ÎN ATENTIA DNA La marginea municipiului Husi, se înaltã un palat de câteva sute de metri pãtrati, construit într-un stil arhitectural neobisnuit pentru zona Moldovei. Pe plãcutele de identificare ale lucrãrii scrie cã vila în cauzã l-ar avea ca beneficiar pe Claudiu Marta, un om de afaceri din Husi, apãrut peste noapte în lumea afacerilor locale. Despre familia Marta – Claudiu, fiul si Robert, tatãl – se vorbeste cã s-a îmbogãtit peste noapte, la adãpostul afacerilor de partid, pe când PDL era la guvernare, iar senatorul Dan Marian era cel care dirija lucrãrile cu fonduri guvernamentale în judetul Vaslui. Husenii spun cã vila este pregãtitã pentru familia senatorului Dan Marian, cel care locuieste acum într-un apartament din Husi, dar care îsi doreste sã stea “la curte”. Zona în cauzã beneficiazã de un tratament special din partea consilierilor locali PDL Husi, care au votat un proiect de hotãrâre special, prin care în cartierul în care se ridicã vila lui Marian s-au fãcut lucrãri de canalizare, la foc rapid. În ceea ce-l priveste pe parlamentar, acesta s-a folosit de fratele sãu, ca actionar în firma Marcam Construct, pentru a dirija lucrãri de milioane de euro cãtre aceastã societate, pe vremea PDL. La un moment dat, când treburile au devenit serioase, Iliutã Marian a fost retras din conducerea firmei, iar actionariatul a fost preluat de familia Marta, care conduce o afacere la care senatorul are un cuvânt greu de spus. Numai în anul 2011, anul cel mai “fierbinte” al actualului senator Marian (pe atunci era doar deputat!), firma Marcam a câstigat, în mod ciudat, toate PIDU-rile din judetul Vaslui, având o cifrã de afaceri de aproape 100 miliarde lei vechi!
Folosindu-se de tertipuri financiare folosite de mai toti bogãtasii României, senatorul Dan Marian a strâns o avere frumusicã în perioada în care PDL era la guvernare, adicã în perioada 2009-2012. Pentru aceasta, a pus la bãtaie o firmã pe care el o controla în mod direct, însã la care actionar era fratele sãu, Iliutã Marian. Firma se numeste Marcam Construct SRL Husi, iar afacerile fãcute prin aceastã firmã ar putea face oricând obiectul unui dosar la DNA. Conform unor surse demne de încredere, toate PID-urile (programele integrate de dezvoltare, finantate de Guvern si Uniunea Europeanã!) din mediul rural în timpul guvernarii lui Boc au fost câstigate de firma controlatã de Dan Marian, în vremea în care el era presedintele organizatiei judetene PDL si controla tot ce se întâmpla în judet. Afacerea a fost bine pusã la punct, iar Marian a tras toate sforile, astfel cã lucrãrile de la aproape zece comune, lucrãri în valoare de multe miliarde lei vechi, au ajuns la Marcam Construct. Interesant este cã niciodatã aceastã firmã nu apãrea la licitatii. Ori mergea în asociere cu alte firme puternice, ori subcontracta lucrãrile de la câstigãtorul licitatiilor. Mentionãm cã firmele care câstigau acele licitatiile o fãceau cu 100% din fondurile alocate. O performantã greu de realizat în România. Firma în cauzã l-a avut ca actionar si administrator, pânã în 2010, pe fratele deputatului de atunci Dan Marian, Iliutã. Când parlamentarul a realizat cã în judet vor intra lucrãri de multe milioane de euro, a pus la cale o strategie care, credea el, îl va scãpa de consecintele ulterioare. Fratele sãu a fost scos din actionariatul de la Marcam Construct, iar în locul sãu au ajuns douã persoane, tatã si fiu, Robert si Claudiu Marta. Din acel moment, afacerile Marcam Construct au explodat, la propriu.
