ISTORIE Un erou romantic sau un criminal cu sânge rece, un patriot idealist si incoruptibil sau un extremist însetat de sânge? Nici astãzi, pleiada de istorici care au privit cu ochi critici faptele si personalitatea lui Corneliu Zelea Codreanu nu au ajuns la o concluzie unanim acceptatã. Dacã unii l-au înfierat în etichete dintre cele mai dure pentru actiunile sale, altii au vãzut în convingerile lui, profund marcate de principiile credintei ortodoxe, aura unui lider capabil, care chiar si-a dorit sã facã din România “o tarã ca soarele sfânt de pe cer”. Dincolo de toate aceste controverse accentuate, dar si de înfiorãtoarele povesti cu legionari pregãtiti sã verse sânge pentru convingerile lor, husenii nu au niciun motiv sã nu îsi asume propria istorie localã si propriile personalitãti. Din contrã! Astãzi se împlinesc 115 ani de când, la Husi, se nãstea Corneliu Zelea Codreanu, o personalitate ce avea sã marcheze istoria României, într-un fel irepetabil.
“La 13 septembrie 1899, la Husi, se nãstea Corneliu Zelea Codreanu, sub numele de Corneliu Zielinski. În 1902, tatãl sãu, Ion Zieliński, si-a schimbat numele în Zelea Codreanu. Mama sa, Eliza, nãscutã Brauner, era de origine germanã. A urmat cursurile scolii primare la Iasi si Husi, iar între anii 1912- 1916 a fost înscris la liceul militar de la Mãnãstirea Dealu. Între 1917 si 1918 a urmat cursurile Scolii Militare de Infanterie de la Botosani. A aderat la Garda Constiintei Nationale în 1919, atras de caracterul anticomunist al organizatiei. În 1920 a participat la actiunile de înãbusire a revoltei comuniste de la Atelierele CFR Nicolina. Admis la Facultatea de Drept din Iasi, a devenit presedintele Societãtii studentilor la drept, organizatie pe care a dizolvat-o pentru a fonda, în 1922, “Asociatia Studentilor Crestini”. În semn de protest fatã de decizia rectoratului universitãtii de a începe anul scolar fãrã traditionala slujbã religioasã, Codreanu s-a baricadat în interiorul institutiei. Din cauza acestei actiuni a fost exmatriculat. În iunie 1925, Corneliu Zelea Codreanu s-a cãsãtorit cu Elena Ilinoiu, fiica lui Constantin Ilinoiu. Sub auspiciile unor colaboratori si simpatizanti ca A.C. Cuza, generalul Macridescu, George Niculescu si altii, a fost organizat un spectacol-demonstratie politicã, în care mirii purtau costume nationale. În unele documente se spune cã ar fi participat în jur de 80.000 de persoane la aceastã nuntã, iar alaiul era întins pe aproape 7 kilometri, se precizeazã, în cele mai multe lucrãri istorice, care fac referire la viata liderului charismatic al extremei-drepte, Corneliu Zelea Codreanu. “În urma unui rãspuns dat lui Nicolae Iorga, care luase pozitie fatã de Miscarea Legionarã, cãruia Codreanu i-a spus <<esti un necinstit sufleteste>>, acesta este trimis în instantã pentru ultraj adus unui demnitar în exercitiul functiunii. Condamnat la sase luni de detentie, în luna mai 1938 este rejudecat si condamnat la zece ani de muncã fortatã.. În noaptea de 29 spre 30 noiembrie 1938, Codreanu este omorât (sugrumat), împreunã cu alti 13 legionari (Nicadorii si Decemvirii), de jandarmii care îi transportã pe detinuti la închisoarea Jilava. Incidentul are loc în pãdurea Tâncãbesti, din apropierea Bucurestiului. Motivul oficial invocat a fost <<încercarea de evadare>>, dar din mãrturiile participantilor reiese cã asasinarea celor 14 legionari a fost, practic, executarea unui ordin dat de Carol al II-lea, fapt care face din acest asasinat o crimã de stat”, dupã cum se subliniazã în lucrarea lui Cristian Sandache, “Istorie si biografie: cazul Corneliu Zelea Codreanu” (2005).
Emil Cioran despre Codreanu: “Cãpitanul nu suferea de viciul fundamental al asa-zisului intelectual român”
Emil Cioran a fost unul dintre intelectualii vremii (între care si Mircea Eliade sau Nae Ionescu), atras de ideile lui Corneliu Zelea Codreanu, dar si de personalitatea tulburãtoare a acestuia. Una dintre cele mai interesante mãrturisiri despre cum era, în opinia celor care l-au cunoscut pe Codreanu si i-au împãrtãsit o parte din crezuri, i-a apartinut lui Cioran. “Înainte de Corneliu Codreanu, România era o Saharã populatã. Cei aflati între cer si pãmânt, n-aveau niciun continut, decât asteptarea. Cineva trebuia sã vinã.
Treceam cu totii prin desertul românesc, incapabili de orice. Pânã si dispretul ni se pãrea un efort. (…) Cu Corneliu Codreanu am avut doar câteva convorbiri. Am priceput din prima clipã cã stau de vorba cu un om, într-o tarã de fleacuri umane. Prezenta lui era tulburãtoare si n-am plecat niciodatã de la el, fãrã sã simt acel suflu iremediabil, de rãscruce, care însoteste existentele marcate de fatalitate. De ce n-as mãrturisi cã o teamã ciudatã mã cuprindea si un fel de entuziasm plin de presimtiri? Lumea cãrtilor mi se descifra inutilã, categoriile, inoperante, prestigiile inteligentei, sterse, iar subterfugiile subtilitãtii, zadarnice. Cãpitanul nu suferea de viciul fundamental al asa-zisului intelectual român. Cãpitanul nu era <<destept>>, Cãpitanul era profund. (…) Dar vorbele Cãpitanului, grele si rare, rãsãreau din Soartã. Ele se plãmãdeau undeva departe. De aici, impresia de univers al inimii, de univers al ochilor si al gândurilor. Când, în 1934, îi spuneam ce interesantã ar fi expunerea vietii lui, îmi rãspundea: <<Nu mi-am petrecut viata prin biblioteci. Nu-mi place sã citesc. Eu stau asa si mã gândesc>>. Acele gânduri au urzit rostul nostru. În ele respira natura si cerul. Si când au pornit spre înfãptuire, temelia istoricã a tãrii s-a zguduit”, spunea Emil Cioran, (“Glasul Strãmosesc”, Sibiu, nr. 10, 15 dec. 1940.
