Titi si Adrian se joacã cu nervii locuitorilor din Bârlad
NESIMTIRE… Refacerea strãzii Republicii din Bârlad vine ca o “mãnusã” primarului Constantin Constantinescu care, împins cu duritate din spate de deputatul Adrian Solomon, lobbystul Chevronului în zonã, si de Dumitru Buzatu, lobbystul sef pe judet, a propus în bãtaie de joc ca traseul marsului de protest de pe 1 septembrie sã se desfãsoare pe varianta unde circulã masinile grele, adicã “centura” Bârladului! GISC este decis ca luni dimineatã, pe 26 august, sã facã plângere penalã primarului Constantinescu si dã publicitãtii un material incendiar, pe care îl punem si noi la dispozitie pe site-ul www.vrn.ro, în care un vasluian plecat în SUA descrie grozãviile prin care trec oamenii ce au în curte si pe lângã case sonde de exploatare a gazelor de sist. Gen. Neculai Rotaru ne-a declarat cã Moldova este urmãtorul purgatoriu Chevron, iar politicienii nu se sinchisesc cã Moldova are toate sansele ca, în curând, sã rãmânã fãrã apa de bãut iar populatia sã se îmbolnãveascã de boli dintre cele mai grave.
Rãzboiul dintre Grupul de Initiativã al Societãtii Civile din Bârlad (GISC) si primarul Constantin Constantinescu, în spatele cãruia stau liderii PSD Vaslui – presedintele CJ Vaslui Dumitru Buzatu si deputatul bârlãdean Adrian Solomon – este în plinã desfãsurare. GISC si bârlãdenii nici nu vor sã audã cã pe 1 septembrie, când se organizeazã marsul de protest si mitingul, acesta sã nu se desfãsoare pe acelasi traseu (marsul de la Confectii la Primãrie si de la Grãdinã la Primãrie) si mitingul în fata Primãriei Bârlad, cum s-au fãcut când PSD-ul avea nevoie de voturi anul trecut. Între Primãrie si GISC se poartã o corespondentã acerbã, pe care v-o punem si noi la dispozitie, primarul Constantinescu nefiind de acord cu marsul pe strada principalã Republicii si miting în fata Primãriei, propunând în douã rânduri (în adresa din 13 august si în cea de ieri, 23 august) ca mitingul sã fie în Piata “Sf. Ilie” – pe platoul de lângã Biserica cu acelasi nume, iar mai nou, marsul sã se desfãsoare pe “centura” Bârladului – adicã Confectii – Garã – strada Mihai Viteazul – Piatã si de la Grãdinã – Fepa – strada Vasile Pârvan – Piatã. Primarul invocã motivul cã pe strada Republicii se fac lucrãri edilitare, dar fiind duminicã dupã-amiaza, la orele 17.30, nu lucreazã nimeni si nici institutiile sau agentii economici nu au deschise sediile, dar surse din Primãrie ne-au precizat cã deputatul Solomon i-a dat ordin clar (politic) sã nu aprobe si sã împiedice marsul pe strada principalã. Ca urmare, GISC Bârlad a decis ca sã se întruneascã la acest sfârsit de sãptãmânã si sã facã de comun acord cu membrii fondatori o plângere penalã primarului Constantin Constantinescu. “Pe vremea când ei aveau nevoie de voturi, anul trecut a fost posibil ca sã se organizeze trei marsuri si mitinguri de protest pe strada Republicii si la Primãrie, acum nu se mai poate! Au fost alesi si au dezamãgit cetãtenii cu nerusinare. Vom face plângere penalã si vom actiona si la tribunalul Vaslui în Contenciosul administrativ”, au precizat membri GISC Bârlad. “Marsul si mitingul de protest se vor desfãsura asa cum vor bârlãdenii de aceastã datã”, este mesajul pe care îl transmit cei de la GISC si miile de bârlãdeni si locuitori ai comunelor amenintate cã Chevron începe montarea sondelor, care vor veni pe 1 septembrie la Bârlad.
Iatã cum distrug Chevron si alte companii mediul înconjurãtor în SUA!
