spot_img
spot_img
6.5 C
Vaslui
18-ian.-2025

AU DERAIAT LOCOMOTIVELE ELECTORALE | Solomon și Barbu au rămas fără “tătici”

- Advertisement -

DEZASTRU… Cu doar câteva zile înainte de alegerile de care depind cu adevărat, cele parlamentare, pesediștii și liberalii vasluieni s-au trezit fără “locomotive”. În cazul Ciolacu este oarecum relativă comparația, dar în cazul Ciucă trebuie luat drept o glumă pentru că, sigur, ultimul nu putea aduce ceva în plus candidaților de pe listele liberale. Cert este că acum, ambele echipe au rămas fără “logică electorală” pentru că toate proiectele erau legate de colaborarea constructivă cu președintele. Și cum niciunul nu va fi președinte, toate proiectele electorale au rămas în aer! Cei doi și-au dat și demisiile de la partid. Ar fi bine ca demisiile lor să fie urmate și de cele din staj. La liberali ne referim la Rareș Bogdan, zis”Batistuță”, la Luxian Bode și la heirupistul de Blaga, iar din tabăra pesediștilor, la Grindeanu și la Tudose. Nici cuplul Solomon – Popica nu ar trebui să stea pe gânduri și ar trebui să facă un pas în spate. Ciprian Trifan la locale i-a surclasat. Acum cei doi au coborât cu 18 procente partidul.

În timp ce majoritatea românilor încă se mai miră de rezultatele șocante de duminică și caută pe Google să vadă cine e independentul ciudat care a ieșit pe primul loc, sunt câțiva care au probleme și mai mari. Peste cinci zile, echipele PSD și PNL Vaslui au un meci important și ambele au fost lovite de un ghinion crunt: căpitanii de echipă au primit cartonașul roșu încă înainte de începerea meciului. Pentru liberali nu a fost așa o mare surpriză pentru că, în afara unor exaltați veseli și petrecăreți, mulți știau deja că generalul are șanse minuscule să intre în turul II. La pesediști, însă, a fost un duș atât de rece, că li s-a micșorat groaznic nu doar procentul de la locale, dar și numărul de locuri eligibile de pe liste la parlamentare.

Solomon trebuie să refacă niște calcule

Este clar că la primul tur, armata pesedistă din județ a mers la relanti pentru că era sigură că Ciolacu nu va avea nicio emoție să intre în turul II. Abia acolo era mobilizarea generală. Dar pentru că nu va mai fi cazul, atenția se îndreaptă spre ziua de duminică pentru că există la PSD o listă lungă și ambițioasă de oameni care se văd în parlament. Atunci când au fost bătute în cuie aceste liste, Solomon prezenta triumfal șase locuri eligibile, patru la Camera Deputaților și două la Senatori. Previziunea era făcută pentru un scor scontat de 50-60%. Dar cum Călin Georgescu și Elena Lasconi le-a dat kilometrajul înapoi, Solomon trebuie să se gândească la o revizie generală. În plus, greul campaniei electorale se baza pe strategia de comunicare de proiecte. Toate proiectele aveau legătură cu susținerea “necondiționată” a președintelui Ciolacu…președinte care nu mai este și nici nu va fi nici al României și nici măcar al PSD. O lovitură foarte grea pentru pesediștii vasluieni care într-un interval atât de scurt au suferit două pierderi dramatice: tăticul Buzatu și tăticul Ciolacu!

Primul președinte al PSD care ratează intrarea în turul al doilea al alegerilor prezidențiale

ADIO… Marcel Ciolacu a anunțat luni, la sediul partidului, că duminică seară i-a înaintat secretarului general al partidului demisia sa de la conducerea partidului. „O să rămân alături de colegii mei până duminică la alegeri”. „Aseară i-am dat secretarului general demisia, astăzi la ora 17:00 am convocat un consiliu politic național și o să comunicăm decizia pe care o să o luăm”, a anunțat, luni după-amiază, Marcel Ciolacu, de la sediul PSD. „Vorbim despre o acceptare a demisiei pentru că e un act unilateral. O să rămân alături de colegii mei până duminică la alegeri”, a mai spus liderul politic. El a declarat că va rămâne în continuare premier, funcție pe care o ocupă din iunie 2023.

A scris o carte… degeaba! Și ce frumos o promovase! 

GENERALUL DEZERTOR… Nicolae Ciucă și-a anunțat demisia luni după-amiază de la șefia Partidului Național Liberal (PNL), după rezultatul obținut în primul tur al alegerilor prezidențiale. Politicianul s-a clasat pe locul cinci, unde a primit 8,79% din voturi. Acesta și-a anunțat demisia printr-un frumos comunicat de presă, la fel de sensibil precum capodopera sa literară. „Dragi români, vă mulțumesc pentru încrederea acordată! Demisionez din funcția de președinte al PNL. Partidele tradiționale, chiar și așa, cu multe erori de programare, sunt cele care trebuie să țină România unită. Partidul Național Liberal este conștient de miza enormă a acestor zile. Partidul Național Liberal are resurse pentru a le arăta oamenilor tot ceea ce a făcut bun în acești ani, are dovada că investițiile din bani europeni au ridicat nivelul de trai al multor comunități. Dar, mai mult decât atât, Partidul Național Liberal este conștient de greșelile pe care le-a făcut și va lupta până la capăt pentru ca România să rămână o țară liberă și democratică. PNL nu va ceda! Noua conducere a PNL nu va fi singură, deoarece are alături o oștire minunată formată din primari, președinți de consilii județene, consilieri locali și județeni, sute de mii de membri cu inima curată, dornici să muncească pentru țară indiferent cât de greu ne-ar fi. Trebuie să schimbăm multe, dar două chestiuni nu putem schimba: opțiunea noastră euroatlantică și protejarea a ceea ce suntem noi, românii. Un popor credincios, care face industrie, IT și agricultură, se ocupă și de meșteșuguri, are o resursă de inteligență enormă, dorește să protejeze și să ridice capitalul autohton și nu și-a pierdut niciodată speranța. Dragi români, am înțeles ce ați dorit să ne transmiteți! În ciuda greșelilor pe care le-am făcut, am învățat lecția pe care ne-a transmis-o electoratul și vom respecta decizia românilor. Le mulțumesc tuturor cetățenilor pentru votul exprimat și vă asigur de întreg respectul meu!”

