CONCURS… Multiplă medaliată la competițiile naționale de junioare, gimnasta Miriam Giușcă (11 ani, CSȘ Bârlad) va participa, în perioada 19 – 21 septembrie, la Campionatele Balcanice de Gimnastică Artistică pe categorii de vârstă de la Sofia. Alături de ea va fi prezentă și antrenoarea Ana Maria Iordache, care va arbitra la competiția din Bulgaria.
Vor intra în concurs gimnaști și gimnaste cu vârsta cuprinsă între 10 și 15 ani, categoriile Young (tinere speranțe), juniori și prejuniori. Micuța gimnastă din Bârlad va concura la categoria Young (tinere speranțe), chiar dacă ea este încă Junioare II, Nivel 5. „În cazul lui Miriam, e prima participare la o competiție internațională și sper să aibă emoții constructive, să se poată concentra și să își ducă la bun sfârșit exercițiile. Copiii au fost selecționați la finele lunii august, în urma unei competiții de verificare la care au luat parte gimnaști din toată țara. Cei selectați au obținut cele mai bune punctaje, putând participa doar doi sportivi de la fiecare din cele trei categorii – Prejunioare, Junioare și Tinere speranțe.”, a spus antrenoarea Ana Maria Iordache. România va fi prezentă cu 8 sportivi: Cătălina Ciocade, Miriam Giușcă, Aniela Tudor, Bianca Holban, Iris Iordache, Andrei Gherghină, Alexandru Ionescu și Alexandru Urzică.