Barba episcopului Ignatie, iubirea, socializarea profundã si leacul miraculos pentru depresie

PREDICÃ…Vindecarea creierului de anxietate si depresie, o boalã care mãturã în ultima perioada toate categoriile de oameni, se poate face doar într-un singur mod. Pãrintele Ignatie, episcopul Husilor, în ultima sa predicã, ne învatã „tratamentul” acestei teribile boli: iubirea fatã de semeni sau „socializarea mai profundã”, un termen cu care psihologii, acesti „doctori falsi” ai Apocalipsei, tot încearcã sã ni-l introducã în vocabular si în dictionarul nostru minimal al notiunilor cu care lucrãm zi de zi. Cât de frumos sunã cuvântul iubire fatã de socializare, numai cã iubirea înseamnã contact direct, pe când socializarea, mai ales cea de pe retelele sociale, ne duce la singurãtate. Un like nu înseamnã contact direct sau un gând sincer de iubire, ci e doar un reflex dobândit de la gadgeturi. Pentru cã luni a fost Sfânta Sofia, sã ne amintim de acea fetitã nãstrusnicã, cu numele sfântei, care luna trecutã, la biserica Sf. Parascheva din Vaslui îi cerea voie pãrintelui Ignatie sã-i mângâie barba. Era un gest de iubire, de contact direct, de acea socializare de care pãrintele episcop vorbea, nu de un like pe Facebook. Fetita Sofia a fost întrebatã dacã stie cine este cel cãruia i-a cerut voie sã-i mângâie barba. Ea s-a oprit gânditoare si a rãspuns dupã un rãstimp: „Seful Bisericii”. Credeti cumva cã gestul ei a fost doar un truc pentru a obtine mai multe like-uri pe facebook? Nu, a fost un gest pur de iubire al unei fetite impresionate de blândetea preotului. O „socializare” pe care pãrintele Ignatie ne îndeamnã sã o facem zi de zi si care este cel mai bun tratament al maladiei care a pus stãpânire pe lume: depresia. Asta nu înseamnã cã trebuie sã-i mângiem cu totii barba episcopului, ci sã fim la fel de tandri precum Sofia cu cei din preajma noastrã.

Predica pãrintelui Ignatie despre iubire aproapelui, de nevoia de socializare directã pentru a învinge sindromul depresiei este fabuloasã. Dovezile aduse în sprijinul teoriei sale, dar mai ales modul în care acesta explicã tratamentul pentru anxietate, face cât douã compendii de medicinã. «Neurostiintele ne spun cã adevãrata vindecare a creierului, de orice boalã- anxietate sau depresie – începe prin dorinta de a ne conecta, de a intra în relatie cu celãlalt. A intra în contact cu celãlalt nu înseamnã nimic altceva, decât o concretizare a iubirii fatã de acela. Se vorbeste foarte des despre faptul cã existã „creiere” sociale. Acum, noi suntem în bisericã si dumneavoastrã mã ascultati pe mine – creierele noastre sunt deja în conexiune, iar aceastã conexiune a creierelor noastre este, de fapt, un semn al dragostei dintre noi. Veti spune: „Da, sunã frumos, dar s-ar putea sã fie doar teoretic”. Vã dau un exemplu foarte concret: în momentul în care existã o relatie foarte specialã între un sot si o sotie, iar unul dintre ei moare, cel care rãmâne în viatã nu mai trãieste foarte mult. Noi spunem cã acesti oameni s-au iubit extraordinar de tare, de aceea nu pot trãi unul fãrã celãlalt. De fapt, creierul celui care a rãmas în viatã a intrat într-un fel de moarte clinicã, sau a fost deconectat de la sursa de iubire, iar pentru el este ca un handicap, nu mai poate trãi. Cu totii stim cã, atunci când iubim pe cineva foarte mult, toate gândurile si simtirile noastre sunt îndreptate spre acea persoanã. Dacã cineva ne-ar spune în acest moment: „Renuntã acum la omul pe care îl iubesti foarte mult”, acest lucru ar coincide cu moartea ta – creierul s-a hrãnit din conexiunea cu acea persoanã», si-a început predica pãrintele Ignatie.

Îndemnul Pãrintelui Ignatie, despre cum sã fii propriul tãu chirurg spiritual: „Scoate-ti tumoarea egoismului din tine!”

Predica pãrintelui Ignatie continuã cu explicarea pe întelesul tuturor cum putem învinge egoismul, piedica care ne inhibã functia vitalã cu care Dumnezeu ne-a înzestrat pe noi, oamenii: iubirea. «Când iubim pe cineva foarte mult, de fapt nu mai trãim noi, ci trãim pentru celãlalt. Si, fãrã niciun fel de efort sau consiliere specialã, preluãm din trãsãturile celui pe care îl iubim, ajungem sã avem mentalitatea lui, gesturile lui – tot ce tine de sufletul si trupul nostru. Aceasta este minunea iubirii – cel care iubeste face o cãlãtorie înspre celãlalt, nu rãmâne blocat în sine, asa cum este cel egoist. Acum avem o imagine mai clarã despre ceea ce a vrut sã spunã Hristos prin lepãdarea (negarea) de sine – intrã în tine însuti, fii ca un chirurg spiritual, si scoate tumora egoismului din tine, pentru cã aceasta îti perturbã cel mai mult viata, iar viata ta devine un cancer spiritual, atât pentru tine, cât si pentru cel de lângã tine. Negarea de sine coincide cu extirparea egoismului. Un om care este plin de sine, nu mai are loc în sufletul sãu pentru ceilalti. Este ca într-o imagine foarte plasticã, folositã de Sfântul Paisie Aghioritul – dacã intri într-o camerã plinã de foarte multe lucruri, care sunt aruncate peste tot, primul gând care îti vine este: „Cum mã pot misca în spatiul acesta?”. La fel stau lucrurile cu sufletul nostru. În momentul în care suntem plini de noi însine, egoisti, este clar cã avem o mare dezordine în universul nostru lãuntric, si în inima noastrã nu mai este spatiu pentru nimeni. Când spunem cuiva cã, iubindu-l, de fapt îl avem în inima noastrã, nu este o metaforã. El chiar este în inima noastrã, iar acest lucru se datoreazã iubirii pe care o manifestãm fatã de acea persoanã. Iubirea gãseste loc, în inimã, pentru fiecare om. Egoismul nu va avea, niciodatã, loc pentru celãlalt, pentru cã omul egoist îsi pune problemele si nevoile lui pe primul loc. De aceea, Hristos ne cere sã renuntãm, în primul rând, la egoismul nostru, care coincide cu negarea de sine”, a mai spus pãrintele Episcop Ignatie, în predica sa.