PERICOL……Bacteria E.coli, care a îmbolnãvit mai multi bebelusi din judetul Arges, nu pune în pericol vietile bebelusilor din judetul Vaslui. Potrivit reprezentantilor Directiei de Sãnãtate Publicã Vaslui, în judetul nostru nu s-a înregistrat nici un astfel de caz. Cu toate acestea, DSP Vaslui a înstiintat spitalele asupra pericolului infectiei cu bacteria E.coli. “Pânã în prezent nu s-a înregistrat nici o infectie cu E.coli. Directia de Sãnãtate Publicã a trimis cãtre cele patru spitale care au sectii de Pediatrie recomandãri referitoare la protocolul de diagnostic de laborator si terapeutic la copiii cu boalã diareticã severã acutã”, ne-a declarat Mihaela Topliceanu, purtãtorul de cuvânt al DSP Vaslui. În prezent, 10 copii din judetul Arges sunt internati la spitalul “Marie Curie” din Bucuresti. Dintre acestia patru sunt în stare foarte gravã, unul dintre ei fiind ventilat mecanic. O fetitã, care era intubatã încã de sãptãmâna trecutã, pe Sectia de Terapie Intensivã, a murit ieri, în spitalul respectiv. Este al doilea deces, dupã ce în data de 4 februarie, un alt copil, de 11 luni, a murit din cauza infectiei digestive grave. În acel caz, medicii au stabilit cã este vorba despre virusul E.coli.