“Conduc o masinã închiriatã de-a lungul râului. Soarele scoate scântei din apã si mã orbeste, dar nu-mi pun ochelari de soare, tin ochii larg deschisi, sã absorb totul. Uite un panou verde, mã invitã la Freedom (next right), cum pot refuza asta? Dealurile Pennsylvaniei sunt asa verzi si împãdurite cã uneori îmi fuge mintea si am impresia cã sunt tot prin Vaslui, pe drumurile de noroi din Pãltinis, întrebând mosnegii dacã au auzit cã vine Chevron la ei în sat. Avea dreptate Thomas Holst cã Pennsylvania seamãnã cu Moldova noastrã dar, Doamne-fereste sã-i lãsãm pe cei de la Chevron sã o facã sã semene Moldova noastrã si din punct de vedere a lipsei apei potabile, a bolilor pe care le aduce fracturarea, a distrugerii mediului etc. cu Pennsylvania lor! Deci sunt cu 8000 de kilometri mai la vale, tocmai în patria Chevronului si a gazelor de sist. Am citit despre ele pânã mi-a venit rãu, am vãzut poze si filme, dar tot mã ia cu fiori când ajung în miezul exploatãrii. Mai fiecare casã are o sondã în bãtãturã. Un vârf de deal e bãrbierit si gãzduieste o piscinã de apã si chimicale. Dintre copaci se ridicã un furnal care pompeazã gaz în aer si îi dã foc. Într-o vale sunt o statie de compresie si o micã uzinã de procesare a gazului. O cireadã de vaci paste pe o pãsune, în jurul unei sonde. Pe garduri e plin de plãcute cu <<Accesul interzis, pericol de explozie>>. Pãmântul de sub noi e sfredelit de conducte care pãtrund la mii de metri adâncime, injecteazã chimicale într-o rocã pe care o sfãrâmã si elibereazã gazele prinse în ea de milioane de ani. Sunã înfricosãtor, dar oamenii din Pennsylvania sunt obisnuiti cu sondele. Aici s-a sãpat prima sondã de petrol din lume, în 1859, si tot aici a pornit prima goanã dupã aurul negru. Asa cã lumea s-a bucurat acum câtiva ani, când a început o nouã goanã dupã gaze naturale, au rãsãrit mii de sonde noi, economia tãrii a luat-o-n sus si o multime de localnici s-au îmbogãtit. (…) John McIntyre e un american get-beget. Locuieste într-o casã prefabricatã dintr-o comunitate micã, pe undeva prin pãdurile Pennsylvaniei. În curte are o camionetã si multe masini vechi, la care mestereste în timpul liber. Si-a petrecut o parte din viatã sãpând sonde de petrol si puturi de apã, reparând chestii pe care nimeni nu le putea repara, cântând la chitarã într-o formatie rock… <<Am avut orice slujbã îti poti imagina. Le-am vãzut pe toate.>> Sau cel putin asa credea pânã când s-a trezit cã nevasta i s-a îmbolnãvit de leucemie, casa e-n pericol de explozie, apa de la robinet se face mov si, dacã o bea vomitã, iar dacã face dus pielea i se iritã si îi curge sânge din nas. Ca sã supravietuiascã are nevoie de multã apã îmbuteliatã (bisericile din regiune fac o colectã în fiecare sãptãmânã si distribuie bidoane la cele aproximativ 10 familii afectate). Nu poate sã vândã si sã plece, casa lui nu mai valoreazã aproape nimic. Nu mai are încredere cã autoritãtile o sã facã dreptate. Nu mai are aproape nimic… Totul s-a întâmplat dupã ce comunitatea lui a fost înconjuratã de sapte sonde pentru gazele de sist” – pasaj din scrisoarea semnatã de un vasluian care locuieste în SUA si a mers sã vadã cu ochii lui “binefacerile” aduse de companiile petroliere.
Un vasluian rupe tãcerea si spune lucrurilor pe nume: Americani fãrã apã!
Gr. (r) Neculai Rotaru ne- a pus la dispozitie acest documentar incendiar, fãcut în SUA, statul Pennsylvania, în care aratã – cu probe si fotografii – prin ce trec americanii din zonã din cauza sondelor de exploatare si fracturarea hidraulicã practicatã de Chevron:
Î: Domnule general, documentarul prezintã lucruri oribile. Se pare cã Chevron vine în zonã cu sigurantã si vom avea acceasi soartã ca a americanilor din Pennsylvania. Ce fac moldovenii?
