Georgiana si Mihaela, surorile agresive, au luat-o la bãtaie pe Ana Maria I., cãrându-i pumni si picioare în cap, mai ceva ca niste bãieti dezlãntuiti. Fata bãtutã a cãzut în zãpadã si, în timp ce era lovitã cu sãlbãticie, prietena sa mai mare s-a apucat sã filmeze scena plinã de violentã. În timp ce filma, aceasta striga la cele douã agresoare sã înceteze, dar fãrã succes. Limbajul folosit de Georgiana si de Mihaela, cele douã surori agresive care au atacat-o pe Ana Maria I., este sub orice criticã, desi fetele au abia 15-16 ani! „Îmi bag p…, nu mã intereseazã ce o sã pãtesc!”, striga Georgiana, în timp ce dãdea cu picioarele în fata cãzutã la pãmânt si o trãgea de haine, lovind-o si cu palmele, ba chiar si cu pumnii în cap. Motivul de la care s-a pornit bãtaia se pare cã este o filmare sau mai multe, pe care cele douã surori le-ar fi fãcut dezbrãcate si pe care le-ar fi trimis prin reteaua de socializare la mai multi bãieti din satul Lãlesti, comuna Puiesti. Ana Maria ar fi fost cea care a distribuit ulterior filmuletele cu cele douã surori dezbrãcate pe la tot satul, fete si bãieti din Liceul Puiesti. Iar Georgiana si Mihaela au pus la cale rãzbunarea cruntã. Asa cã i-au aplicat o corectie zdravãnã, desi fata a negat categoric cã ar fi fãcut asa ceva, ba chiar, la un moment dat, pe filmulet se aude cum spune cã bãietii din Lãlesti ar fi arãtat filmele celorlalti. Dupã bãtaia serioasã primitã de la cele douã surori agresive, Ana Maria I. a ajuns la spital unde a primit îngrijiri medicale, iar pãrintii sãi au fãcut reclamatie la politie.
Mãsuri luate de conducerea Liceului din Puiesti
Filmul cu bãtaia incredibil de durã a fost postat pe o retea de socializare si, evident, a ajuns imediat si la conducerea Liceului Tehnologic din Puiesti, un liceu renumit în judet, mai ales cã la Bacalaureat nu prea ia nimeni examenul. Nu este de mirare cã au asemenea probleme cu elevii, care au si carente mari de educatie. Si acest film dovedeste foarte clar nivelul de educatie. Directoarea liceului, prof. Oana Serchez, a luat imediat atitudine. „Da, am vãzut si noi filmul si chiar dacã bãtaia nu s-a petrecut în scoalã, nu am putut sta indiferenti. Am chemat-o pe diriginta celor douã fete bãtãuse si am aflat cã pe 22 februarie, când a fost filmatã bãtaia, ele nu au fost la scoalã, având absente. Si sã stiti cã sunt eleve problemã, nu prea dau pe la scoalã, iar când vin, iese cu scandal. Eu am chemat absolut toti pãrintii celor implicati la scoalã. Si pe ai bãtãuselor, si pe ai fetei bãtute, si pe ai fetei care a filmat. Ca mãsurã, voi propune Consiliului Profesoral scãderea notei la purtare a elevelor agresive, celor douã surori, precum si a elevei care a filmat întreaga bãtaie, în loc sã intervinã sã aplaneze conflictul. Voi prezenta propunerea în Consiliul Profesoral, dupã ce voi primi un referat din partea dirigintei celor douã bãtãuse, pentru cã nu este normal ce s-a întâmplat, repet, nu în scoalã, ci în afara ei. Sã stiti cã nici pãrintii nu se implicã, nu le gãsesc vinã fetelor, ei spun cã cealaltã parte e vinovatã, dar uitati ce se întâmplã. Vom fi cu ochii pe elevele acestea problemã, sperând sã nu mai aibã loc asemenea scene degradante pentru liceul nostru”, a precizat Oana Serchez.
Politia a întocmit dosar penal celor douã bãtãuse
Pãrintii fetei bãtute au depus plângere la Politia din comuna Puiesti, iar fetele au fost amendate (atât Georgiana si Mihaela, cât si victima, Ana Maria I.), precum si pãrintii lor, pentru încãlcarea Legii nr.61, privind linistea si ordinea publicã. Dupã ce au intrat si politistii în posesia filmuletului postat pe reteaua de socializare, au întocmit celor douã eleve, Georgiana si Mihaela D., dosare penale pentru comiterea infractiunii de loviri si alte violente.