CRUZIME… Un bărbat din satul Doagele, comuna Dragomirești, a fost reținut de polițiști, vineri, 10 noiembrie, fiind acuzat că a omorât intenționat o pisică. Potrivit IPJ Vaslui, la data de 27 octombrie, Inspectoratul de Poliție Județean Vaslui a fost sesizat cu privire la faptul că un bărbat în vârstă de 69, din aceeași localitate, ar fi capturat pisica vecinului, pe care ulterior a ucis-o. La fața locului s-au deplasat polițiștii Biroului pentru Protecția Animalelor împreună cu polițiștii Secției 1 Poliție Rurală Vaslui, fiind efectuate verificări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ”uciderea animalelor, cu intenție, fără drept”. În urma verificărilor efectuate, s-a constatat că bărbatul ar fi ucis, cu intenție, un exemplar felin, în curtea locuinței sale.
„Polițiștii Biroului Protecția Animalelor Vaslui au documentat și probat activitatea infracțională a unui bărbat, bănuit de comiterea infracțiunii de ”uciderea animalelor, cu intenție, fără drept”, la data de 27 octombrie 2023, în localitatea Doagele, comuna Dragomirești. În urma cercetărilor efectuate, polițiștii vasluieni au stabilit că, la data de 27 octombrie 2023, ora 17.30, persoana cercetată, aflată în curtea locuinței sale, ar fi capturat pisica vecinului și i-ar fi produs mai multe leziuni care i-ar fi produs decesul. În data de 10 noiembrie 2023, ca urmare a administrării probatoriului, polițiștii vasluieni au luat față de bărbatul cercetat măsura reținerii, pe o perioadă de 24 de ore. Cercetările sunt continuate de către polițiști, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Vaslui, în vederea stabilirii și probării întregii activități infracționale a bărbatului, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ”uciderea animalelor, cu intenție, fără drept”, a declarat Bogdan Gheorghiță, purtatorul de cuvânt al IPJ Vaslui. Din data de 19 mai 2022 au intrat în vigoare noi prevederi legale, respectiv Legea 138 din 13 mai 2022 pentru modificarea și completarea Legii 205 din 2004 privind protecția animalelor, astfel au fost stabilite sancțiuni mai aspre pentru cei care comit orice act de cruzime sau violență asupra acestora.
Articolul 25
(1) Constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă:
- a) intervenţiile chirurgicale destinate modificării aspectului unui animal sau altor scopuri necurative, cum ar fi codotomia, cuparea urechilor, secţionarea corzilor vocale, ablaţia ghearelor, coltilotul ciocului şi dinţilor;
- b) despărţirea puilor de mamă până la vârsta de minimum opt săptămâni de viaţă în vederea comercializării, exceptând îndepărtarea puilor de mamă înainte de perioada minimă specifică speciei pentru înţărcare;
- c) folosirea de animale vii pentru dresajul animalelor sau pentru a le controla agresivitatea, dacă le creează suferinţă.
(2) Constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la un an la 5 ani sau cu amendă:
- a) folosirea animalelor sălbatice aparţinând subîncrengăturii vertebrate, indiferent de gradul de îmblânzire, născute în captivitate sau capturate din natură, în spectacole de circ, circuri ambulante, caravane şi trupe de artişti ambulanţi, precum şi în orice alte tipuri de spectacole similare;
- b) folosirea armelor cu tranchilizant asupra animalelor în alte situaţii decât pentru imobilizarea acestora;
- c) practicarea tirului pe animale domestice sau pe animale sălbatice captive;
- d) rănirea cu intenţie a animalelor.
(3) Constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la 2 la 7 ani:
- a) uciderea animalelor, cu intenţie, fără drept;
- b) schingiuirea animalelor;
- c) organizarea de lupte între animale sau cu animale;
- d) zoofilia.
(4) În cazul condamnării pentru una dintre infracţiunile prevăzute la alin. (1) şi (2), instanţa poate dispune ca pedeapsă complementară interdicţia de a deţine animale pentru o perioadă de la un an la 5 ani.
Iaca mare treabă au făcut😡daca ii manca omului din oale, nu trebuia spanzurata
atata poti? .. i-a mancat din oale .. hai sa o omoram .. se vede de ce jud vaslui nu a evoluat din grota .. unii inca au ramas acolo .. si ne mai intrebam de ce atatea omoruri si violuri
Felicitări, polițiștilor! Mare caz au rezolvat. Bravo!