spot_img
spot_img
2.5 C
Vaslui
24-nov.-2024
spot_img
spot_img

Bani cu dedicatie de la Consiliul Judetean

- Advertisement -

BANI Patru primari vasluieni au tremurat din greu, ieri, asteptând “verdictul” consilierilor judeteni. Primarii de la Cretesti, Bãcesti, Feresti si Hoceni au cerut bani de la CJ, în ultimele zile, spunând cã sunt într-o crizã financiarã de proportii, iar unele probleme locale nu suportã întârziere. La Cretesti, de exemplu, primarul Gigel Gãlãteanu a solicitat sprijinul de la judet, iar colegii de partid i-au sãrit în ajutor. Rezultatul? Va primi trei miliarde lei vechi, pentru a finaliza modernizarea unui drum comunal. La Bãcesti, primarul Horatiu Cãrãusu avea mare nevoie de bani pentru lemne la scoli si, ca atare, va primi 500 milioane lei vechi. Alte 12 comune au primit si ele sume diverse, majoritatea comune pesediste, cei mai multi bani fiind directionati spre primãria Lipovãt, unde edilul Valerian Hriscu a primit aproape 4 miliarde lei vechi. În total, primãriile pesediste au primit ieri în jur de 20 miliarde lei vechi, una din cele mai mari alocãri din 2011.

Cu adresa 1658, din 14 septembrie a.c., comuna Cretesti a solicitat o sumã consistentã pentru cofinantarea proiectului “Modernizarea DC 50 din DE 581 pânã la DJ 244 B – Comuna Cretesti”. Valoarea totalã a proiectului este de aproape 29 miliarde lei vechi, iar lucrãrile sunt finalizate în proportie de 95%. Primarul Gigel Gãlãteanu a sustinut cã a plãtit doar 7 miliarde din întreaga sumã, asa cã a cerut ajutorul Consiliului Judetean. Activ membru PSD, Gãlãteanu a primit o cãrutã de bani, desi bugetul Consiliului Judetean gâfâie. “Având în vedere cã Unitatea administrativ-teritorialã comuna Cretesti este într-o stare de extremã dificultate, în vederea atenuãrii socului financiar, propunem ca din fondul de rezervã a bugetului local al judetului Vaslui sã alocãm suma de 300.000 lei (3 miliarde lei vechi, n.r.)”, au propus consilierii PSD, lucru care s-a si aprobat în plenul CJ. Alti doi primari pesedisti au primit si ei ajutoare de la Consiliul Judetean. La Feresti, primarul Ludovic Trifan a primit 1 miliard pentru plata drepturilor asistentilor personali ai persoanelor cu handicap, utilitãti, lemne pentru încãlzirea scolilor si primãrie. Aici, primarul ar fi avut nevoie de 2 miliarde, însã proverbul “Mai bine mai putin decât deloc” se poate aplica destul de bine la Feresti. La Hoceni, primãria a cerut bani pentru întretinerea si repararea drumului comunal Hoceni-Barbosi, drept pentru care s-au acordat 500 de milioane. Cum se vor cheltui banii, rãmâne de vãzut. În comuna Bãcesti, primarul Horatiu Cãrãusu a cerut ajutorul CJ, neavând bani pentru plata utilitãtilor si a lemnelor de foc. Consilierii judeteni i-au dat 500 de milioane de lei vechi, bani cu care primarul va trebui sã se descurce în lunile urmãtoare. În total, peste 5 miliarde lei vechi au zburat din conturile Consiliului Judetean cãtre cele patru primãrii, care au fãcut adrese în regim de urgentã.

Alti bani, alte “distractii”

Ieri, a fost rândul primãriilor pesediste sã dea iama în bugetul de rezervã a Consiliului Judetean. În afara comunelor mentionate mai sus, s-au dat sume importante în multe localitãti cu primari PSD, ceea ce demonstreazã cã sefii CJ sunt atenti cu electoratul lor, neglijând acele comune care sunt de la PDL. De exemplu, Lipovãt a primit 3,83 miliarde lei vechi, Zorleni – 3,48 miliarde lei, Rosiesti – 1,5 miliarde.

Ordin de la CJ Vaslui: fãrã datorii în noul an!

Sefii CJ Vaslui sustin cã situatia este grea la nivelul primãriilor. Multi edili nu mai au bani pentru plata salariilor, utilitãtilor sau pentru investitii si asteaptã cu mâna întinsã la usa presedintelui Consiliului Judetean. “Banii sunt din ce în ce mai putini, iar datoriile sunt tot mai multe. Rectificarea bugetarã nu a adus schimbãri majore pentru primãrii sau pentru institutiile din subordinea noastrã. Eu pot sã vã spun cã vor fi din ce în ce mai multe probleme. Am cãutat sã dãm bani institutiilor din subordinea CJ astfel încât acestea sã îsi poatã achita facturile restante la utilitãti si sã nu intre în iarnã cu datorii. Ce vor consuma de acum încolo vom plãti abia anul urmãtor deoarece acum nu avem bani”, a spus Vasile Mihalachi, referindu-se la institutiile din subordine. Cum era de asteptat, sunt mari probleme la asigurarea salariilor miilor de persoane din institutiile subordonate CJ Vaslui. Dacã, pânã acum salariile s-au plãtit lunã de lunã fãrã probleme, în ultimele douã luni, noiembrie si decembrie, vor fi dificultãti, întrucât nu mai sunt bani. Numai pentru noiembrie, de exemplu, CJ Vaslui are nevoie de peste 20 de miliarde de lei vechi.

Iatã banii primiti de la CJ Vaslui de primãrii!

Epureni – 500 milioane lei vechi

Tutova – 1,5 miliarde lei vechi

Voinesti – 1,5 miliarde lei vechi

Vutcani – 700 milioane lei vechi

Pãdureni – 750 milioane lei vechi

Zorleni – 3,48 miliarde lei vechi

Lipovãt – 3,83 miliarde lei vechi

Rebricea – 500 milioane lei vechi

Al. Vlahutã – 500 milioane lei vechi

Rosiesti – 1,5 miliarde lei vechi

Albesti – 500 milioane lei vechi

Pochidia – 500 milioane lei vechi

Bãcesti – 500 milioane lei vechi

Feresti – 1 miliard lei vechi

Cretesti – 3 miliarde lei vechi

Hoceni – 500 milioane lei vechi

Total: 20,56 miliarde lei vechi

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

11 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.