NECAZURILE UNUI BÂRLÃDEAN
SARABANDÃ…Un bârlãdean în vârstã de 59 ani a trãit în ultima sãptãmânã o serie de întâmplãri cât pentru o viatã întreagã. Acesta a fost bãtut pânã la lesin, dar a fost gãsit în stradã si salvat de un pompier. Bãrbatul a fost adus cu ambulanta EPA la spitalul din Vaslui, unde ar fi fost tratat cu indiferentã, pe motiv cã mirosea a alcool. Acesta reclamã cã a fost dat afarã, iar, în drum spre statia CFR Vaslui, a fost oprit de o patrulã si amendat cu 2000 de lei pentru cã nu avea declaratie asupra sa! Aceastã sarabandã de evenimente pune în discutie modul în care autoritãtile trateazã un om necãjit, cu anumite probleme medicale. Sora bãrbatului sustine cã fratele ei a fost umilit si dat afarã din Spitalul judetean Vaslui, fãrã a se tine cont cã omul nu avea actele asupra lui si nici vreo persoanã care sã îl însoteascã. „Nu ne permitem un avocat, dar vom face tot posibilul sã scoatem la ivealã adevãrul despre ce s-a întâmplat cu fratele meu”, a spus sora bãrbatului, Teodora Papadopol.
Un caz revoltãtor s-a petrecut pe 28 aprilie, când un bãrbat de 59 de ani, Ioan Maftei, bolnav si amãrât, a fost lovit cu o cãrãmidã în cap si bãtut pânã la inconstientã, de un alt bãrbat de peste 70 de ani, pe motiv cã i-a lovit câinele. Ioan Maftei locuieste undeva în zona Fepa din Bârlad si este un amãrât, bolnav, ajutat sã se întretinã de cele douã surori ale sale. Ca sã poatã câstiga un ban, acesta mãturã prin fata unui magazin din zona locuintei sale. Dupã ce a „lovit” câinele bãrbatului, acesta a sãrit la bãtaie la Ioan Maftei, pe cale l-a bãtut „gospodãreste: cu o cãrãmidã în cap, cu pumnii si cu picioarele pânã l-a lãsat lat. Desi era ora 10.30, nimeni nu a reactionat sã-l apere pe bietul amãrât, care a lesinat în urma ploii de lovituri cu piciorul, administratã de stãpânul dezlãntuit al cãtelului.
Salvat de un pompier sufletist!
Un pompier bârlãdean, care era în timpul liber, a intervenit când l-a vãzut cãzut la pãmânt, dându-si seama cã omul era lovit la cap, având un Traumatism Cranio Cerebral.
„În data de 28.04.2020, în jurul orei 11.15, un echipaj SMURD din cadrul ISU Vaslui, Detasamentul de pompieri Bârlad, s-a deplasat cu o ambulantã pe strada V. Pârvan, nr. 80 din municipiul Bârlad, pentru a acorda primul ajutor medical unei persoane în vârstã de aproximstiv 58 ani ce prezenta un traumatism cranio cerebral. Pânã la sosirea ambulantei, primul ajutor medical a fost acordat de colegul nostru, Iosip George din cadrul Detasamentului de pompieri Bârlad, acesta aflându-se în timpul liber. Victima a fost preluatã de cãtre echipajul SMURD si predatã la Unitatea de Primiri Urgente din cadrul Spitalului Judetean Vaslui în jurul orei 12.15.”, a precizat lt. Elvis Pirus, purtãtorul de cuvânt al ISU Vaslui.
La Vaslui, bârlãdeanul a fost umilit, dat afarã din spital si amendat de politisti!
Sora omului, Teodora Papadopol, sustine cã acesta a fost umilit la Spitalul Vaslui, de cadrele medicale.
„Fratele meu, Maftei Ioan, mãtura la chioscul din fata Cãminului 2 Fepa, unde locuieste. Din gresealã, a atins un câine care era cu stãpânul. Domnul respectiv i-a dat cu cãrãmida în cap, fratele meu a cãzut jos, a început sã-i curgã sânge de la cap, i-a dat apoi si vreo 20 de picioare în cap. A intrat în stare de comã, dar noroc de pompierul care l-a salvat si a chemat Ambulanta SMURD, care l-a dus la spitalul din Vaslui. Acolo, din ceea ce mi-a povestit el, în momentul când a dat sã se ridice de pe un pat unde era pus în asteptare, a vãzut în fata lui un politist sau jandarm, un mascat. Acesta l-a lovit cu mâna în piept si l-a izbit înapoi în pat, iar fratele meu i-ar fi zis << Ce-ai mã, te trezesti pe vremea comunistilor??>>. Atât i-a trebuit mascatului cã i-a zis asistentei care era acolo sã-l trimitã acasã pe fratele meu, sã-l externeze imediat! Si a fost dat afarã! El mi-a spus cã nu a fost vãzut de niciun medic, cã nu i s-a dat nicio hârtie la îndemânã, nimic, nu are nicio dovadã cã a fost în spital la Vaslui! Doar cã a fost adus cu Ambulanta SMURD, atât! Dar nu i s-a pus un diagnostic, nu i s-a dat o hârtie de externare, nimic! Azvârlit afarã ca un câine din spital, lãsat pe stradã în Vaslui!”, a spus revoltatã Teodora Papadopol.
