spot_img
spot_img
3.2 C
Vaslui
28-nov.-2024
spot_img
spot_img

Bacinski patinează pe zăpadă: “daţi-mi 50 miliarde lei şi o să umblaţi în tenişi”

- Advertisement -

Marea baltă din Focşani îl face iar pe primarul Bacinschi să cedeze nervos: “toată lumea: vrem, vrem! De unde bani?”, după cum a ţipat ieri, la CL.Unul dintre consilierii PDL i-a reproşat că în continuare nu se poate circula decent prin oraş din cauza zăpezii şi a apei.Bacinschi spune că focşănenii sunt nesimţiţi şi nu au pus mana pe lopată: “cu excepţia a doi cetăţeni, nimeni n-a ieşit să cureţe”.PSD-ul s-a coalizat langă Bacinschi şi a strigat că în oraş e foarte frumos.Balta imensă aflată chiar în Piaţa Unirii îi contrazice, la grămadă, pe primar şi pe aleşi
Primarul Focşaniului Decebal Bacinschi a fost, iarăşi, pus la zid din cauza modului în care arată Focşaniul după ninsorile abundente din ianuarie. Atat centrul oraşului, dar şi străzile lăturalnice sunt pline de zăpadă frămantată şi apă. Ruşine şi mai mare, nici măcar Piaţa Unirii nu a fost curăţată de nămeţi, ieri formandu-se un imens lac. Pentru cei care se gandeau să îşi cumpere încălţări noi, recomandarea este să mai aşteptaţi, cele mai potrivite pentru plimbările prin Focşani, oraş municipiu reşedinţă de judeţ, provincie europeană, fiind cizmele de cauciuc. “Mi-a fost jenă să ies în oraş şi să le dau un răspuns oamenilor de ce arată străzile şi oraşul aşa? Domnule primar, de ce vă miră? Sunt străzi în continuare necurăţate de zăpadă. Nu spun că nu s-a făcut, dar nu e de ajuns. De ce vă comportaţi domnilor colegi de la PSD că n-a fost nimic în oraş? Ori a fost ca vara?”, a întrebat Nicu Tănase de la PDL, spre disperarea social-democratului Cătălin Vrabie, care a avut o ieşire nepotrivită pentru plenul Consiliului Local. “Sunteţi penibil”, a strigat Vrabie către colegul de la opoziţie.

O oră de deszăpezire, cat impozitul pe apartament

Ciorovăiala Tănase-Vrabie nu l-a lăsat indiferent pe Decebal Bacinschi, cel care iarna pare a-şi schimba numele în ceva de sezon – Bacinski. Ca la criza zăpezii de anul trecut, şi acum acesta a fost la un pas să izbucnească în lacrimi din cauza reproşurilor. “Impozitul pe un apartament de 3 camere este 1,4 milioane lei vechi. Ştiţi cat mă costă un utilaj pe oră? 1,6 milioane lei! Toată lumea: vrem, vrem! De unde bani? Nu-mi spuneţi de Odobeşti, că la Odobeşti sunt două străzi de deszăpezit şi atat. Avem 137 km de străzi la Focşani. Vă rog să vă hotăraţi. Aprobaţi 50 miliarde de lei vechi pentru deszăpezire şi vă fac oraşul să umblaţi în tenişi!”, a răbufnit primarul Bacinski. Edilul a precizat că s-a intervenit cu muncă de Sisif peste tot, în ciuda faptului că oraşul arată cum arată. Acesta a completat că nu are destui oameni şi că nu poate plăti angajaţii peste program. Din nou, Decebal Bacinschi i-a făcut nesimţiţi pe focşăneni pentru că nu au pus mana pe lopată. Iarăşi, mobilizarea unor locuitori din cartiere îl contrazice. “Cu excepţia a doi cetăţeni, n-a ieşit nimeni să cureţe în jurul maşinii măcar, nu zic pe străzi. Eu, maine sau săptămana viitoare, chiar dacă se topeşte zăpada, vreau să mergem de mană să vedem cum este oraşul”, a spus primarul Focşaniului.

Utilaje da, muncitori ba!
În apărarea primarului a sărit plin de zel şi consilierul local PSD Radu Niţu care a raportat, conştiincios: “eu m-am oferit şi anul acesta, ca şi anul trecut, şi am participat la acţiunea de deszăpezire. Părerea mea este să mai cumpărăm nişte utilaje”, a spus Niţu, căruia imediat edilul i-a întors-o. Nu de utilaje am duce lipsă, ci de oameni care să urce pe maşinile de curăţat zăpada. Ca să explice mobilizarea exemplară, cei de la PSD l-au dat în primire pe şeful de la Direcţia de Dezvoltare şi Servicii Publice, Laurenţiu Mocanu, că s-a urcat chiar şi el pe un utilaj să ajute la deszăpezire. “Politica făcută înainte mă face să am curtea plină de utilaje, dar să nu am şoferi şi mecanici. La Direcţie avem 7 şoferi”, a explicat primarul oraşului, cu referire la fosta guvernare care a blocat angajările în sistemul bugetar. “S-a lucrat 24 de ore din 24”, a spus şi Laurenţiu Mocanu, şeful de la Dezvoltare. Evident, nu s-a putut ca între Radu Niţu şi Nicu Tănase să nu fie şi cateva înţepături. “Observ că trăim în lumi paralele, eu în zăpadă, voi în asfalt. Îl ascultam pe domnul Niţu şi parcă retrăiam în epoca lui Ceauşescu. Îmi venea să-l aplaud pe domnul Radu Niţu”, a comentat Nicu Tănase. Anul trecut în februarie, cand erau la guvernare, democraţii au încasat-o serios de la social-democraţi pe fondul lipsei de reacţie în zilele în care oraşul era efectiv îngropat în zăpadă. Nemulţumiţi de trotuarele pline cu zăpadă, focşănenii au reacţionat şi ei. “Domnule primar, nu ştiu dacă aţi iesit azi din casă, dar să ştiti că e zapada pe strazi şi pe trotuare. Credeam că anul trecut a fost ceva excepţional, dar cred că orice zăpadă e la Focşani excepţională…”, se arată într-un mesaj adus în atenţia primarului care „pune focşănenii pe primul loc”.

Ne rupem picioarele pe gheaţă!

Maini şi picioare rupte din cauza gheţii şi a lunecuşului de pe trotuare. Medicii din cadrul Unităţii de Primire Urgenţe şi din secţia de ortopedie-traumatologie a Spitalului Judeţean de Urgenţă “Sf. Pantelimon” Focşani muncesc la foc continuu în aceste zile şi asta în condiţiile în care tot mai multe persoane au nevoie de îngrijiri medicale din cauza căderilor pe gheaţă. 26 de persoane au ajuns la Spitalul din Focşani în ultimele zile după ce au alunecat pe gheaţă şi s-au rănit. Doar două persoane au trebuit însă să rămană internate în spital pentru că au avut nevoie de îngrijiri medicale suplimentare. Medicii se aşteaptă ca în perioada următoare să crească numărul cazăturilor din cauza temperaturilor şi a ploii care favorizează formarea gheţii. În Focşani, de exemplu, chiar şi zonele intens circulate sunt pline de zăpadă frămantată.

www.ziaruldevrancea.ro

- Advertisement -
spot_imgspot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.