N.R.: Mai nimic! Stau în posturã de ignoranti, comenteazã, de fapt bârfesc între ei, fiecare spunând ceea ce a înteles mai bine sau mai rãu din aceastã situatie si, în general, nu se implicã direct si hotãrâti. Ignorantã totalã, constientizare zero si lipsã de ratiune cât cuprinde! Doar bârlãdenii si unele comune din judet ce s-au mai manifestat la mitingurile organizate de G.I.S.C.; bârlãdene!
Care este rezultatul acestor mitinguri ?
Unul foarte prost, oficialitãtile locale si centrale nu-i bagã pe oameni în seamã cum au fãcut-o la alegeri su nu-i intereseazã cã cetãtenii se opun, ei dau înainte sansã companiei Chevron sã treacã la faza de explorare care în mod cert va fi urmatã de faza de exploatare. Acum nici sã nu-i vadã în stradã cetãteni cã pun jandarmii pe ei. Le interzic mitingurile în piata publicã, le interzic accesul la radio si TV locale. Într-un cuvânt, îi sfideazã considerându-i pe cetãteni mai prejos chiar decât animalele. Un presedinte al CJ Vaslui, seful PSD pe judet, devenit, dupã alegeri, din luptãtor împotriva Chevron în lobbyst al Chevron, preocupat cu mult sârg ca aceastã companie sã obtinã cât mai repede certificate de urbanism, autorizatii de constructii si avize de mediu, un deputat PSD care obstructioneazã pe primarul Bârladului si pe bârlãdeni sã ap
Americani fără apă
Mare pericol şi pentru Moldova!
Conduc o mașină închiriată de-a lungul râului. Soarele scoate scântei din apă și mă orbește, dar nu-mi pun ochelari de soare, țin ochii larg deschiși, să absorb totul. Uite un panou verde, mă invită la Freedom (next right), cum pot refuza asta?
Dealurile Pennsylvaniei sunt așa verzi și împădurite că uneori îmi fuge mintea și am impresia că sunt tot prin Vaslui, pe drumurile de noroi din Păltiniș, întrebând moșnegii dacă au auzit că vine Chevron la ei în sat.
Avea dreptate Thomas Holst că Pennsylvania seamănă cu Moldova noastră dar, Doamne fereşte să-i lăsăm pe cei de la Chevron să o facă să semene Moldova noastră şi din punct de vedere a lipsei apei potabile, a bolilor pe care le aduce fracturarea, a distrugerii mediului etc. cu Pennsylvania lor !!!!
Deci sunt cu 8000 de kilometri mai la vale, tocmai în patria Chevronului și a gazelor de șist. Am citit despre ele până mi-a venit rău, am văzut poze și filme, dar tot mă ia cu fiori când ajung în miezul exploatării.
Mai fiecare casă are o sondă în bătătură. Un vârf de deal e bărbierit și găzduiește o piscină de apă și chimicale. Dintre copaci se ridică un furnal care pompează gaz în aer și îi dă foc. Într-o vale sunt o stație de compresie și o mică uzină de procesare a gazului. O cireadă de vaci paște pe o pășune, în jurul unei sonde. Pe garduri e plin de plăcuțe cu “Accesul interzis, pericol de explozie”.
Pământul de sub noi e sfredelit de conducte care pătrund la mii de metri adâncime, injectează chimicale într-o rocă pe care o sfărâmă și eliberează gazele prinse în ea de milioane de ani.
Sună înfricoșător, dar oamenii din Pennsylvania sunt obișnuiți cu sondele.
Aici s-a săpat prima sondă de petrol din lume, în 1859, și tot aici a pornit prima goană după aurul negru.
Așa că lumea s-a bucurat acum câțiva ani, când a început o nouă goană după gaze naturale, au răsărit mii de sonde noi, economia țării a luat-o-n sus și o mulțime de localnici s-au îmbogățit.
Dar, după ce a trecut entuziasmul de la început, mii de oameni s-au trezit într-un coșmar de nedescris!
Sunt într-o sufragerie luminată gălbui din Woodlands, un cătun din estul Pennsylvaniei, un pic mai sus de Pittsburgh.
Deasupra televizorului e o vitrină cu bibelouri. Un câine e lungit pe covorul persan, lângă o păpușă murdară. Peste tot în jur sunt bidoane de apă.
John McIntyre stă prăbușit pe un scaun cu mâinile-n cap, privește în gol și spune ca pentru sine: “Suntem în cea mai bogată țară de pe pământ și trăim fără apă, ca în lumea a treia.”.
Nevastă-sa scormonește printr-o cutie plină de hârțoage, urmele oficiale ale purgatoriului în care s-a transformat viața lor.
