* Alpinistul Tiberiu Pintilie, cel care va duce însemnele echipei de fotbal Oţelul până la 8.201 metri, a fost echipat de „Viaţa liberă” cu un telefon capabil de comunicare prin satelit şi va transmite de două ori pe săptămână cum se vede lumea de la o palmă de firmamentul Terrei * Steagul cotidianului nostru va flutura pe vârful Cho Oyo din Himalaya
Îşi dorea un asemenea aparat
Totul a plecat de la conferinţa de presă de joia trecută. Tiberiu Pintilie, gălăţeanul de 27 de ani care vrea să cucerească unul dintre piscurile Himalayei, a ţinut să le mulţumească în faţa reprezentanţilor mass-media oamenilor de la Oţelul Galaţi pentru cei 3.000 de euro cu care a fost ajutat ca să pornească în impresionanta şi deopotrivă periculoasa expediţie.
L-am întrebat dacă acolo, la kilometri altitudine, poate fi contactat pentru câteva impresii, iar răspunsul său nu mulţumea pe nimeni: „Nu există unde GSM acolo şi oricum sunt destule restricţii.
E graniţa Chinei cu Nepalul, nu se poate comunica”. Se simţea în glasul tânărului aflat în faţa celei mai mari provocări din viaţă un regret. „Am încercat, am căutat peste tot, dar n-am reuşit să convingem pe cineva să ne ajute cu un telefon”, a adăugat Tiberiu.
„Telefon-satelit? O veste senzaţională!”
Vineri la prânz, adică a doua zi, l-am sunat pe bravul iubitor de munte: „Tibi, Viaţa liberă îţi oferă un telefon-satelit ca să putem ţine legătura în timp ce vei urca pe Himalaya!” Era bulversat, se afla în Bucureşti şi mai avea 48 de ore până la plecarea, alături de colegii săi, Adrian Faku (23 de ani) şi Bogdan Pintilie (43 de ani), spre îndepărtata destinaţie. Credea că este victima unei farse.
„E o veste senzaţională, nu speram să pot obţine acest lucru!”, a putut spune sportivul şi trebuia să ne mişcăm. Timpul lucra în defavoarea noastră. I-am trasat drumul spre firma din Capitală care comercializează o asemenea nebunie de aparat, iar în jurul orei 16.00 se putea considera super-echipat. Telefonul, un Thuraya dotat şi cu GPS, cu încărcător solar a costat 1.800 de euro, cu TVA. „Putem să şi vorbim, voi putea trimite şi date”, exulta Pintilie.
„Veţi trece de «Zona Morţii»”
Am confecţionat în aceeaşi zi şi un steag al „Vieţii libere” pentru a împărtăşi măcar 1 la sută din experienţa trioului curajos care intenţionează să atingă vârful Cho Oyo (8.201 metri).
După ora 9 seara am ajuns în Bucureşti pentru a-i înmâna flamura principalului cotidian al Galaţiului, dar şi pentru a marca trecerea telefonului-satelit în grija celui mai neînfricat corespondent al nostru.
„Steagul vostru va fi singurul din România care va înfrunta «Zona Morţii» de după 7.500 de metri încolo”, ne-a asigurat noul nostru coleg care ne va transmite de două ori pe săptămână impresii de pe firmamentul Terrei. Ieri, trupa lui Tiberiu Pintilie a plecat la Istanbul, iar apoi va zbura spre Kathmandu, capitala Nepalului. Încep corespondenţele de pe cer!