PERSONALITATE Dimitrie Cantemir s-a nãscut la 26 octombrie 1673 într-o familie nobilã, în localitatea Silisteni din comuna Fãlciu, azi comuna Dimitrie Cantemir din judetul Vaslui, în partea de sud a orasului Husi. A fost fiul lui Constantin si al Anei, nãscutã Bantas. La 14 ani a fost nevoit sã plece la Constantinopol, unde a stat 12 ani, ca zãlog al tatãlui sãu pe lângã Înalta Poartã, înlocuindu-l pe Antioh, devenit ulterior domn al Moldovei.
În perioada martie – aprilie 1693, dupã moartea tatãlui sãu, a fost domn al Moldovei, dar Înalta Poartã nu l-a confirmat, astfel încât s-a întors la Constantinopol pentru a-si continua studiile la Academia Patriarhiei Ecumenice. Cu prilejul unui rãzboi turco-austriac, soldat cu Bãtãlia de la Zenta, a traversat Banatul. Antioh, fratele mai mare, si-a însusit întreaga mostenire, lãsându-l într-o situatie precarã. Din 1695 a fost “capuchehaie“, adicã reprezentant la Constantinopol al fratelui sãu Antioh, acesta fiind ales domn. S-a cãsãtorit cu fiica lui Serban Cantacuzino, Casandra, care i-a dãruit pe Matei, Constantin, Serban, Maria si Antioh – viitorul poet, scriitor si diplomat rus Antioh Cantemir (1709 – 1744). Din a doua cãsãtorie (dupã moartea Casandrei), cu fiica unui general rus, a avut o fatã: Anastasia. Turcii l-au înscãunat pe Dimitrie Cantemir la Iasi în 1710, având încredere în el, dar noul domn-cãrturar a încheiat la Lutk în Rusia, la 2 aprilie-13 aprilie 1711, un tratat secret de aliantã cu Petru cel Mare, în speranta eliberãrii tãrii de sub dominatia turcã si precizând integritatea granitelor si faptul cã ele vor fi apãrate de armata Moldovei. Tratatul a fost publicat de Cantemir în spatiul german. În politica externã s-a orientat spre Rusia ca entitate ortodoxã, opusã Islamului. A fost un adept al domniei autoritare, adversar al atotputernicei mari boierimi si a fost împotriva transformãrii tãranilor liberi în serbi.
Uriasã personalitate istoricã si culturalã!
Dupã numai un an de domnie (1710 – 1711), s-a alãturat lui Petru cel Mare în rãzboiul ruso-turc, dar n-a plasat Moldova sub suzeranitate ruseascã. Dupã ce crestinii au fost înfrânti de turci în Bãtãlia de la Stãnilesti – tinutul Fãlciu pe Prut, neputându-se întoarce în Moldova, a fugit în Rusia, unde a rãmas cu familia sa. A devenit consilier intim al lui Petru I (dupã ce a fost ajutat de ambasadorii Olandei si Frantei la Înalta Poartã) si a desfãsurat o activitate stiintificã rodnicã. Lângã Harkov i s-a acordat un domeniu feudal si a fost investit cu titlul de Principe Serenissim al Rusiei la 1 august 1711. Colectia sa de hãrti, scrise în latinã, se aflã în Arhiva Cabinetului lui Petru cel Mare de la Petersburg. A scris Hronicul vechimei a romano-moldo-vlahilor, sustinând latinitatea limbii si a poporului format pe teritoriul vechii Dacii, inclusiv faptul cã româna are patru dialecte. Aceastã lucrare a devenit o referintã fundamentalã pentru corifeii Scolii Ardelene. Ca membru al Academiei din Berlin a corespondat cu Leibniz, încercând sã stabileascã principiile fondãrii unei Academii Ruse. A murit în refugiu, dupã campania lui Petru cel Mare la Marea Caspicã, în zona Derbent, pe 21 august 1723 si a fost înmormântat în Rusia, la Dmitrievka, în biserica Sf. Nicolae, construitã dupã planurile sale si cu hramul ca al Bisericii Domnesti din Iasi. (sursa wikipedia).