BEEP. BEEP. O alarmă ascuțită ne face pe toți să tresărim. E detectorul de metan din baie. Trebuie să închidă repede conductele, altfel riscă să le explodeze casa.
John McIntyre e un american get-beget. Locuiește într-o casă prefabricată dintr-o comunitate mică, pe undeva prin pădurile Pennsylvaniei. În curte are o camionetă și multe mașini vechi, la care meșterește în timpul liber. Și-a petrecut o parte din viață săpând sonde de petrol și puțuri de apă, reparând chestii pe care nimeni nu le putea repara, cântând la chitară într-o formație rock… “Am avut orice slujbă îți poți imagina. Le-am văzut pe toate.”
Sau cel puțin așa credea până când s-a trezit că nevasta i s-a îmbolnăvit de leucemie, casa e-n pericol de explozie, apa de la robinet se face mov și dacă o bea vomită, iar dacă face duș pielea i se irită și îi curge sânge din nas.
Ca să supraviețuiască are nevoie de multă apă îmbuteliată (bisericile din regiune fac o colectă în fiecare săptămână și distribuie bidoane la cele 10 familii afectate). Nu poate să vândă și să plece, casa lui nu mai valorează aproape nimic. Nu mai are încredere că autoritățile o să facă dreptate. Nu mai are aproape nimic…
Totul s-a întâmplat după ce comunitatea lui a fost înconjurată de șapte sonde pentru gazele de șist.
Când au călcat prima oară în Woodlands, acum 20 de ani, soții McIntyre s-au simțit ca în paradis. Liniște și sălbăticie, o priveliște minunată și loc destul pentru orice le-ar fi trecut prin cap. Primul lucru pe care l-au făcut a fost să sape un puț de 30 de metri: “Evrika! Am dat peste apă. Mai multă apă decât îți poți imagina. Limpede ca cristalul, curată și rece ca gheața. Ne simțeam ca și cum am fi găsit aur.”
Și-au asamblat o casă și au trăit liniștiți 20 de ani în comunitatea izolată, la 50km de Pittsburgh, unde lumea-și lasă copiii să se joace prin pădure și bărbații strâng în curte bărci ruginite și mașini de epocă.
“În ianuarie 2011, familia mea s-a îmbolnăvit violent”, spune Janet McIntyre în sufrageria ei, cu teancuri de analize medicale în brațe. Dureri de cap, vomă, diaree, iritații ale pielii. La început credeau că-i un soi de răceală, dar apoi i-au sunat cei doi copii. Ei locuiesc în altă parte, dar veneau în fiecare duminică să–și vadă părinții și să ia apă proaspătă din fântâna lor. Acum descriau aceleași simptome. Până și câinele începuse să rămână fără blană.”
Misterul s-a risipit peste două zile: au dat drumul la robinet și a început să curgă un lichid mov, cu spumă.
Au sunat compania de gaze, au sunat și agenția de mediu să vină să testeze apa. Știau sigur că apa lor fusese impecabilă (unul dintre copiii lor era adoptat și, în urmă cu câțiva ani, Protecția Copilului i-a pus să-și testeze puțul din curte – ieșise perfect).
Testele companiei și ale agenției de mediu se băteau cap în cap. Rex Energy spunea că apa e bună de băut. Department of Environmental Protection din Pennsylvania a testat apa de două ori și au găsit cinci compuși organici volatili asociați cu fracturarea hidraulică. A mai ieșit la iveală că firma de gaze fusese deja amendată pentru nereguli la construcția sondelor din zonă.
Lucrurile păreau logice pentru John McIntyre:
Nevasta lui a fost diagnosticată cu leucemie la ceva timp după necazurile cu apa. Leucemia poate fi cauzată de expunere la benzen. În apa lor s-a găsit benzen. Benzenul e una dintre substanțele folosite la fracturarea hidraulică. Nu există altă industrie în zonă în afară de sondele de gaze.
Concluzia lui: Sondele de gaze i-au otrăvit sursa de apă și i-a îmbolnăvit nevasta.
Concluzia agenției de mediu: nu știm ce s-a întâmplat și nici nu vrem să aflăm.
Deși făcuse două runde de teste pe apa celor din Woodlands și găsise substanțe periculoase, agenția de mediu le-a retras, spunând că au fost greșite. Apoi a refuzat să le refacă și a închis cazul. Șah mat.
