SUCCES… După alegerea doctorului Nelu Tătaru în funcția de vicepreședinte PNL, responsabil cu întreaga regiune a Moldovei, un alt hușean a reușit să se impună prin vot, în cadrul Consiliului Național al partidului. Este vorba despre avocatul Radu Bobârnat, ales ca membru al Curții de Arbitraj a PNL, unde președinte a fost votat liberalul Daniel Buda din Cluj, de profesie notar public. O altă vasluiancă, avocata Carmen Ifrim Dima, și-a încercat și ea norocul în cadrul acestor alegeri, sperând să devină membră a Curții de Arbitraj, dar norocul nu i-a surâs. A luat doar 104 voturi, insuficiente pentru funcția dorită. Hușeanul Radu Bobârnat, în schimb, a fost votat de 818 colegi. La rândul său, senatorul Iulian Bîca, unul dintre cei care l-au susținut pe Ludovic Orban la funcția de președinte al PNL, a vrut să facă o impresie deosebită și să își ia revanșa în cadrul alegerilor pentru Biroul Executiv Național, însă s-a ales cu numai 147 de voturi, care nu i-au putut asigura locul în BEX.
Peste o mie de voturi a reușit să obțină Radu Bobârnat din partea colegilor liberali din întreaga țară, ceea ce arată că a reușit să se facă remarcat în interiorul partidului și să le câștige încrederea delegaților. Faptul că este Decanul Baroului de Avocați din județului Vaslui a fost și acesta un semn de competență și seriozitate pentru liberalii care l-au considerat potrivit în funcția de membru al Curții de Arbitraj, unde, într-adevăr, este nevoie să se ia decizii corecte, juste și importante, în situații dintre cele mai complicate. De asemenea, e posibil să fi contat și faptul că de câțiva ani buni face o echipă eficientă cu Dr. Nelu Tătaru. Interesant este că, pentru Curtea de Arbitraj, a candidat și o altă vasluiancă, avocata Carmen Ifrim Dima, care însă nu a reușit să adune voturile necesare din partea colegilor, pentru a ajunge în funcția dorită. Tot perdant a fost și senatorul Iulian Bîca, cel care a vrut să ocupe un loc în Biroul Executiv Național, dar numai că delegații prezenți la Consiliul Național nu l-au girat.
“Curtea are 24 de membri, în majoritate oameni cu pregătire juridică”
“Este o mare onoare și o mare responsabilitate! Curtea de Arbitraj a PNL este instanța care judecă plângerile privind încălcările statutului, regulamentului și ale Codului etic al partidului. Ea are competențe jurisdicționale cu privire la membrii partidului de la toate nivelurile. Curtea are 24 de membri, în majoritate oameni cu pregătire juridică. Președinte a fost ales domnul Daniel Buda”, a declarat pentru Vremea Nouă avocatul Radu Bobârnat, președinte al organizației PNL Huși.
Da Catalina Popa n-a prins nicio…. ?
Chiar îmi făceam griji pentru Bobârnac
Asa da