Un bărbat din comuna Dumbrăveni a fost victima unei înșelătorii mai puțin obișnuite. El a virat banii reprezentând contravaloarea unei mașini la mâna a doua, adusă din străinătate și a transportului, într-un cont indicat de o persoană care îl contactase telefonic în urma postării intenției sale pe un cont de bursă auto. Nu a mai primit mașina, iar când a făcut verificări și-a dat seama că fusese păcălit.
Plângerea bărbatului a fost depusă la Poliția Municipiului Suceava în cursul zilei de vineri. În urma audierii acestuia, a reieșit faptul că la 25 octombrie el a postat un anunț pe un grup intitulat ”Bursa auto internațional”, pentru a identifica o platformă cu care să transporte un autoturism pe care urma să-l achiziționeze din Belgia. La scurt timp a fost contactat de către o persoană care a precizat că este un reprezentat al firmei ”D&G Logistics SRL”, din municipiul Cluj Napoca și care s-a angajat că îi va transporta mașina contra sumei de 450 euro.
Bărbatul din Dumbrăveni a fost de acord, iar pe 30 octombrie a transferat suma de 7.500 de lei, reprezentând contravaloarea autoturismului și costul transportului, din contul său în cel indicat de persoana care îl contactase.
Ulterior nu a mai putut contacta persoana respectivă, iar vineri dimineață, în momentul în care a luat legătura cu directorul societății din municipiul Cluj Napoca, acesta a negat faptul că s-ar fi făcut acel transfer bancar spre societatea pe care o administrează. El i-a mai spus păgubitului că nu era la prima plângere de acest fel, mai multe persoane sesizând faptul că au fost păgubite de necunoscuți care le-au contactat în numele firmei clujene.
Cercetările au fost demarate de polițiști, în cadrul unui dosar deschis pentru comiterea infracțiunii de „înșelăciune”.
Citeşte mai mult pe Monitorul de Suceava: https://www.monitorulsv.ro/Ultima-ora-local/2020-11-07/Barbat-inselat-dupa-ce-a-virat-banii-in-contul-unei-firme-fantoma-de-transport#ixzz6dCsGKcbB