La aproape un an de la teribilul accident petrecut în vecinătatea Jandarmeriei, în urma căruia un biciclist a fost spulberat de un Audi, anchetatorii au dat verdictul * 50 de kilometri la oră este viteza oficială a bolidului în momentul impactului * Rudele mortului contestă soluţia şi susţin că în realitate lucrurile s-au petrecut cu totul altfel
Pe 4 mai 2012, Gheorghe Ion, un gălăţean în vârstă de 60 de ani, devenea victimă într-un teribil accident rutier produs la ieşirea din municipiul Galaţi, pe DN 26. Se întâmpla, mai exact, chiar în faţa Jandarmeriei, în apropiere de Metro, în impact fiind implicate două autoturisme, un Audi şi un Renault, precum şi biciclistul, cel care avea să-şi piardă viaţa după ce bolidul german l-a aruncat în şanţ. În urma impactului, ale cărui circumstanţe erau cel puţin la acel moment destul de neclare, şoferul autoturismului Audi, Bogdan Burducea, de 29 de ani, a părăsit maşina şi a sărit gardul în curtea Jandarmeriei. Tânărul a nimerit direct în mâinile jandarmilor, care l-au şi predat poliţiştilor veniţi pentru anchetă. Informaţiile proaspete de la faţa locului indicau ba că tânărul şofer mirosea a băutură, ba că acesta provocase accidentul intrând cu viteză mare pe banda întâi, în încercarea de a se strecura printre Renaultul de pe banda doi şi biciclistul care mergea pe marginea acostamentului, spre Vânători. Cert este că anchetatorii nu au putut, oficial, să stabilească pe loc alcoolemia lui Burducea, pentru că, fiind „prea şocat”, acesta nu a putut sufla în etilotest, iar viteza invocată de unii martori a fost infirmată, tot oficial, prin raportul de expertiză, „sfânt” pentru lămurirea gradului de vinovăţie în astfel de situaţii.
50 km/h, viteza letală
Două maşini avariate şi „aruncate” de pe şosea, doi stâlpi de lemn aproape puşi la pământ şi cel mai grav, un om mort au fost efectele imediate ale accidentului de pe 4 mai 2012, posibile, potrivit unor voci din rândul persoanelor aflate în apropiere în momentul impactului, din cauză că autoturismul Audi ar fi avut viteză. Nu la aceeaşi concluzie au ajuns însă şi cei care au făcut expertiza şi ale căror concluzii tind să-i dea dreptate şoferului maşinii germane.
În declaraţia cuprinsă în raport şi având ca dată 5 mai 2012, Bogdan Burducea susţinea următoarele: „Conduceam autoturismul cu o viteză de aproximativ 50 km/h. La un moment dat, am observat autoturismul Renault care rula pe banda doi şi un biciclist care rula pe acostament în aceeaşi direcţie de mers. Biciclistul s-a dezechilibrat şi a virat stânga intrând pe sensul meu de mers. Am frânat şi am virat stânga pentru a evita impactul cu biciclistul, însă am lovit autoturismul aflat pe banda doi, apoi biciclistul, după care am ieşit de pe partea carosabilă, acroşând doi stâlpi din lemn”.
Declaraţia lui Neculai Secară, de 65 de ani, şoferul Renaultului, cuprinsă în acelaşi document, contrazice oarecum ordinea ciocnirilor descrisă de Burducea: „Rulam cu o viteză de 45-50 km/h. Ajuns în zona unităţii de jandarmi, am văzut că în faţa mea de deplasa în aceeaşi direcţie cu mine un biciclist care se afla la aproximativ un metru de marginea drumului şi care mergea drept. (…) Am semnalizat şi după ce m-am asigurat am trecut în banda doi (…) Am trecut de biciclist aproximativ un metru, moment în care am auzit în partea laterală spate o bufnitură, care m-a determinat să pierd controlul volanului şi să părăsesc carosabilul prin dreapta direcţiei mele de mers (…)” se arată în poziţia şoferului sexagenar, care la câteva zile de la accident a ajuns pe masa de operaţie din cauza unor leziuni pe care, afirmă el, le-ar fi dobândit în momentul impactului. Medicii legişti nu au fost însă de aceeaşi părere, apreciind că nu există legătură de cauzalitate între prolemele de sănătate ale lui Secară şi accident, astfel că bărbatul, rămas fără permis imediat după eveniment, a apărut în dosar doar ca martor, nu ca parte vătămată. În aceste condiţii, singura victimă rămânea biciclistul Gheorghe Ion, cel care apare ca răspunzător de accident.
„Accidentul de circulaţie din care a rezultat decesul persoanei de pe bicicletă s-a produs în condiţiile în care aceasta şi-a schimbat direcţia de deplasare printr-un viraj la stânga, fără asigurare, pătrunzând în culoarul de deplasare a autoturismului Audi, care circula pe prima bandă. (…) Se poate aprecia că viteza iniţială de deplasare a autoturismului marca Audi cu nr. de înmatriculare GL 08 ABC condus de Burducea Bogdan putea fi de circa 52 km/h. (…)
Evenimentul rutier s-a produs datorită manevrei imprevizibile a victimei, fără semnalizare şi asigurare”, este menţionat în concluziile raportului întocmit de experţii tehnici Anton Cristea şi George Durbacă, document ataşat la dosarul 3198/P/2012 având ca obiect infracţiunea de ucidere din culpă.
Burducea, „scăpat” la Parchet
În baza probelor administrate la dosar, procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Galaţi au dispus neînceperea urmăririi penale faţă de Bogdan Burducea, considerându-l pe acesta nerăspunzător pentru evenimentul soldat cu moartea biciclistului. Decizia, comunicată atât rudelor celui decedat, cât şi celuilalt şofer implicat, a fost de natură să-i nemulţumească şi pe unii şi pe alţii.
„Am primit înştiinţarea şi am făcut contestaţie”, ne-a spus Alina Radu, fiica lui Gheorghe Ion. La rândul său, Neculai Secară este nemulţumit că a fost citat doar ca martor în acest dosar deşi a suferit daune fizice şi materiale.
„Am cheltuit 4.600 de lei cu maşina lovită şi cu îngrijirile medicale, bani pe care nu ştiu de unde o să mi-i recuperez. Mi s-a spus să îi cer familiei mortului. Plus că eu abia acum mi-am primit înapoi permisul de conducere”, ne-a declarat Neculai Secară.