spot_img
spot_img
7 C
Vaslui
28-nov.-2024
spot_img
spot_img

Bâlci cu japca la Huși: primarul Ciupilan și “buzduganii”, la un pas de încăierare! (FOTO)

- Advertisement -
BÂLCI… Primarul Ioan Ciupilan a răbufnit atât de tare, încât a pus mâna pe telefon și a chemat Poliția, reclamând că indivizii fură tot curentul pe care îl folosesc în bâlci!

SCÂNTEI… Scene incredibile s-au petrecut în bâlciul din municipiul Huși, unde primarul Ioan Ciupilan și proprietarii mașinăriilor amplasate pentru distracția publicului au fost la un pas să se încaiere, spun martorii oculari! În plin scandal cu familia din oraș, cunoscută pentru activitatea sa în acest domeniu, primarul a răbufnit atât de tare, încât a pus mâna pe telefon și a chemat Poliția, reclamând că indivizii… fură tot curentul pe care îl folosesc în bâlci! Primarul Ciupilan i-a turnat, practic, pe “buzdugani” la Poliție, iar oamenii legii au confirmat că, într-adevăr, au găsit la Obor, locul de desfășurare a vechiului iarmaroc, reprezentanții unei firme comerciale din Huși care însă foloseau curent de la un generator. Ce l-a scos din sărite în așa fel pe primarul Ioan Ciupilan, care era cunoscut ca având o relație amicală cu familia în cauză, e greu de spus, însă opozanții edilului au o explicație: “Nu s-au mai înțeles la profitul fiecăruia. Erau buni prieteni, de când au ajuns să pună Poliția unii pe alții?! De ce au fost lăsați să pună toate mașinăriile acolo încă de sâmbătă, deși aprobare de la Consiliul Local s-a cerut abia luni, în grabă? Cele două zile erau “la negru” și, probabil, exista o înțelegere pe care o parte nu a mai respectat-o”, bănuie opozanții primarului. La rândul său, primarul Ioan Ciupilan a refuzat să dezvolte subiectul celor întâmplate, spunând doar că “nu mai vrea să facă declarații în acest caz, pentru că e un fapt consumat”.

Tot scandalul s-a petrecut duminică, 12 septembrie. După ce dintr-un vehicul care străbătea cartierele, anunțând zgomotos la portavoce că distracția a sosit la Huși, iar parcul cu mașinele e “mai ceva ca la Mamaia”, în Obor chiar că a început… bâlciul. La volanul mașinii sale a descins impetuos însuși primarul Ciupilan, mai supărat ca niciodată. Martorii oculari spun că au asistat la scenă, cu gura căscată. “Nu ne venea să credem! Primarul era foc pe ei, pe cei cu mașinelele. Se răcnea, se amenința. Primarul a ajuns cu mașina până aproape de ei, acolo, că ne-am și speriat. A venit Poliția, era drept ca la bâlci. Primarul le-a tăiat curentul. Le spunea că nu au niciun drept, că e furt. Cei cu utilajele din bâlci au pornit un generator, din ce am observat… Te gândeai că se încaieră cu toții, așa circ era. Bâlci, într-un cuvânt”, povestesc oamenii care au văzut scenele.

Consiliul Local Huși a fost ultimul care a aflat că se face bâlci în târg!

Au fost mai multe elemente care au arătat că, în spatele acestei situații, există niște aspecte ascunse. De exemplu, deși Consiliul Local Huși nu a fost anunțat în prealabil și nu i s-a solicitat din vreme o aprobare pentru bâlciul anual, utlilajele specifice unui parc de distracții au început să fie amplasate în Obor încă de sâmbătă, 11 septembrie. Brusc, după scandalul de pomină din bâlci, dintre primar și proprietarii acelor utilaje, luni, 13 septembrie, într-o ședință online pripită, s-a cerut aprobarea pentru bâlci, care, s-a văzut, nu doar că era în plină desfășurare, dar se alimenta cu nesaț și din curentul electric de la rețeaua publică, plătit din banii hușenilor. Practic, proprietarii mașinuțelor făceau profit, pe cârca bugetului local, după cum a reclamat și primarul.

Cârcotașii au luat cuvântul: “Oare să se fi stricat o asemenea prietenie, de la un biet furt de electricitate?”

