GHINION… Un cunoscut antreprenor din Bârlad, Sandu C., în vârstă de 77 de ani, a fost implicat într-un accident rutier grav. Duminică, acesta se deplasa cu mașina personală, împreună cu soția sa, în vârstă de 65 de ani, spre Bârlad. În urma accidentului, ambii pasageri ai mașinii au ajuns la Spitalul Județean de Urgență (SJU) Vaslui, iar în urma investigațiilor, femeia de 65 de ani a fost transferată la o clinică din Iași. Șoferul care se afla la volanul mașinii ce a derapat, a rămas internat în stare destul de gravă, la SJU Vaslui.
Detașamentul de pompieri Bârlad a intervenit cu o autospecială echipată cu modul pentru descarcerare/deblocare, o ambulanță SMURD tip B2 (EPA) și echipaje specializate, la un accident rutier produs pe DE 581, între localitățile Tutova și Bădeana, sensul de mers spre Bârlad. „La fața locului a fost deplasată și o ambulanță tip C aparținând SAJ Vaslui, substației Bârlad. La sosirea echipajelor de intervenție a fost găsit un autoturism răsturnat și avariat, cele două persoane aflate în interior fiind evacuate. După evaluare și acordarea primelor îngrijiri medicale, victimele, un bărbat în vârstă de 77 ani și o femeie în vârstă de aproximativ 65 ani, au fost transportate la spitalul din Vaslui. Pompierii militari au asigurat măsurile PSI, au degajat autoturismul, au curățat și spălat carosabilul.”, au precizat reprezentanții ISU Vaslui.
Polițiștii au deschis un dosar penal
Polițiștii bârlădeni fac cercetări pentru a stabili cu exactitate cum s-a produs accidentul. Din primele cercetări, se pare că bărbatul de 77 de ani, din Bârlad, a intrat într-o depășire, iar mașina din față, pe care o depășea ar fi mărit viteza. Șoferul mașinii aflată în depășire s-a retras spre acostametul drumului din sensul opus, unde a derapat și s-a răsturnat în decor, se pare că de trei ori. Cele două persoane din autoturism au ajuns la SJU Vaslui, iar în urma investigațiilor medicale, femeia de 65 de ani, în stare destul de gravă, a fost transportată la Iași, având pleura și plămânii afectați din cauza coastelor rupte. Bărbatul a rămas internat la SJU Vaslui, având și el coastele rupte, contuzii la colana vertebrală și policontuzii. „În cauză s-a deschis un dosar penal pentru vătămare corporală din culpă, urmând a se efectua cercetări pentru stabilirea cu exactitate a cauzelor accidentului”, a precizat Bogdan Gheorghiță, purtătorul de cuvânt al IPJ Vaslui.
77?… Asta se crede Iliescu?.. stai moșule acasă cu nepotul..traficul nu mai este că acum 50 de ani cu 3 Dacii pe strada…