Un botosanean este implicat intr-un scandal care a cuprins justitia suceveana, 25 de persoane fiind acuzate ca au practicat ani buni ilegal profesia de avocat.
Procurorii Parchetului de pe langa Judecatoria Suceava au inceput urmarirea penala fata de cinci dintre aceste 25 de persoane, cercetarile fiind in desfasurare.
Toti invinuitii au legitimatii de avocati si robe in cadrul contestatului Barou Bota (dupa numele fondatorului, Pompiliu Bota), barou inaugurat si la Suceava in 2005, care a clonat practic Uniunea Nationala a Barourilor din Romania (UNBR). Exista practic de peste opt ani de zile doua entitati UNBR, cea traditionala si varianta Bota, care functioneaza paralel.
In 2005, s-a constituit la Suceava o structura care si-a luat denumirea de Baroul Suceava, exact titulatura baroului existent deja. La eveniment a fost prezent presedintele UNBR-clona, Pompiliu Bota, anuntand ca la vremea respectiva erau 11 avocati inscrisi si criticand dur baroul traditional.
Inca de atunci, conducerea baroului infiintat cu aproape zece ani mai devreme a anuntat ca varianta Bota este ilegala si ca va face plangere impotriva acelei asocieri. Au trecut opt ani de atunci si contestatii avocati ai lui Pompiliu Bota au intrat in salile de judecata din judet, avand sute de clienti carora le-au aparat, contra cost evident, interesele in instanta. Zilele trecute, insa, procurorii au decis ca membrii Baroului Suceava, varianta clonata, sunt in afara legii si au confirmat inceperea urmaririi penale.
La Suceava sunt 23 de avocati inscrisi in Baroul Suceava varianta Bota, potrivit site-ului www.baroulsuceava.ro, care e aproape identic cu cel al baroului traditional (www.baroul-suceava.ro), singura diferenta fiind cratima din cea de-a doua adresa de pagina web.
Primul lot de invinuiti in acest dosar este format din cinci persoane. Acestia sunt Daniela Brandusa Maxim (45 de ani) – decan al Baroului Suceava, si Liliana Caisin (33 de ani), ambele din municipiul Suceava, Dumitru Roland Mandrila (32 de ani), din Gura Humorului, si Ionel Marian Jurgiu (40 de ani), din Botosani, acesta din urma decan al Baroului Botosani.
Acuzatiile aduse impotriva celor cinci sunt: exercitarea fara drept a profesiei de avocat si folosirea fara drept a denumirilor „Barou”, „Uniunea Nationala a Barourilor din Romania”, a denumirilor specifice formelor de exercitare a profesiei de avocat, precum si folosirea insemnelor specifice profesiei si purtarea robei de avocat.
In opinia anchetatorilor, cei cinci „au acordat in mod repetat asistenta juridica specifica profesiei de avocat (contracte de asistenta judiciara, reprezentare in fata instantelor si a organelor de urmarire penala, consultanta si cereri cu caracter juridic), fara a avea calitatea de avocat dobandita in conditiile legii si folosind fara drept denumirile si insemnele specifice profesiei de avocat”.
In urma serviciilor de avocatura oferite, toti acestia au incasat sume considerabile de bani, desi, sustin investigatorii acestui dosar, erau in afara legii. Scandalul dintre avocatii lui Bota si cei din traditionalul barou este extins la nivelul intregii tari, fiind inregistrate in alte judete sute de plangeri si dosare penale, multe dintre ele solutionate cu neinceperea urmaririi penale sau achitarea avocatilor din acest barou paralel infiintat in 2002.
Potrivit site-ului luju.ro (Lumea Justitiei), in vara anului trecut, Pompiliu Bota a fost condamnat definitiv de Curtea de Apel Alba la sase luni de inchisoare cu suspendare pentru exercitarea ilegala a profesiei de avocat. (Danut Rotariu)