Cârcotașii s-au uitat cu luare-aminte la tot scandalul și nu au lăsat evenimentul fără comentariile de rigoare. “Primarul Ciupilan este amic cu cei din familia Buzdugan, chiar apropiat. Cine le-a dat voie să își pună mereu toate mașinăriile prin parcul Rodina, pe domeniul public, prin față la hotel, peste tot? Cine apela la ei, pentru diverse lucruri? Se înțelegeau ca frații, am putea spune. Acum suntem uimiți că se ceartă, iar primarul pune Poliția pe ei? Păi, oare e prima dată când domnul primar știe că aceștia se racordează la rețeaua publică și fac bani grei, cu curentul plătit de hușeni? Oare să se fi stricat o asemenea prietenie, de la un biet furt de electricitate? Noi credem că dacă vorbesc “buzduganii” tot ceea ce știu, se stinge lumina la Primărie. Dar se vor împăca ei, o să vedeți”, au spus opozanții primarului. Dar cum toate aceste afirmații rămân simple speculații, realitatea demonstrată e simplă: primarul Ciupilan nu a vrut să îi lase pe artizanii bâlciului să fure curentul electric și să ocupe domeniul public, motiv pentru care a chemat Poliția. Ca un făcut, nici lumea nu s-a îngrămădit la bâlci, dacă, în afară de mașini tamponate și câteva parașute, nu era nimic de cumpărat sau de mâncat, ca altădată. Imaginile de aseară, de pildă, erau dezolante, cu doar câțiva curioși pe lângă utilajele mai mult goale.

Poliția a confirmat deschiderea unui dosar penal pentru furt și amendarea cu 20.000 de lei, pentru nerespectarea legii anti-Covid

Chemați la fața locului de primar, polițiștii i-au luat serios la puricat pe cei din bâlci, vizați de reclamația edilului. Le-au făcut dosar penal pentru “furt”, dar i-au și amendat usturător, pentru că nu respectau nicio normă privind prevenirea infectării cu Covid-19. “În data de 12 septembrie a.c., Poliția municipiului Huși a fost sesizată de către primarul municipiului Huși cu privire la faptul că o societate comercială de pe raza municipiului s-a racordat ilegal la rețeaua electrică ce aparține municipiului Huși. În urma verificărilor efectuate, polițiștii au stabilit faptul că angajații societății comerciale au amplasat pe un teren viran din municipiul Huși, teren ce aparține Primăriei municipiului, mai multe aparate mecanice destinate parcurilor de distracții utilizând energie electrică cu ajutorul unui generator. Întrucât în incinta parcului de distracții au fost depistate mai multe persoane, au fost aplicate 2 sancțiuni contravenționale administratorilor conform Legii 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de Covid – 19, în valoare de 20.000 lei. De asemenea, a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt”, au comunicat reprezentanții IPJ Vaslui.

- Advertisement -
spot_imgspot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

5 COMENTARII

  1. Niște rapini ordinari. Cine ii verifica la casa de marca???? Bau bau????
    Nu mai exista nici o autoritate. Mai sta și politia și pierde vremea.
    Sunt obligați prin lege să-și asigure masurile de ordine.

  2. …….. Nu stiam de ce se face de la o vreme economie la iluminatul strazilor. Mai la marginea orasului, s-au instalat becuri ce lumineaza pe sarite, alternand cu lungi minute de intuneric. S-o fi gandit Primaria ca e mai bine asa, ca sa putem vedea stelele????!!

    • sa aiba romii lui buzdugan, ca sa faca punga mare. De asta ne tine pe noi in intuneric, iar loc le da mereu lumina gratis, ca sa faca profit de imparit. acu s-au stricat de la bani. se impaca. Noi p intuneric in cariterul recea nici nu ma zic

      • Stai liniștit ca romii lui Buzdugan platesc o taxa foarte mare pentru bâlci și referitor de curent avem și generator Dacă primim curent plătim Referitor de bani poți sa ma intrebi câte ore pe zi muncesc, unde dorm , când mănânc si cat timp îmi petrec cu copii mei . Căutați de treaba ta. Dacă vrei sa vb ceva cu mine știi unde sa ma gasesti

        • Mdaaa și banii pe care-i băga vîrtos la buzunar ”aduța”, (oricum nu ți se pare nesimțit 20 lei/3 minute) sigur dădeai și bon fiscal , plătești taxă la stat, de tăte….

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.