spot_img
23.9 C
Vaslui
25-sept.-2024
spot_img

Bărbatul care l-a „spânzurat” pe Avram Iancu va fi cercetat pentru instigare la discriminare

- Advertisement -

Parchetul Tribunalului Harghita s-a autosesizat şi îl va cerceta pentru instigare la discriminare pe Csibi Barna, bărbatul care l-a „spânzurat” pe Avram Iancu, în centrul municipiului Miercurea Ciuc, la manifestările de Ziua Maghiarilor, transmite Mediafax.

„Ieri, Parchetul de pe lângă Tribunalul Harghita s-a autosesizat şi a înregistrat un dosar în care urmează să fie făcute cercetări faţă de Csibi Barna, cu privire la infracţiunea de instigare la discriminare, prevăzută de articolul 317 Cod Penal”, a declarat procurorul Corina Ceaşcai, purtătorul de cuvânt al Parchetului Tribunalului Harghita.

Csibi Barna este angajat al Direcţiei Generale a Finanţelor Publice (DGFP) Harghita.

Ptrivit unor surse din cadrul Direcţiei, Csibi Barna este audiat, astăzi, de Comisia de Disciplină a instituţiei, care analizează faptele acestuia, în urma declaraţiilor făcute de el ieri, în direct, la o emisiune televizată.

În cadrul emisiunii, Csibi Barna a afirmat: „Am făcut o acţiune de atragere a atenţiei şi de informare istorică, din istoria revoluţiei paşoptiste ardelene, asupra măcelurilor comise de către moţii conduşi de către Avram Iancu împotriva populaţiei de etnie maghiară”.

Barna a susţinut că este drepul său „constituţional” să îşi spună opinia în legătură cu evenimentele istorice din 1848-1849 şi că, în calitate de funcţionar public în cadrul DGFP Harghita, nu a încălcat „prevederile codului de conduită al funcţionarului public”, întrucât adunarea publică a fost autorizată şi s-a desfăşurat în afara orelor de program.

Csibi Barna a solicitat, săptămâna trecută, autorizaţie de la Primăria Miercurea Ciuc pentru o manifestare dedicată Zilei Maghiarilor de Pretutindeni „menită să aducă în atenţia locuitorilor din Miercurea Ciuc istoria evenimentelor din 1848-1849”.

El a luat un manechin pe care se afla o poză a lui Avram Iancu, pe care „l-a condamnat” şi apoi l-a „spânzurat”.

Manechinul care îl întruchipa pe Avram Iancu a fost „condamnat la moarte prin spânzurare” de către un „tribunal” care l-a găsit vinovat de „crime împotriva umanităţii şi genocid”.

Ieri, pe blogul personal, Csibi Barna a scris: „Dumnezeu să fie milostiv cu sufletul lui. Aşa păţesc toţi cei care greşesc împotriva naţiunii maghiare şi a secuilor”.

Liderul UDMR, Kelemen Hunor, şi vicepreşedintele PE Laszlo Tokes au condamnat, aseară, gestul lui Csibi Barna, preşedintele UDMR afirmând că este” regretabil” şi denotă „lipsă de respect” ceea ce s-a întâmplat.

Csibi Barna are un proces pe rol la Tribunalul Harghita, fiind cercetat penal, împreună cu alţi doi tineri din Miercurea Ciuc, Szocs Tibor şi Puskas Andras Miklos, pentru instigare la discriminare şi constituirea unei organizaţii cu caracter fascist, rasist sau xenofob, după ce, în 6 aprilie 2010, aceştia au amplasat, în faţa unui supermarket din localitate, o pancartă pe era scris, în limba maghiară, „Ruşine să-ţi fie, iar ai cumpărat de la evrei” („Szegyelld magad, mar megint zsidonal vasaroltal!”).

Romanialibera.ro

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

3 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.