Lui John McIntyre nu-i venea să creadă că se poate întâmpla așa ceva. Atunci s-a apucat să caute pe Internet și a descoperit că există mii de familii care au pățit chestii similare. Cel mai celebru caz, care a apărut și în documentarul nominalizat la Oscar Gasland, e orășelul Dimock, în care explodau fântâni și apa de la robinet lua foc. În urma scandalului, compania a fost amendată, pusă să plătească despăgubiri și dată afară din orășel, dar agenția de mediu a evitat să confirme public legătura între exploatarea gazelor de șist și contaminare (o confirmă, însă, un raport intern).
Și comunitatea celor din Woodlands a fost vizitată de jurnaliști din toată lumea, de la Pittsburgh Gazette până la Al Jazeera, s-a făcut un scurt film despre ei, dar nu s-a strâns destulă presiune publică pentru a redeschide investigația. Au rămas singuri, cu apa contaminată și cu alarma de metan în baie.
“Așa am ajuns să îmi trăiesc viața. Mă gândesc la apă 24 de ore pe zi.”
”Ducem o bătălie împotriva Satanei“, zice Jim Hamilton, un pastor mustăcios, la o întâlnire a cetățenilor îngrijorați de exploatarea gazelor de șist din orașul Beaver, la jumătate de oră distanță de Woodlands. Tresar, pentru un moment am senzația că sunt la Bârlad, la o slujbă anti-fracking ținută de părintele Lăiu.
La solicitarea Grupului de Iniţiativă al Societăţii Civile Bârlădene, bisericile din jud. Vaslui au reacţionat pozitiv. Di fericire şi aici în America bisericile din zonă au o reacție similară cu cele din Vaslui. Doar că aici faptul este împlinit, așa că se concentrează pe ajutorarea celor care nu mai au apă.
În fiecare luni dimineața, Janet McIntyre merge la biserica presbiteriană White Oak Springs să împartă apa care s-a strâns din donații. O cameră din spatele bisericii (după un semn cu o zvastică tăiată), e plină de cutii cu bidoane. Șapte biserici contribuie la “banca de apă”. Totul e contorizat în stil american, e un tabel cu fiecare familie, rația în funcție de numărul membrilor și livrările săptămânale.
Pe cei care nu pot veni până la biserică îi ajută tot Janet – ia apa și le-o duce acasă cu mașina. Cu ocazia asta dă o tură și până la McDonalds-ul din apropiere – costă mai puțin să meargă cu mașina și să mănânce la fast-food decât apa pe care ar folosi-o la gătit și spălat vasele.
Înainte să se întoarcă acasă, Janet McIntyre oprește la o vecină mai bătrână. Îi aduce apă și îi cară bidoanele în casă. Cutia e grea, Janet se dezechilibrează, cade pe scări și își fracturează mâna.
În timp ce o așteaptă pe fata ei să vină și să o ducă la spital, Janet McIntyre cedează și lacrimile încep să-i curgă pe obraji. Nu plânge cu furie americană sau cu spirit justițiar, e un bocet încet, deznădăjduit, cum de multe ori am văzut la românii care și-au pierdut speranța.
Pentru fiecare poveste cu americani nenorociți de fracking găsești încă una cu fermieri care s-au îmbogățit și, a naibii soartă, nici n-au probleme cu apa. Iar Guvernul și companiile sunt în extaz – banii și resursele vin pachete-pachete. Așa e-n goana după resurse, ai câștigători și pierzători.
Culmea e că giganții petrolului nu-s prea fericiți! Au fost sceptici la începutul goanei, așa că au lăsat firmele mici să se bage agresiv prin fiecare cotlon de zăcământ american și să facă profituri nebunești. Când s-au prins că mania gazelor de șist chiar funcționează era cam târziu – abundența de gaze a scăzut prețul, ecologiștii s-au dezmeticit și au început să facă o rezistență acerbă, iar agențiile de mediu se mișcă greu, dar sigur, către reglementări și controale mai stricte. Vestul sălbatic s-a cam terminat.
Așa că Chevron, ExxonMobil și ceilalți s-au apucat să caute în toată lumea locuri mai facile în care să sape. Ajutați de influența de care se bucură diplomații americani în țările respective, au încheiat contracte avantajoase și s-au pus pe treabă. România e unul dintre acele locuri iar Moldova va fi prima zonă sacrificată.