spot_img
spot_img
1.7 C
Vaslui
23-nov.-2024
spot_img
spot_img

Băsescu: E nevoie de camere video în secţii. Acum se votează şi în restaurante şi baruri

- Advertisement -

Băsescu a fost întrebat de ziarişti, la plecarea de la sediul său de campanie, dacă consideră necesară instalarea de camere de luat vederi în secţiile de votare la referendumul din 29 iulie. „Categoric da, au fost şi la alegerile prezidenţiale trecute şi nu văd de ce nu ar fi acum, iar dacă avem în vedere că în momentul de faţă se organizează secţii de votare şi prin restaurante, pe litoral, şi prin baruri şi prin ceea ce întrece orice imaginaţie, cred că un sistem de supraveghere este necesar”, a spus Băsescu. În ceea ce priveşte o posibilă fraudare a scrutinului, preşedintele suspendat a susţinut că, dacă se montează camere de luat vederi şi se aplică acelaşi sistem al declaraţiilor pe propria răspundere din partea participanţilor la vot pe listele suplimentare, „riscurile se reduc”. „Marea îngrijorare este cum este posibil ca în mediul rural să stai cu secţiile de votare deschise până la ora 23.00. În mediul rural oamenii la ora zece sunt de multe ori în casă, nu mai circulă nimeni pe uliţele satului, deci ceva este dubios aici cu ora 23.00”, a mai susţinut Băsescu. El şi-a exprimat speranţa ca la nivelul Curţii Constituţionale să se vadă „o justă cumpănă în program”. PDL cere instalarea de camere video în toate secţiile de vot la referendum, desfiinţarea secţiilor suplimentare înfiinţate „ilegal”, după 16 iulie, urgentarea achiziţionării soft-ului antifraudă şi ca aceia care votează pe liste suplimentare să completeze o declaraţie pe propria răspundere. Marţi, 24 iulie, Curtea Constituţională va lua în discuţie contestaţiile PDL la actele normative care prelungesc programul la referendum.

www.mediafax.ro

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

6 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.