START… Prefectul Daniel Onofrei, în calitate de reprezentant al Guvernului în teritoriu, a participat la ședința Comisiei Tehnice Centrale pentru Coordonarea Activităților de Organizare a Alegerilor pentru membrii din România. Ședința a avut loc în sistem de videoconferință la sediul Ministerului Afacerilor Interne, la care au participat prefecții, subprefecții, membrii Comisiilor Tehnice Județene, precum și reprezentanții Municipiului București, cu scopul de a coordona activitățile de organizare a alegerilor din data de 9 iunie 2024, atât cele pentru Parlamentul European, cât și alegerile locale.
“Această ședință a reprezentat o primă etapă de instruire pentru întregul personal responsabil de buna desfășurare a procesului electoral. Începând cu data de 12 martie 2024, odată cu debutul perioadei electorale, a fost emis către toate Instituțiile Prefectului din țară Punctajul atribuțiilor prefectului, care cuprinde toate sarcinile și responsabilitățile legale ale reprezentantului Guvernului în teritoriu pe întreaga durată a perioadei electorale. Instituția Prefectului din județul Vaslui își asumă un angajament ferm pentru asigurarea unei bune organizări și desfășurări a procesului de votare din data de 9 iunie, recunoscând importanța acestuia ca fiind un drept fundamental al tuturor cetățenilor. Ne exprimăm încrederea că activitatea noastră comună și seriozitatea personalului implicat vor contribui la o desfășurare eficientă și corectă a scrutinului electoral, respectând valorile democratice și transparente ale statului de drept “, a transmis prefectul județului Vaslui, Daniel Onofrei.
Intrebare: in acest an mai munceste vreun politician (parlamentar, ministru, primar, presedinte CJ) pentru banii multi pe care-i primeste ca sa rezolve problemele tarii si ale comunitatilor? Uitati-va la cei mai vizibili (primul ministru si presedintele senatului): non stop fac acelasi lucru, adica trag sforile politice. Vorbesc ei la televizor de problemele economiei, de inflatie, de saracie, de infrastructura, de coruptie? Nu, vorbesc doar de alegeri si se ocupa doar de alegeri. Mare nenorocire pe capul acestui popor sa aiba in frunte doar nemernici. Dar poate ca asta ii place poporului : paine putina si mult circ.
Bǎi, panaramelor!!! Sper sǎ dispǎreți după 9 iunie!
Elita forjei proletare …. de la Vaslui….. faza terminala …. la costume… și bikini….și tocuri… . la Vaslui….
AUR va iesi invingator in toate alegerile!
Flavius saracul e plin de sechele din copilarie…
9 iunie 2022?