Poliţiştii din Bacău l-au găsit pe bărbatul tâlhărit căzut pe asfalt şi l-au transportat la spital pentru îngrijiri medicale. Cercetările ulterioare au stabilit că trei agresori, printre care se numără şi un copil de 12 ani, l-au bătut şi i-au furat portofelul.
Poliţiştii din Bacău fac cercetări şi au deschis un dosar penal pentru tâlhărie deoarece un bărbat băut a fost jefuit şi lăsat lăsat în stare de inconştienţă în plină stradă. Ancheta a stabilit că este vorba despre trei agresori, printre care se numără o tânără de 19 ani şi un copil de 12 ani. Cei trei au furat 150 de lei de la bărbat Incidentul a avut loc la sfârşitul săptămânii trecute, în zona gării din municipiul Oneşti. Poliţiştii au intervenit după ce au fost sesizaţi că în acea zonă se află un bărbat, căzut pe stradă. ”
Activităţile investigative au condus la faptul că bărbatul se deplasa pe bulevardul Republicii din municipiul Oneşti, fiind sub influenţa băuturilor alcoolice, când ar fi fost agresat de un localnic de 30 de ani, o tânără de 19 ani şi un minor de 12 ani, ambii din comuna Căiuţi.
Totodată, aceştia l-ar fi deposedat de portofelul în care avea acte de identitate şi suma de 150 de lei. Prejudiciul a fost recuperat de poliţişti care au deschis dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de tâlhărie calificată”, spun reprezentanţii IPJ Bacău.
Citeste mai mult: adev.ro/rcdyhg