spot_img
spot_img
-1.4 C
Vaslui
05-feb.-2025

Barbu i-a pus iarăși pe liberalii vasluieni în fața faptului împlinit: a negociat de capul său reîntoarcerea în partid a lui Marius Arcăleanu. Urmează și Dan Marian?

- Advertisement -

ȘEDINȚĂ TELEFONICĂ… Mihai Barbu, președintele interimar al PNL Vaslui, a inventat ședințele pe telefon. Acesta a convocat ieri o ședință cu primarii, dar în loc să fie prezent, a vorbit cu aceștia pe speaker-ul telefonului prefectului Daniel Onofrei. Primarii au fost chemați în biroul lui Garincha, sub pretextul semnării unei anexe a proiectelor prin PNRR, însă, în realitate, li s-a transmis mesajul „Fiți cu capul plecat, dacă vreți finanțări”. Ca să îi mai înveselească un pic pe primari și să mai dreagă busuiocul, Barbu le-a comunicat că pe 18 decembrie va fi o nouă paranghelie, cu dansuri, băutură și mâncare, probabil pentru a sărbători scorul de 8,6% pe care partidul l-a scos la alegerile parlamentare, în județul Vaslui.

Înainte de a pune telefonul pe speaker, Onofrei Garicha a ținut un discurs emoționant în fața primarilor strânși în biroul său. „Știu că cu toții tânjiți după domnul ministru”, și-a început acesta mesajul, în care a ținut să le arate edililor cât de rău îi pare că Nelu Tătaru nu mai este, dar că el trebuie să țină partidul unit și îi roagă pe primari să facă la fel. A mai spus că sigur ministrul Tătaru se va întoarce înapoi și că el va face imediat un pas în spate, pentru a-i lăsa lui locul. Acest discurs se pare că nu a mai prins la primarii care au cam văzut ce joc face prefectul Onofrei. Dacă acum câteva zile acesta era pe față cu Barbu și striga în sediul PNL când venea vorba de Nelu Tătaru că „morții cu morții și vii cu vii”, acum când a aflat de la București că Barbu e pe făraș, începe lingușeala în sens invers. 

Barbu este pe făraș la București

Mihai Barbu îndeplinește la București funcția de cenzor al partidului, iar președintele interimat Ilie Bolojan nu prea este mulțumit de situația financiară a partidului, cea pe care Barbu ar fi trebuit să o păzească. Partidul are acumulate datorii foarte mari, multe dintre ele către presă, un lucru care l-a determinat pe președintele Consiliului Județean Oradea să ceară un audit la partid și să identifice urgent cauzele situației financiare dezastruoase a partidului. Și toată lumea îi arată cu degetul pe secretarul general, Lucian Bode, dar și pe Mihai Barbu, președintele interimar proaspăt aciuat la Vaslui. Așa că vrăjeala cu care acesta îi păcălea pe liberalii vasluieni, cum că Bolojan este amicul său, și, când vine la București doarme la el acasă, nu mai ține. Cine îl cunoaște pe Ilie Bolojan știe că acesta nu acceptă compromisuri de acest gen și nu face frății cu oameni care nu au fost în stare să țină sub control situația financiară a partidului.

Barbu îi păcălește pe liberalii vasluieni cu petreceri

Deși situația partidului nu este roz, scorurile la ultimele alegeri sunt dezastruoase pentru PNL Vaslui, Barbu anunță noi petreceri, de genul celei pe care au făcut-o înainte de campanie. În ședința telefonică avută cu primarii, acesta i-a dat sarcină lui Onofrei să caute un restaurant mai ferit de ochii presei, unde să petreacă pe 18 decembrie începerea sărbătorilor de iarnă. Liberalii de la Vaslui însă nu prea au chef de astfel de petreceri, mai ales că viitorul nu sună bine pentru PNL, după ce unele organizații au fost pur și simplu vândute la bucată, PSD-ului. 

Marius Arcăleanu, subiect al ședinței cu primarii

Un alt subiect discutat în această conferință telefonică, a fost legat de reintrarea lui Marius Arcăceanu în PNL Vaslui. Barbu le-a spus primarilor că a avut o discuție cu Arcăleanu și i-a cerut să se întoarcă în PNL. Acesta le-ar mai fi spus că liderul Forței Dreptei și-a dat acceptul, numai că le-a explicat că nu poate să o facă pe față, fiindcă își pierde poziția de consilier. Dar ca semn de bunăvoință, va trimite câțiva membri de bază ai organizației sale să se înscrie în PNL, drept garanție că va veni și acesta. Reamintim că Marius Arcăleanu a luat la alegerile parlamentare un pic peste 4%, la Camera Deputaților, acolo unde a candidat, atenție, sub scorul PSDU, care s-a apropiat de 5%. Așa că Barbu iar se trezește vorbind singur. Reamintim că grupul care s-a desprins din PNL și s-a dus la ALDE, condus de Daniel Olteanu, a performat și a câștigat în alegeri aproape 8 procente la Parlamentare, iar la alegerile locale a scos 4 primari. Forța Dreptei însă a avut rezultate slabe, atât la alegerile locale, cât și la alegerile parlamentare. Totuși, singurul om valoros de la Forța Dreptei rămâne Marius Arcăleanu, care clar are un electorat al său, însă faptul că acesta nu poate activa pe față în PNL este un mare dezavantaj, dar și o țeapă marca Barbu.

