Autoritățile locale dintr-o comună din județul Botoșani cheltuie aproape șase milioane de lei pentru construirea unor spații de joacă în sate tot mai îmbătrânite, unde copiii sunt din ce în ce mai puțini. Majoritatea acestor cătune nu au apă curentă și o mare parte a ulițelor sunt încă neasfaltate.
Comuna Ungureni se află la aproximativ 20 de kilometric de municipiul Botoșani și are în componență 11 sate și cătune, majoritatea fiind așezări sărace și îmbătrânite. Deși comuna suferă cumplit la capitolul alimentare cu apă, localnicii din multe zone fiind nevoiți să care cu butoaiele apă pentru animale, autoritățile s-au gândit să facă o investiție năstrușnică, cel puțin din perspectiva localnicilor. Este vorba despre 12 parcuri de joacă, pe care Primăria va cheltui nu mai puțin de cinci milioane de lei, fonduri locale și guvernamentale.
Peste un milion de euro pentru spații de joacă în sate sărace
Execuția spațiilor de joacă a fost scoasă deja la licitație pe SEAP (Sistemul Electonic de Achiziții Publice). Valoarea proiectului este de aproape șase milioane de lei, adică în jur de 1.2 milioane de euro. Prin acest proiect se vor amenaja 12 spații de joacă, în toate cătunele și satele comunei, în apropierea școlilor…https://adevarul.ro/stiri-locale/botosani/bani-cheltuiti-pentru-locuri-de-joaca-in-sate-2316224.html