21 de persoane au aterizat la Iasi din sutele de romi expulzate din Hexagon. Dintre acestea, si o tinara mamica cu doi copii. Medianca Bancuta are 20 de ani si nu a avut cum sa fuga de politistii francezi pentru ca trebuia sa aiba grija de copii. Acum zice ca i-a parut rau ca a plecat acolo. Cit a stat in Paris a invatat doar citeva cuvinte care o ajutau, mai mult sau mai putin, sa capete citiva euro pe zi la semafor. Proiectele desfasurate in zona Iasului de catre autoritati si ONG-uri pentru reintegrarea romilor nu dau rezoltate: pina sa inceapa, romii fug deja in Europa, la facut bani.
Dintre sutele de romi repatriati care au cunoscut politica de securitate a lui Nicolas Sarkozy, 21 sint din judetul Iasi. Au fost expulzati din Franta din motive de ordine si securitate publica, spun autoritatile, insa multi dintre ei nu sint infractori. Ridicati din taberele considerate ilegale de catre francezi, romii din tara si cei din Bulgaria au fost suiti sistematic in masini si dusi la aeroport pentru revenirea in tara de origine. „Voluntar” a revenit si Medianca, o tinara in virsta de 20 de ani de etnie roma care locuieste acum in Dancu si care a cersit pina nu de mult pe strazile Parisului. „M-o intrebat: «De ce stai aicea?» «Fac si eu un ban, in Romania ce sa fac?», am spus. «Fac si eu un ban». Si au zis ca «vezi ca nu iti da, nu iti da, pleaca acasa, la ce mai stai?». Si am vazut asa, m-am luat si am venit. Mi-au spus ca ma dau afara pentru ca cersesc”, a povestit Medianca. Aspru criticati de catre reprezentantii Comisiei Europene, de catre membri ai altor state din cadrul Uniunii Europene pentru politica lor de expulzare a romilor, francezii au replicat dur ca notiunea de cetatean european nu exista. „Parca imi si imaginez, cred ca a fost exact ca la Auschwitz, ca la Bug, au fost pusi in masini ca animalele. Este un drept al Comunitatii Europene incalcat, acela de a circula liber, de a fi cetatean european. Pentru asta ar trebui facute toate demersurile ca cine este responsabil sa fie tras la raspundere”, a declarat Demostene Olariu, consilier pe problemele romilor din cadrul Prefecturii si seful Partidei Romilor din Iasi.
Nu a fost niciodata la scoala
Are ochii mari si caprui, iar parul ii este impletit in traditionalele codite. Poarta o fusta inflorata si o bluza rosie, iar picioarele ii sint desculte. O oja portocalie se iveste pe unghiile ei de la picioare, atunci cind nu sta cu degetele strinse ca si cum ar incerca sa le ascunda. E rosie in obraji si ai spune ca e rusinata. Ca nu intelege ce i s-a intimplat, si deci nici nu ar sti ce sa povesteasca. Ea este Medianca Bancuta, o tinara de numai 20 de ani, mama a doi copii si o persoana de etnie roma recent expulzata din Franta. Nu a fost niciodata la scoala si nici nu a muncit vreodata in Romania. A stat mereu in Dancu, alaturi de familie. Atunci cind a ramas insarcinata pentru a doua oara insa, a decis sa paraseasca tara ca sa faca bani. „Am plecat de acasa in ianuarie cu mama si cu fratii mei pentru bani. Ne-am dus in Franta. Mi-am luat copiii, baietelul de trei ani jumatate, iar cu fata eram insarcinata. Am nascut-o acolo, acum are cinci luni. Stateam pe unde apucam, numai pe strazi, eram mai multi tigani. Acolo cersam. Stateam in semafor si cersam cu mina, atit. Doua, trei vorbe stiam, nu stiam mai multe. «Donnez-moi un piece, s’il vous plait, mademoiselle, monsieur». Adica dati-mi si mie un ban, va rog, domnisoara sau domnule. Altele dadea cite un euro, altele nu. Dar nuuu…. nu dau bani francezii astia, vai de mine, nici mincare, nici bani, nimica. Daca faceam patru, cinci euro erea prea mult, nici alea nu prea le faceam”, a povestit Medianca.
