URMĂRI… Bărbatul din Huși pe care instanța Judecătoriei locale l-a lăsat sub control judiciar, deși procurorii îl acuză de comiterea unei infracțiuni cu violență, și anume „tâlhărie calificată”, a ajuns în cele din urmă după gratii. Tribunalul Vaslui a admis contestația formulată imediat de procurorii hușeni împotriva hotărârii de fond, care s-a dovedit a fi straniu de blândă cu un inculpat cercetat pentru o asemenea faptă.
Tribunalul Vaslui a dispus arestarea preventivă a hușeanului pentru 30 de zile, respingând solicitarea acestuia de a beneficia de o măsură mai ușoară. De reamintit că individul este acuzat că a tâlhărit o femeie, însă, la propunerea arestării preventive a procurorului de caz, instanța de la Huși a considerat că e suficient doar controlul judiciar pentru 60 de zile, plus interdicția de a nu mai călca în vreo sală de jocuri de noroc și nici să nu cumva să mai joace la păcănele. „Tot ceea ce face Justiția este pentru a asigura un climat sigur pentru cetățeni. Dacă noi însă lăsăm fără o măsură preventivă severă un inculpat cercetat pentru tâlhărie calificată, pe care anchetatorii îl consideră pericol public, atunci justițiabilii nu prea mai înțeleg când o faptă e gravă și când e tratată ca o banalitate. E important să fim coerenți în actul de Justiție, pentru binele cetății, pentru siguranța oamenilor”, au spus avocații.