Cum a dirijat Dan Marian toate lucrãrile PID cãtre firma Marcam Construct…
Conform unor surse demne de încredere, la un moment dat, pe Bursa de Mãrfuri din Iasi au apãrut mai multe lucrãri de modernizare a comunelor, Programe Integrate de Dezvoltare, fiecare în valoare de milioane de euro. La Bogdãnesti, Suletea, Ivesti, Botesti sau în alte comune, Dan Marian contacta primarii, în virtutea relatiilor sale speciale cu Elena Udrea, ministrul Dezvoltãrii Regionale – de altfel, parlamentarul s-a pozat prin judet în mai multe rânduri cu Udrea, arãtându-se un bun prieten al fostului ministru, astãzi obiectul unor anchete complicate – iar acestia erau “sfãtuiti” sã dea lucrãrile la Marcam Construct (în special). Acolo unde bãtea la ochi prea tare, Marian punea unele firme de constructii din cercul sãu de apropiati sã liciteze la programele PID, dupã care Marcam Construct subcontracta lucrãrile si încasa bãnutii. La Suletea, de exemplu, se spune, fosta conducere a primãriei a fost atât de docilã, încât a dat firmei Marcam Construct în jur de 5 miliarde lei vechi în plus, ca si cheltuialã neeligibilã, la lucrãrile de modernizare a cãminului cultural. Actualul primar, Ciprian Tamas, spune cã are informatii cã sunt 5 miliarde lei cheltuieli neeligibile, pentru care conturile primãriei sunt blocate acum… Iatã si cum stau lucrurile la Suletea: la cãminul cultural, omul lui Dan Marian, fostul primar, a mai cerut sã se facã un etaj, pentru care a plãtit suplimentar 3,5 miliarde lei, în timp ce ISU a cerut douã scãri exterioare, tot suplimentar, de încã 1,5 miliarde lei vechi. În total, o sumã de 5 miliarde lei vechi plãtitã în plus la firma controlatã de senatorul Marian, din avansurile plãtite de APDRP! Faptul cã Dan Marian s-a implicat în câstigarea lucrãrilor de cãtre firma fratelui sãu, la care actionari erau cei din familia Marta, s-a vãzut imediat. De la o cifrã de afaceri de 11 miliarde lei vechi, pe 2010, an în care afacerile cu bani europeni sunt la început pentru firma Marcam, se ajunge la o cifrã record, în 2011, respectiv 94 miliarde lei vechi, cu un profit de 1,6 miliarde lei vechi. Prin judet se tot vorbeste de ceea ce face deputatul Marian cu firma Marcam Construct, însã nimeni nu are curaj sã investigheze ce se petrece cu aceastã societate, care într-un singur an îsi mãreste cifra de afaceri de 9 ori! În 2012, an în care PDL pleacã de la guvernare, cifra de afaceri a Marcam Construct ajunge la aproape 90 miliarde lei vechi, cu un profit si mai mare, de 1,85 miliarde lei vechi. Cum Dan Marian nu mai controleazã proiectele guvernamentale si cele ale Uniunii Europene, scade imediat si cifra de afaceri a Marcam Construct. În 2013, aceastã cifrã ajunge la 21,2 miliarde lei vechi, semn cã primarii nu mai ascultã de Dan Marian, care este cãzut total în dizgratie. Profitul lui 2013 este de tot râsul, în comparatie cu anul 2012: doar 47 milioane lei vechi, adicã 3% din profitul anului precedent! Una peste alta, este uimitor cum o firmã cu 14 angajati reuseste sã facã afaceri de 2-3 milioane de euro pe an, desi explicatia rezidã în modul în care s-au tot câstigat licitatiile, cu sprijinul parlamentarului husean, spun surse bine informate.
De la apartament la vilã mai este doar un pas!
Din milioanele de euro câstigate de firma Marcam Construct, a apãrut si o mândrete de vilã în cartierul Recea. O vilã despre care husenii stiu cã ar urma sã fie a senatorului Marian, însã acesta încã nu are curajul sã iasã în fatã, sã recunoascã implicarea sa în câstigarea de cãtre Marcam Construct a proiectelor de multe milioane de euro. Seara trecutã, l-am contactat pe Robert Marta, administratorul Marcam Construct. La întrebarea “Ce legãturã aveti cu Dan Marian?”, acesta a negat vehement: “Nu am, domnule, nicio treabã cu Dan Marian. Nu e vila lui, e a familiei Marta, avem familie numeroasã. Lui Dan Marian poate îi dati voi, ziaristii, o casã, dacã tot spuneti cã stã la bloc si nu are unde sã stea. Noi, familia Marta, avem Marcam Construct, nu stiu de unde ati scos-o cã Dan Marian… Iliutã a fost în firmã pânã acum patru-cinci ani, de când am intrat eu si fiul meu actionari. Dan Marian nu are nicio treabã cu noi”, spune Robert Marta. Reputatia acestuia în Husi nu este una asa de grozavã si toatã lumea a fost uimitã când a auzit cã Dan Marian s-a “asociat” cu acesta. Si politic, Marta stã bine. Este seful oamenilor de afaceri din PDL. De unde acest profit si de ce a scãzut cifra de afaceri atât de rapid?, l-am mai întrebat pe administrator. “Nu mai sunt bani pentru lucrãri, desi mai avem de încasat bani (numai de la Suletea, Marcam mai are de încasat 2 miliarde lei vechi, n.r.). Cã am fãcut acest profit, nu e nimic ilegal, am plãtit taxe si impozite pe el. Noi nu facem politicã (sîc!), nu stiu ce spun altii, suntem apolitici”, a mai completat administratorul de la Marcam Construct. Rãmâne de vãzut, în lumina scandalurilor în care este implicatã Elena Udrea, la Bucuresti, dacã afacerile cu bani europeni din judetul Vaslui, controlate ani de-a rândul de senatorul husean, vor face obiectul unei anchete a DNA, asa cum s-ar impune.
“Eu nu mai sunt în actionariatul de la Marcam. Fratele meu mi-a spus sã mã retrag”
“Este confidential, nu pot sã vã spun dacã mai sunt sau nu în firma Marcam… Asa s-a numit firma dintotdeauna. Eu m-am retras de acolo prin 2010, când s-a semnat primul contract cu statul, fratele meu mi-a spus cã trebuie sã mã retrag, cã erau nu stiu ce probleme. Cât am avut lucrãri pe privat, am fost actionar si administrator, pe urmã, când am lucrat cu statul m-am retras, ca sã nu fie probleme… Ce probleme sunt cu Marcam? Nu s-au fãcut lucrãrile cum trebuie? Cineva trebuia sã câstige licitatiile, iar Marcam a câstigat în cadrul unui consortiu de firme, în unele comune. Vila din Recea nu este a lui Dan, lumea poate sã spunã ce vrea, e a lui Claudiu, el e un bãiat gospodar si vrea sã se retragã la casã, nu mai vrea la bloc” – Iliutã Marian, fratele senatorului Marian.