Un bărbat dintr-o comună suceveană este anchetat de procurorii Parchetului de lângă Tribunalul Suceava pentru că a întreţinut relaţii sexuale cu un vecin, fără să se protejeze, deşi ştia că este infectat cu virusul HIV şi poate să să-şi îmbolnăvească şi partenerul. Cei doi bărbaţi sunt vecini într-o localitate rurală din judeţul Suceava. Încă din anul 2011, persoana anchetată de procurori obişnuia să-l cheme pe vecinul său, la acea vreme în vârstă de 16 ani, să-i presteze diverse munci în gospodărie. Pentru efortul depus, adolescentul primea dulciuri, bani şi uneori era lăsat să se joace pe calculator, rămânând chiar peste noapte. Potrivit procurorilor, cei doi bărbaţi au început să întreţină relaţii sexuale orale şi anale neprotejate tot în anul 2011. „Ultima dată când persoana vătămată a întreţinut raporturi sexuale cu inculpatul a fost în perioada iulie-august 2016. Persoana vătămată nu a mai întreţinut niciodată raporturi sexuale cu alte persoane, nu a făcut transfuzii de sânge şi nu a fost internată într-o instituţie medicală până în 2017. În anul 2017 persoana vătămată s-a îmbolnăvit foarte rău şi, în urma analizelor efectuate, s-a constat că suferă de HIV/SIDA”, se arată într-un comunicat de presă transmis de procurori. Victima nu şi-a dat seama cum a putut contacta cumplita boală, dar la un moment dat, când era internată la spital, “inculpatul a venit la el şi i-a spus să nu zică nimic părinţilor despre relaţia lor şi să declare că a întreţinut relaţii sexuale cu o fată. Atunci persoana vătămată a aflat că inculpatul este şi el bolnav de HIV/SIDA şi l-a infectat şi pe el cu bună-ştiinţă”. “Perioada de referinţă, care face obiectul prezentului dosar este cuprinsă între anii 2014 – anul în care inculpatul a fost testat pozitiv la infecţia cu HIV şi anul 2016 – an declarat, de persoana vătămată, ca fiind ultimul în care ar mai fi întreţinut raporturi sexuale cu inculpatul. Pe cale de consecinţă, profitând de naivitatea şi prin oferirea de bunuri sau alte foloase, în perioada 2014-2016, deşi ştia că este infectat cu virusul HIV/SIDA, inculpatul a întreţinut raporturi sexuale orale şi anale neprotejate cu persoana vătămată, ceea ce a condus la infectarea acesteia, constatată la data de 29.06.2017”, se mai arată în comunicat. Fapta comisă de persoana cercetată penal întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de „transmiterea sindromului imunodeficitar dobândit”, forma de vinovăţie fiind intenţia indirectă.
Citeste mai mult: adev.ro/qaokzy