prof. Gruia NOVAC (Bârlad)
Gãsesti, la rigoare, suficiente spatii anonime în câmpul culturii românesti. Unul asemenea e chiar cel în care ne gãsim. Aici lumea „bunã” se plânge incontinent cã nu-i luatã în seamã. O adevãratã maladie cu tendinte pandemice. Trãsãtura stãpânitoare a celor bolnavi de „bârlãdenitã”? Lamentarea. si oricâte justificãri i-ai gãsi, vãicãreala rãmâne toxicã, generând epidemii psihiatrice, întretinând provincialismul lenevos, diminuând efortul si amplificând pretentiile, de regulã meschine. Drepturile? Vai, sunt ale tuturora. Obligatiile, sociale ori morale? Doar (niste) notiuni caduce. Oamenii acestui areal municipal, de pildã, nu cautã locuri de muncã, ci… servici (sic!). Munca au declarat-o datorie stãpânii de robi, comunistii si comandantii lagãrelor de detentie! Azi e democratie, economie de piatã; bisnisul e stãpânul initiativelor contemporane! Productia e un cuvânt perimat (fumat?), câstigul e zeul oricui vrea sã supravietuiascã… În Bârlad, e nepermis sã rostesti adevãruri despre (sic!) destinul orasului. Înseamnã mai mult decât curaj sã declari cã scrii o „istorie”, tinând exact calea („calea?”) evolutiei în planul cultural al târgului. Îmi calc pe inimã (pe nervi?!), itinerând nesmintit. E modul – obiectiv, corect – prin care se pot spune faptelor pe nume, stabilindu-li-se locul pe o scarã realã a valorilor. Fiind, la origini, profund agrarã, asezarea numitã Bârlad a ajuns, în contemporaneitate, considerabil ruralã (chiar si în cazul în care acceptãm exagerarea conventionalã). Declarat municipiu în 1968, la stadiul de denumire a rãmas. si cum între fudulie si o rimã a acesteia aflãm o strânsã legãturã, s-a si dezobisnuit (între timp!) sã arate strãdanii pentru propãsirea lui, asteptând, cu rãbdare, mila Celui de Sus si întelegerea celor care-l tranziteazã.
Ca sã ne pãstrãm seriozitatea criticã si în continuare, e imperios sã privim atenti (si concentrati) în jur, pentru a sesiza cã ne aflãm – si nu de ieri, de alaltãieri – într-o lume de autisti. Nimic mai dezolant! Sã tipi, adesea cu bunã credintã, si sã nu te audã nimeni. Ideilor, poate nu întotdeauna usor de admis, li se rãspunde cu tãcere (în cel mai bun caz). Când zona ideaticului e invadatã de limbuti, când stilul constient si debordant cinic îneacã opiniile drepte si conceptele, e firesc sã aparã în fatã gongoricul si fandoseala, garnisite din abundentã cu zâmbete zaharisite de satisfactii butaforice, care, exersate de decenii, nu eclozeazã decât… mormoloci. De aci si pânã la viitorul (zgomotos) cor al broscoilor, n-au mai rãmas multi pasi. Azi încã nutreste emfatice blazoane… Patetism, retorism si simplism aiuritor sunt trei elemente ale unei steme acroamatice, dar care, prin ocultismul implicit, induc o stare de tihnã superbiilor locale! În locuri ca acestea (v. Bârladul), nu ideea (sau ideile) conteazã, ci emotia. Esti emotionat, poti privi fãrã grijã la… Steaua Polarã! În putine asezãri urbane, din tara asta, poti descoperi – cu usurintã dezarmantã – atâtea locuri comune si vorbe încropite, ca în târgul cu nume (nedes)cifrat. (Va urma cândva…)
P.S. Ofer, pentru încurajarea lecturii, un glosar sãrac: obedientã – (v. un dictionar); acroamatic – (adj.) rezervat initiatilor, secret (din fr. acroamatique si gr. Akroamatikos „care se ascultã”); loc comun – (locut.) banalitate, idee cunoscutã de toatã lumea, lucru stiut; mirare – (v. sintagma „poartã nouã”).
