Pentru luna octombrie, Casa Judeteanã de Sãnãtate Vaslui a virat cãtre Spitalul de Urgentã “Elena Beldiman” din Bârlad circa 3,2 milioane de lei (32 de miliarde de lei vechi). Suma este insuficientã pentru ca spitalul bârlãdean sã functioneze la capacitate normalã, având în vedere cã pentru acest lucru are nevoie de 41 de miliarde de lei vechi lunar. Dintre cele 32 de miliarde de lei vechi virate, 23 de miliarde sunt necesare numai pentru plata salariilor cadrelor medicale si administrative din spitalul bârlãdean, restul banilor fiind alocati pentru achizitionarea de medicamente si materiale sanitare. “Vom verifica necesarul de medicamente si materiale sanitare împreunã cu sefii de sectii si cei ai farmaciei spitalului, dupã care vom stabili pe ce ne putem axa. Prioritarã este asigurarea medicamentelor si a materialelor sanitare de urgentã”, a spus medicul Gabriela Danis, directorul medical al Spitalului de Urgentã “Elena Beldiman” din Bârlad.