spot_img
16.4 C
Vaslui
11-oct.-2024
spot_img

Bârladul îsi vrea înapoi tot teritoriul luat de comunisti!

- Advertisement -

DECIS Parlamentul României a adoptat un proiect prin care a decis că limitele administrative ale unui oras sau ale unui sat nu vor mai fi stabilite prin lege. Orice primar poate cere prefectului sã-i traseze noile granite ale orasului sau satului. Noul proiect a intrat în vigoare pe 11 iulie, potrivit Monitorului Oficial. Constantin Constantinescu, primarul Municipiului Bârlad a precizat cã deja localitatea condusã de el a luat înapoi, prin ordinul dat de prefectul judetului Vaslui, Levente Csaba Szekely în luna aprilie 585 de hectare, iar în legislatura viitoare vrea sã mai obtinã încã 1500 de ha cel putin, teren luat de comunisti Bârladului la reorganizarea teritorial-administrativã din 1968.

Noua lege privind amenajarea teritoriului si urbanismului îi oferã unui prefect dreptul de a remodela harta României. Primarul unei localitãti mai poate atrage teren în administratie dacã, de exemplu, face o cerere la prefecturã. Limitele teritoriale, care vor fi luate în considerare atunci când va fi stabilit un nou tinut, pot fi reale sau imaginare, se precizeazã în noua lege adoptatã de parlamentari. Pânã acum, trebuiau depuse actele funciare la prefecturã, iar Ministerul Administratiei initia o lege pentru a schimba granitele unei localitãti. Noul proiect adoptat dã posibilitatea prefectilor sã semneze ordine, la cererea primarilor, prin care sã modifice teritoriile orase lor sau ale satelor. Conform acestuia noile limite ale localitãtilor vor fi „linii reale sau imaginare”.”Se vor lua în considerare actele cadastrale si cele istorice. De exemplu, dacã tu, ca primar, stii pânã unde s-a întins granita localitãtii, ai si acte istorice si te consulti cu mai vechii statului, poti, ca edil, sã te duci la prefect sã ceri ordin”, a precizat Toader Stoian, unul dintre deputatii care au initiat acest proiect adoptat. Bârladul a luat act de aceastã initiativã legislativã si vrea sã-si recupereze, prin primarul Constantin Constantinescu, tot pãmântul luat în 1968 de cãtre comunisti, în jur de 2400 de hectare.

„Vrem ce-i al nostru înapoi, pentru asta am sã lupt!”

Municipiul Bârlad a luat act de proiectul parlamentarilor si a luat încã din luna aprilie o suprafatã de 585 de ha, prin Ordinul Prefectului, de la comunele limitrofe, teren care a apartinut Bârladului. Acum orasul este cu 40% mai mare. Acest lucru se datoreazã recunoasterii de cãtre Agentia Nationalã de Cadastru si Publicitate Imobiliarã a cresterii din acea lunã aprilie, cu 585 de ha (provenite de la comunele Grivita, Zorleni si Perieni). Bârladul are în prezent 2041 de ha, iar circa 4000 de familii care au case în cartierele noi ale Bârladului (Bariera Puiesti, Deal II, Tuguiata II) achitã de atunci taxele si impozitele la Primãria Bârlad si nu la cea din comuna Perieni ca pânã acum. De asemenea, tot prin Ordinul Prefectului judetului Vaslui au trecut în perimetrul Bârladului si cele 10 ha pe care s-a construit Centrul de Afaceri „Tutova” din localitate, terenul fiind pânã în luna aprilie administrat de comuna Zorleni. „Este o mare victorie, în lupta pe care am avut-o cu autoritãtile de la Vaslui, <<mari iubitoare>> de municipiul Bârlad, si cu a celor din comunele din jurul Bârladului. De sase ani ducem aceastã luptã, pentru cã în urma unei nedreptãti fãcute în 1968, aceste comune s-au trezit în administrare cu hãlci întregi de pãmânt care apartin Bârladului. S-a fãcut, în sfârsit, dreptate. Este un mare paradox, cu aceste terenuri care apartin Bârladului, deoarece este recunoscutã municipalitatea ca proprietar, dar ele erau în administrarea comunelor limitrofe, astfel cã de la peste 4500 de ha, Bârladul rãmãsese în timp cu circa 1450 de ha, ajungând ca sã fie al doilea oras din tarã, dupã Bucuresti ca densitate de locuitori/km pătrat! Multumim prefectului judetului Vaslui, Levente Csaba Szekely, pentru cã ne-a înteles si s-a reusit ca sã fie trecute în zestrea Bârladului acele 595 de ha! Însã, vreau sã asigur bârlãdenii cã în legislatura viitoare voi lupta pentru a readuce Bârladului cel putin 1500 de ha, pe lângã acestea 595 ha, pentru a mãri perimetrul orasului nostru ce va reveni cu sigurantã ceea ce a fost: un oras întins ca suprafatã, bogat economic, cultural si spiritual”, a precizat primarul Constantin Constantinescu.

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

10 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.