Se pregătește oare pe tușă Dan Marian?!

Dan Marian aseară a pus un mesaj misterios pe Facebook, anunțând că nu îl mai interesează funcția de vicepreședinte la CJ Vaslui: „Astăzi am luat decizia de a nu mai continua activitatea la CJ Vaslui. Mulțumesc tuturor colegilor din PSD pentru colaborarea avută în ultimii ani și, nu în ultimul rând, aprecieri deosebite domnului Trifan Ciprian, pentru parteneriatul pe care l-am avut în tot acest timp. Politica rămâne, totuși, pasiunea mea. Viitorul ne oferă permanent oportunități. Rămân același om atașat de locuitorii județului și, în mod special, de hușenii mei. Un cuvânt în final pentru domnul Ioan Ciupilan „Rămânem împreună, prietene! Și la bine și la greu”. Iată, așadar, că Dan Marian renunță la visul său și știm că unde e Marius Arcăleanu e și acesta. Oare Barbu, când a discutat cu Marius Arcăleanu, a făcut-o doar cu acesta sau la pachet, cu Dan Marian?! Pentru că așa cum pare, mesajul lui Dan Marian e unul în care îi atenționează pe pesediști ce au pierdut, lăsându-l pe el acasă și aducându-l pe funcția de vicepreședinte pe Mădălin Căciulă.

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

17 COMENTARII

  1. Arcăleanu are coloană vertebrală, este cel mai corect om din politica vasluiană. Este singurul care luptă cu PSDul. Nelu Tătaru a făcut numai blaturi cu Buzatu cât a fost președinte. Au primit amândoi ce merită.

  2. PNL vrea sa dispară de tot :))
    Căutați unul mai cu față daca vreți sa mai existați, gen Porumboiu, caricatura de Arcăleanu n-o sa fie votata in veci

  3. Chiar credeti voi ca Barbu a facut miscarea asta fara sa aiba aprobarea sefilor PNL de la Bcuuresti? Macar asta discuta la Bucuresti pe cand un pacalici, ceva membru prin Comisia de Arbitraj a PNL, le transmitea fazanilor ca se reintoarce Nelu Apendicelu pe cai mari in PNL, desi el nu stie unde e sediul central al PNL si cum arata Bolojan!

  4. Pe vremuri,electricianul ăsta care nu știa cum arată o priză încerca să vândă telefoane la Telekom. Nu știa dobitocul nici măcar cum se pornește un telefon!!! Nu era în stare să articuleze două vorbe imbecilul… Cum dracu a ajuns boul ăsta prefect??? Nu vă mai este rușine??? Cretinul ăsta nici șomaj nu e in stare să ia!!!

  5. Cea mai buna lovitura a PNL ului. Veti vedea la urmatoarele alegeri ca si va dubla scorul cel putin. Tataru a semanat doar ura in PNL. El l-a alungat si pe Arcaleanu si pe Boros.

    • Arcăleanu este omul care a obținut cel mai bun rezultat din istoria PNL Vaslui. De asta a si fost dat afara de frustratul de Tătaru. Părerea mea este că Arcăleanu va fi viitorul președinte de Consiliu Județean la Vaslui. Cel care este acum (Trifan de la PSD) este cu mult sub Arcăleanu.

  6. Arcăleanu iese pe locul doi și dacă candidează singur, nici măcar freza aia de cocalar nu îl recomandă! Iar retardul ăla de Onofrei? De pulă să ne iei, maimuță obosită ce ești!!! Cum dracu a ajuns vita asta prefect? E mai prost decât media națională!!! Ferească Dumnezeu!!! Vino la Bârlad…sunt locuri de muncă pentru putori ca tine. La săpat șanțuri!

  7. Arcaleanu are forță politica.
    Are fata de politician, prestanta, este bătăios și nu este duplicitar. Este locomotiva electorala! Îl felicit!
    Asta spre deosebire de Agamita Dandanache de la Negresti, Cristi Rusu, ale cărui ifose și manifestari ratate de maniera „Mihaela, draga mea” (Geoana), în sensul ca se vedea deputat înainte de vreme, au stârnit, am înțeles, chiar fronda liberalilor și cetățenilor din Negresti.
    Rusu a pierdut startul!

  8. Săracu Arcaleanu….dacă sunt alegeri și sunt 2 candidați el iese pe locul 4 de fiecare data….asa ca să fie sigur. E președintele forței drepte, stângii strâmbe, acum mai nou și lustruitor de ghete la PNL

    • Ce ne facem ca Liviu M a luat mai multe voturi decât Marius… Plus ca sunt unele fete/doamne care plâng după banii aruncați după mofturile lui Marius… Sau mai bine mai vindem o mașină cu capac mare și ne revenim.. Dar fără politică

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.