Umilinte peste umilinte: amendat de politia localã cu 2000 de lei!
Femeia a continuat cu prezentarea umilintelor la care a fost supus fratele ei, Ioan Maftei, la Vaslui.
„Nevoit sã plece spre casã, a mers prin Vaslui, desi îi era rãu, cã avea traumatism cranio cerebral, cu pierderea cunostintei, posibil si leziuni interne. Dorea sã ajungã la garã sã se urce intr-un tren spre Bârlad. Dar iar a cãzut în stradã, iar o femeie l-a ajutat sã-si revinã si el a rugat-o sã mã sune pe mine sã vin sã-l iau din Vaslui. Femeia m-a sunat, o am martorã cã era cãzut în stradã. El a reusit totusi sã se ridice si a mers spre garã, când a fost oprit de o patrulã a politiei locale, cu militari si jandarmi. I-au cerut declaratia pe propria rãspundere, el a încercat sã le explice cã nu avea nici un act, cã a fost adus cu salvarea de la Bârlad, dar a fost amendat! I-a venit amenda prin postã! 2000 de lei!! Oare cum de l-au lãsat de la spital sã plece, stiind cã nu are la el niciun act, decât legitimatia de transport în comun? Cum se gândeau oare cã va ajunge acasã un om în halul în care era el?? Nici la politie, cã am vrut sã facem plângere, nu avem cum sã ne adresãm, cã nu are nicio o dovadã cã a fost la spital, cã a fost consultat, cã are vreun diagnostic! Nu stim ce sã facem în acest caz! Dar de reclamat, o sã reclamãm ce i s-a întâmplat fratelui meu”, a spus Teodora Papadopol. În PV de amendã, politistul care l-a întocmit a scris si motivul amendãrii cu 2000 de lei, a bietului amãrât care nu mai stia din care parte primeste loviturã dupã loviturã! „Susnumitul a fost depistat pe strada Stefan cel Mare, la sensul giratoriu ICIL, fãrã a avea niciun document privind motivul prezentei sale în zonã, încãlcând astfel OM 3/2020″, scrie politistul constatator. Si, cu chiu, cu vai, Ioan Maftei a reusit sã ajungã la gara Vaslui, unde unui cetãtean i s-a fãcut milã si i-a plãtit un bilet de tren pânã la Bârlad, unde a ajuns spre searã! „De atunci plânge si spune cã îl doare capul si ameteste, mereu! Unde sã ne ducem? Ce Dumnezeu sã mai facem?„ a spus disperatã sora lui Ioan Maftei.
Reprezentantii spitalului din Vaslui explicatii jenante!
Am solictat în acest caz si punctul de vedere al reprezentantilor de la SJU Vaslui. Explicatiile oferite de medicul Lelia Croitoru, directorul medical al SJU Vaslui sunt foarte vagi. Cert este cã bârlãdeanul Ioan Maftei nu a fost tratat decât cu indiferentã, desi era adus cu Ambulanta SMURD tocmai de la Bârlad! Pentru cã mirosea a alcool, a fost pur si simplu ignorat!
„A fost vãzut de medicul de gardã din UPU. Initial, acuza un traumatism spunând cã a cãzut de la acelasi nivel, dupã care la vreun sfert de orã a revenit si a spus cã a fost agresionat cu o piatrã. Era în stare de ebrietate, era recalcitrant, ca sã zic asa. A plecat la ora 12.30, medicul care l-a vãzut din UPU a spus cã pacientul nu a acuzat stare de pierdere a cunostintei ca sã i se facã Computer Tomograf. La 12.18 a fost vãzut, la 12.30 a plecat din spital. A plecat presupun cã de bunã voie, cã medicul de gardã nu a considerat cã trebuie sã-l retinã, ca sã i se facã analize sau Computer Tomograf. Mai mult nu pot sã vã spun”, a precizat medicul Lelia Coritoru, Dupã calculele noastre, 15 minute a durat „examinarea” lui Maftei. Adus de SMURD la 12.15, la 12.18 consultat, la 12.,30 trimis acasã! Caz rezolvat!