spot_img
18.5 C
Vaslui
25-sept.-2024
spot_img

Băsescu, atac la Voiculescu: „Vedeam un inculpat care striga în clipurile de la propria televiziune: „Băsescu, ia mâna de pe justiție”

- Advertisement -

Problemele de imagine ale României ” vin de la noi înșine”, a declarat președintele Traian Băsescu la Forumul European pentru Diplomație Publică.

„Despre noi se ştiu în Uniunea Europeană lucruri mult mai rele şi mai puţin importante. Sigur, lumea nu poate fi păcălită, şi asta este o altă realitate. Nu vorbim despre un detergent care nu spală, şi el trebuie prezentat ca un detergent extrem de eficient. Vorbim despre o ţară care are de ce să fie mândră de ea şi nu reuşeşte”,a  spus șeful statului.

Traian Băsescu a mai afirmat că există oficiali care au obiceiul de a denigra instituții „de dimineața până seara”.

„Noi ne denigrăm propriile instituţii de dimineaţa până seara şi nu o fac oameni neinstruiţi, ci oameni cu responsabilităţi uriaşe. Vedem cum suntem supăraţi că o instituţie ca DNA sau completele de judecată anchetează, judecă, condamnă şi atunci spunem persoana X este cea care a pus să mi se facă un dosar, când de fapt pur şi simplu instituţii ale statului îşi fac treaba. Vedeam un inculpat care striga în clipurile de la propria televiziune „Băsescu ia mâna de pe justiție”. El este un infractor. Dacă noi propagăm asta, cum să ne creadă cei din afară că Justiţia din România este independentă?„, s-a întrebat șeful statului.

Traian Băsescu a mai adăugat că la ora actuală există state care sunt mai corupte decât România și că problema noastră este una de credibilitate.

„Îmi exprim speranţa că acest Forum va genera un semnal către clasa politică, către instituţiile statului, care vor înţelege nevoia creării unui departament de politici publice. Sunt convins că în UE sunt ţări mai corupte decât România, că justiţia este mai temătoare în a se atinge de oameni politici de nivel înalt. Problema este la noi, cât de credibili suntem în acţiunile noastre şi cum ne prezentăm”, a mai spus șeful statului.

Președintele a adăugat că românilor le-a intrat în cap că ” pe noi ne conduc alții”, referindu-se la instituțiile europene sau FMI.

„O cauză a unei imagini mai rele decât realitățile este faptul că noi nu credem în noi. Ne-a intrat în cap faptul că pe noi ne conduc alții, ne conduce Fondul (Monetar Internațional), Bruxelles-ul, când în realitate nu facem decât să ne aliniem unor reguli în interiorul UE, la care am achesat, noi singuri am vrut acolo. Lipsa de credibilitate vine când nu aplicăm aceste reguli. Mass-media și politicienii tratează eforturile de aliniere ca fiind semne de slăbiciune”, a mai spus șeful statului.

Traian Băsescu a reiterat faptul că, în ceea ce privește Roșia Montană, „finalul va fi o lege respinsă de Curtea Constituţională”.

„Aici nu vorbim să facem publicitatea unui produs prost spunând că el e bun, ci de o ţară – România – care are de ce să fie mândră de ea şi totuşi nu reuşeşte. Mi-am pus întrebarea: de ce nu reuşim? Şi răspunsul se află în ceea ce nu facem, probabil. De ce percepţia noastră este mai rea decât realităţile noastre şi poate aici pot găsi mici explicaţii. (…) Un exemplu – Roşia Montană. Ştim că s-a trimis în Parlament o lege neconstituţională, care nu va putea trece de Curtea Constituţională. În baza ei generăm o dezbatere care se va finaliza cu o lege neconstituţională. Cum să avem o imagine bună, când şi străinii ne ştiu Constituţia? Ştiu că finalul acestui joc va fi respingerea de către Curtea Constituţională în principalele ei prevederi”, a spus șeful statului.

Citiţi mai mult: Băsescu, atac la Voiculescu: „Vedeam un inculpat care striga în clipurile de la propria televiziune: „Băsescu, ia mâna de pe justiție” – Preşedinţie > EVZ.ro http://www.evz.ro/detalii/stiri/traian-basescu-ne-denigram-propriile-institutii-de-dimineata-pana-seara-1057500.html#ixzz2f2fD0VZB
EVZ.ro

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.