„Dar eu ce am facut rau acolo? Cersam, cum sa fac ceva periculos?”
Raspunde cu greu la intrebari, iar pe unele spune ca nu le intelege. Nu a stiut initial sa spuna in ce oras a stat in Franta, pentru ea Franta era un mare oras si nu o tara. Si-a amintit apoi ca acolo era un turn Eiffel si a recunoscut denumirea de Paris. Nu a auzit de legi, politica si nici de Sarkozy macar. Stie doar ca intr-una din zile nu i-a mai mers cu cersitul. „A venit politia de cite ori, ca nici nu mai stiu, de vreo doua ori pe zi tot venea. Ne spuneau: «Plecati!», «Degajer!» tot repetau. Venea cu manusile sa ne da afara. Nu stiu de ce cu manusi. Au venit cu cinci zile inainte si mi-au spus: «trebuie sa pleci acum, pe 8 septembrie». A spus ca la data asta, mi-au aratat optu’ cu degetu’. «Pe data asta trebuie sa pleci!». Si nu am vrut sa plec, am zis: «las, ca mai stau!». Si au venit pe 8 septembrie si m-au luat de pe strada si m-au dus la aeroport. Stateam cu tot cu copiii, i-au luat si pe ei si i-au pus in masina si ne-au dus. Si veneau si altii ca noi, dar in alte masini. Era doua, trei masini. Mi-au explicat in romana pe drum, a spus cineva din masina: «te duce la Bucuresti, de acolo iti face schimbare». M-a intrebat de unde sint si am spus: «din Iasi!». Si a spus: «te duce acasa la tine!». Tot cu avionul am venit si de la Bucuresti”, a continuat tinara. Medianca spune ca banii pentru revenire i-a primit dupa ce s-a urcat in avion: trei sute de euro pentru ea si doua sute pentru ambii copii. „Mi-a spus ca sa am de mincare pentru acasa si sa nu mai ma intorc. Francezii spuneau si unul singur traducea. Au zis ca gata, sa nu mai ma duc. Dar eu ce am facut rau acolo? Cersam, cum sa fac ceva periculos? Doamne fereste! Pe altii care fura i-au mai impins, i-au mai batut, de multe ori. Pe mine m-au alungat din semafor doar cersetorii care ereau de multi ani acolo, dar eu nu am ajuns la Politie in Franta ca altii”, a spus indignata femeia.
„Am plecat pentru bani si stiam ca is civilizati. Dar nu is mai oameni ca noi”
Noaptea dormea pe strazi in Paris, pe fetita o tinea „intr-o din aia care se pune in git”, un port-bebe de a carui denumire nu a auzit. Iar pe baiat il avea mereu linga ea, il tinea de mina. Baie le-a facut doar in cele patru zile cit a stat in spital ca sa nasca. Adica de citeva ori in aproape opt luni. Iar daca au racit copiii, a cersit si citeva pastile de la un spital, ca alte boli nu au avut, explica ea. Mincare cumpara din banii strinsti de la cersit, uneori patru, alteori opt euro, in zilele bune. Si ar mai fi vrut atunci sa mai ramina, daca ar mai fi lasat-o oamenii „rai”, cum ii numeste pe francezi. „Rudele mele au ramas acolo. Pe care prindea si trimetea acasa, care fugea si statea, eu nu erea sa fug ca aveam doi copii cu mine. Dar ii urmaresc pe cei care au ramas. Am vorbit cu mama si a spus ca tot asa e, fug dupa ei. Am plecat pentru bani si stiam ca is civilizati. Dar nu is mai oameni ca noi. Mi-a parut rau ca am plecat, dar acum nu m-as mai intoarce, ca pina la urma am stat pe strazi si nici bani asa multi nu am facut. Nu mai ma duc, gata. In alta tara poate ca ma duc, dar in Franta nu. Si nici pe copiii mei nu i-as lasa in Franta daca ar fi mari, ca e lumea rea acolo”, a mai spus femeia. Acasa isi creste copiii din alocatii si asteapta sa ii vina actele de la Primarie si pentru fetita pe care a nascut-o in Franta. Pentru Gabriela, nu isi face inca planuri, ca e prea mica, dar pe Mihai il va da la scoala atunci cind va fi un pic mai mare. Singura amintire frumoasa din Franta e decolarea cu avionul de pe aeroportul din Paris. Se intreaba insa daca ar putea sa arunce biletele ce i-au ramas in urma zborului, ca o incurca. Iar soneria telefonului, o manea, o face sa isi ia gindul de la francezi si semafoare si incepe sa vorbeasca in limba ei cu rude curioase.
