spot_img
spot_img
1.4 C
Vaslui
27-dec.-2024

Avocat trimis în judecată în două dosare: de la fals în înscrisuri, la două infracţiuni de lovire şi una de distrugere

- Advertisement -

Un avocat din cadrul Baroului Suceava a ajuns în boxa acuzaţilor, în calitate de inculpat, în două dosare, procurorii Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Suceava trimiţându-l în judecată pentru două infracţiuni de lovire şi una de distrugere, după ce, într-un prim dosar, l-au trimis în judecată sub acuzaţia că a falsificat un contract de asistenţă juridică pentru a încasa 15.000 de euro de la o femeie care a câştigat un proces.
Eugen Laurus a ajuns inculpat pentru fapte de violenţă după un conflict pe care l-a avut pe un teren agricol, care a degenerat, iar doi bărbaţi şi-au scos certificate medico-legale din care rezultă că au suferit leziuni prin agresiune.

Acuzat că a agresat doi oameni şi le-a avariat tractorul
Procurorii Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Suceava au stabilit în rechizitoriul de trimitere în judecată că pe 30 aprilie 2014, în jurul orei 17.00, în timp ce se afla pe un teren agricol din satul Gară, oraşul Milişăuţi, Eugen Laurus, avocat în cadrul Baroului Suceava, i-a lovit cu intenţie pe doi bărbaţi, Costel Vasilică Pleşciuc şi Mircea Cazac, cu care a avut un conflict. Cei doi au suferit leziuni care au necesitat câte 5-6 zile de îngrijiri medicale. Mai mult, avocatul este acuzat că a degradat cu intenţie tractorul lui Pleşciuc, spărgându-i un geam lateral şi deformându-i capota motorului. În aceste condiţii, inculpatul a fost trimis în judecată şi pentru infracţiunea de distrugere, fiind calculat un prejudiciu de 1.000 de lei.
Dosarul în care avocatul este judecat pentru două infracţiuni de lovire şi una de distrugere se află pe rolul Curţii de Apel Suceava, având loc până acum un termen de judecată.

sursa: https://www.monitorulsv.ro/Local/2017-04-04/Avocat-trimis-in-judecata-in-doua-dosare-de-la-fals-in-inscrisuri-la-doua-infractiuni-de-lovire-si-una-de-distrugere

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.