DECIZII… La aproape un an de la tragedia de la Oprișița, în urma căreia un adolescent și-a pierdut viața, cel vinovat încă așteaptă confruntarea cu magistrații. Deocamdată, pe portalul instanțelor de judecată, se pot observa doar decizii legate de măsurile preventive, fără ca dosarul să fi ajuns pe fondul instanței. Valentin Manolache este tânărul de 27 de ani din Hârsova, comuna Delești, care, anul trecut, la sfârșitul lunii august, după un adevărat periplu bahic, s-a urcat la volan, a pierdut controlul direcției de mers și a ajuns cu mașina în râul Rahova. În urma accidentului, un adolescent de 17 ani și-a pierdut viața și alte trei persoane au ajuns la spital.
A trecut aproape un an de la tragedia de la Oprișița, în urma căreia un adolescent de 17 ani și-a pierdut viața și, deocamdată, instanțele de judecată iau decizii privind măsurile privative de libertate. Până la judecarea, pe fond, a cauzei, pare să mai fie cale lungă. Autorul accidentului, Valentin Manolache, de 27 de ani, din satul Hârsova, comuna Delești, a pierdut controlul volanului pe un drum județean, la ieșirea din localitatea Oprișița. Tânărul conducea mașina cu viteză și a pierdut controlul direcției, intrând cu autoturismul în râul Racova. În urma impactului, Andrei Chirica, unul dintre pasagerii de pe bancheta din spate, a căzut în apă, unde și-a pierdut cunoștința și s-a înecat. Martorii care au ajuns imediat la accident au dat dovadă de o prezență de spirit ieșită din comun, reușind să scoată din mașină trei pasageri. Prima sosită la locul incidentului a fost o tânără familie, soț și soție, urmată la câteva minute de un motociclist. Soțul a fost primul care, de pe mal, a sărit pe mașină să vadă starea victimelor. La scurt timp, văzând proporția tragediei, a coborât în apă și femeia. Aceasta a filmat cu telefonul toată intervenția. S-a dus la șoferul care era pe mal și l-a întrebat câți pasageri erau în mașină. Primul scos din mașină a fost tânărul aflat pe scaunul din dreapta față. Șoferul ieșise singur, acuzând dureri cumplite la coloană. Inițial, Valentin Manolache i-a răspuns femeii că doar patru pasageri se aflau în mașină. Numai că, la un moment dat, soțul femeii a observat o a cincea persoană în apă, iar motociclistul a sărit imediat în apă, reușind să-l scoată pe mal. Supărată că a uitat să spună numărul corect al pasagerilor aflați în mașină, femeia a început să-l certe pe Manolache, în timp ce acesta se văita din cauza durerilor. În toată această perioadă, soțul ei îi făcea masaj cardiac adolescentului scos din apă, încercând să-i salveze viața. Medicii sosiți la fața locului l-au găsit pe Andrei Chirica mai mult mort decât viu. L-au resuscitat la fața locului, iar tânărul a dat semne de viață. A fost transportat la spital în stare gravă, dar a intrat, din nou, în stop cardio-respirator. Medicii au încercat, din nou, să-i salveze viața, fără succes de această dată.