S-a intors acasa: stau 12 oameni in cinci camere
Din casa lui Grafian Munteanu, liderul romilor din Dancu, acolo unde a acceptat Medianca sa ne povesteasca despre expulzarea ei, am mers in casa in care locuieste ea acum in Dancu, o locuinta cu cinci camere in care stau 12 oameni. Adica toata familia, iar Medianca doarme impreuna cu copiii intr-una din camerele in care sta si tatal ei. „Pai daca era asea periculoasa cum spune ei, va dati seama ca nu ii mai dadea drumul, o tinea acolo. Femeia mea si acuma e acolo, a sunat aseara, a zis ca au dat trei sute de politai peste ei sa ii omoara si sa ii alunga, nu stiau unde sa fuga. Dar pe unii ii bate. Si daca l-o prins la furat chiar atunci sa il inchida, oricum, de ce sa ii bata?”, a spus furios Gheorghe Bancuta, tatal Mediancai. Barbatul se plinge ca a ramas de curind fara serviciu. Lucra la Salubris de vreo 15 ani si l-au prins sefii de trei ori ca fura din gunoaie piine pentru porci. S-a dus, astfel, si singurul venit al familie, pentru ca el a fost dat afara, si asa ca, in lipsa de bani, sotia si copiii i-au plecat in Franta. Pe Medianca a luat-o acasa inapoi acum, la scoala nu a avut putere sa o dea. Iar tinara nici nu mai vrea acum sa auda de studii, motivind ca nimeni nu ar avea grija de copiii ei daca ea ar pleca la scoala. „Ea nu vrea scoala, singura solutie pentru ea ar fi fost sa isi continue studiile, dar ea, ca si ceilalti, e reticenta. Or fara studii nu poate obtine o calificare pentru un loc de munca. Tot ce putem face in acest caz este sa ne asiguram ca primeste alocatiile pentru copii”, a explicat Dana Rusu, consilier din cadrul Agentiei Nationale pentru Romi, Regiunea Nord-Est.
Programele pentru integrarea romilor, esuate din start
Medianca a ramas inconjurata de copiii cu suzeta si goi pe jumatate, de rude curioase ce nu inceteaza sa intrebe: „Da’ ce a facut rau, doamna?”, iar in spatele ei atirnau citeva haine colorate pe doua sirme. Oficialii institutiilor iesene sustin ca astfel de probleme nu vor inceta sa apara daca nu isi gasesc rezolvarea in tara. Desi numesc expulzarile romilor din Franta un abuz, reprezentantii Prefecturii si cei ai Agentiei Nationale pentru Romi cred ca sint necesare proiecte de integrare a romilor repatriati in Romania. Pentru ca astfel de proiecte sa functioneze insa, romii ar trebui sa aiba minimum opt clase. „Eu am mai incercat chiar si aici in Dancu sa ii inscriu in programul «A Doua Sansa» ca sa isi inceapa sau sa isi continue studiile. Pina in februarie, cind trebuiau sa inceapa cele doua grupe cursurile, au fugit toti in Italia, asa ca proiectul a esuat. Sintem dispusi sa ii ajutam in continuare in acest sens daca isi doresc si, atit pentru ei, cit si pentru cei care au deja studii, avem in derulare un alt proiect ce se intituleaza «Impreuna pe piata muncii». Cred ca Romania ar trebuie sa rezolve problema, in definitiv problema e aici, nu cred ca e de acolo, din Franta. Eu din cite am inteles, romii se intorc in Franta si, cel mai probabil, Franta nu a prevazut lucrul acesta, ca ii vor trimite acasa, iar dupa o zi, doua, ei se intorc. Ei au crezut ca ii vor trimite acasa si aici se incheie totul, iar noi, la rindul nostru, trebuie sa gasim o solutie sa ii ajutam pe cei repatriati”, a precizat Dana Rusu, expert pe orientare si consiliere profesionala in cadrul proiectului derulat de Agentia Nationala pentru Romi, Regiunea Nord-Est.
Doar o persoana expulzata s-a inscris intr-un proiect
Proiectul de integrare pe piata muncii coordonat in Iasi de catre consilierul Demostene Olariu si in cadrul caruia lucreaza cinci experti a fost implementat si in alte sapte regiuni din tara, spun oficialii. „Tot ce trebuie sa faca doritorii este sa ne caute, iar noi le vom oferi cursuri gratuite de calificare in urma carora vor obtine un certificat. Ulterior ii invatam cum sa scrie un CV, cum sa isi caute un loc de munca, ce trebuie sa faca la un interviu. Facem o analiza in functie de situatia fiecaruia si decidem impreuna de ce ar avea nevoie si cum il putem ajuta sa se angajeze”, a adaugat Dana Rusu. Expertii sustin ca s-au inscris deja 256 de persoane din Regiunea Nord-Est in cadrul proiectului, dintre care o singura persoana repatriata din Franta. Cursurile de calificare pe care le pot urma romii le ofera posibilitatea de a primi un certificat care sa ateste ca sint ospatari, cosmeticieni, operatori de introducere si validare date, asistenti sociali sau mecanici auto, printre altele. „De asemenea, Prefectura nu va ramine indiferenta la abuzurile ce au avut loc in aceste cazuri si vom incerca impreuna cu ONG-urile si cu institutiile statului sa facem ceva pentru cei repatriati. Vom trimite si scrisori la Ambasada Frantei si chiar la Guvernul Frantei. Tragem speranta ca Romania nu isi va lasa cetatenii sa fie abuzati”, a incheiat Demostene Olariu.
Ambasadorul Frantei la Bucuresti: „Scrie cetatean european pe cartea dumneavoastra de identitate? Nu”
In timp ce institutiile statului roman cauta solutii pentru integrarea romilor si analizeaza expulzarile din punct de vedere legal, in timp ce Comisia Europeana ameninta Franta cu procedura de infringement, adica sanctionare pentru expulzare, si o acuza de duplicitate, iar Fidel Castro, fostul presedinte al Cubei, declara ca Nicolas Sarkozy, presedintele Frantei, este „pe punctul de a-si pierde mintile”, reprezentantii Frantei afirma cu tarie ca notiunea de cetatean european nici macar nu exista. „Aratati-mi mie o carte de identitate pe care scrie ca exista cetatenie europeana. Aveti dumneavoastra asa ceva? Scrie cetatean european pe cartea dumneavoastra de identitate? Nu. Scrie cetatean roman, iar pe cartea mea de identitate scrie cetatean francez. Notiunea de cetatean european nu exista. Noi incercam, si nu e usor, sa integram persoanele cele mai vulnerabile. Si cheltuim foarte mult. Fiecare tara trebuie sa se ocupe de propriii cetateni”, a sustinut Henri Paul, ambasadorul Frantei la Bucuresti, in urma cu o saptamina, in cadrul unei emisiuni televizate. Potrivit reprezentantilor Ministerului Francez de Interne, dupa reuninea convocata de presedintele francez in legatura cu romii, in Franta au fost evacuate 441 de tabere ilegale. Ministerul Imigratiei a precizat ca aproximativ 1.000 de romani si bulgari au fost repatriati in perioada cuprinsa intre sfirsitul lunii iulie si sfisitul lunii august. Datele puse la dispozitie de catre Prefectura Iasi arata ca alte citeva sute de romi au ajuns in luna septembrie inapoi in Romania in urma expulzarilor, 21 dintre toti acestia fiind din judetul Iasi. Oficialii Prefecturii au declarat ca se asteapta in urmatoarele saptamini la inca o suta de ieseni care sa fie repatriati in urma politicii de securitate adoptata de presedintele Sarkozy.