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

10 COMENTARII

  1. Nici o schimbare nu se mai poate produce pe listele deja propuse și înregistrate la BEJ Vaslui! NU ESTE LEGAL! Ceea ce au propus conducerile #PNL_PSD (astăzi DEMISIONATE) , zis și „comasații”, este o FUMIGENĂ prin care se dorește păcălirea electoratului!

    Așadar, #PSD_Vaslui deschide lista la Camera Deputaților cu un candidat de toată jena, iar la Senat are în frunte varianta feminină a lui Agamiță Dandanache 😁, impusă de Ciolacu & Co.

    De asemenea, acțiunea membrilor #PNL_Vaslui de a se „război” cu actualii lor lideri locali reprezintă doar o ÎNCERCARE JENANTĂ de IMAGINE. Se imită competiția! La Camera Deputaților locul 1 este ocupat de actualul Primar al orașului Negrești, iar locul 2 îl are tot pe Agamiță Dandanache de București. La Senat, clar, vor eșua, întrucăt locul 1 este ocupat de …. ați ghicit, Agamiță Dandanache in format feminin. 😁

    Atât s-a putut în aceasta campanie la #PSD_PNL Vaslui (numiți și COMASAȚII), unde CAP de LISTE sunt doar personaje, parcă desprinse din opera lui Caragiale.

    https://www.facebook.com/profile.php?id=100016308345982

  2. Sa vedem ce fac la parlamentari . Psd sa afiseze pozele Ciolacu cu RROMII Brateanu -Prisan , Raducanu ,Sava de la intilnirea de la Vaslui .
    credeau ca tiganii sunt prosti ?
    Sa vedem si rromii pusi pe liste LA PARLAMENTARE cine i i voteaza ????? cine are lista de la parlamentari – care sunt persoanele de la Partda rromilor … ca nu prea apare nicaieri … Vai .. mucles .. ca a zburat propteaua.

  3. La psd s-a reunit și reunificat gașca sub conducerea țiganului de la Bârlad. Până când nu se întărește Trifan să-l mazilească pe acest s. Dar noua gașcă va fi mai rea ca cea de sub Buzaatu. Nimic nu va înflori în urma lor. Gunoaie !!!

  4. Și cam cum au dus Solomon si Popica în jos PSD??? Ce li se poate reproșa lor în contextul național? La Vaslui PSD a luat printre cele mai bune scoruri din țară. Trendul a fost unul național, nu la Vaslui a fost vreo problemă. Sunt mulți oameni buni în PSD Vaslui, dar acum partidul are nevoie de unitate și continuitate, nu de lupte interne.

    • Nu-i vorba de scorul obtinut. E vorba de participarea la vot. Daca ai doi votanti si unul te voteaza ai un scor foarte bun de 50% dar un singur vot. Judetul Vaslui a fost detasat pe ultimul loc la prezenta la vot. Te-ai intrebat de ce nu au mers la vot vasluienii? La cine se uita cetateanul cand se hotaraste sa merga (sau sa nu mearga ) la vot. La cei din fruntea partidelor, la calitatile lor, la comportamentul lor, la ceea ce au facut pentru cetatean. Ce sa vada la Solomon in afara de inganfare, mitocanism, lipsa de educatie si de bun simt? Ce sa vada la Popica in afara de sacoul de la scoala primara, legatura cu socrul si cu Buzatu? Ce sa vada la Victoria Stoiciu (nu ati auzit de ea dar se vor gasi destui fraieri care vor pune stampila pe ea)? Am dat exemple de la PSD pentru ca de ei era vorba in postare. Dar e valabil pentru toti candidatii vechi din politica locala. Lumea s-a saturat de promisiunile si vorbele goale spuse de 35 de ani. Politicieni, sunteti ridicoli cand mergeti pe strada in grup impartind pliante si promisiuni in campanie electorala. Nu va mai crede nimeni pentru ca timp de patru ani nu va mai vede nimeni .

      • Ești praf, cred ca ești în pauză de masă acum și până îți mănânci sandvișul cu parizer, scrii… A fost pe ultimul loc din cauza moldovenilor lipsă de la domiciliu, pe care i doare n chit de România, bine ca ei rup cozile de la tarnacoape pe afară… Ce ai scris o sa fie valabil, dacă o sa fie, la comentariile de lunea, marțea viitoare… Poftă mare!

  5. Cand eu am spus, acum cateva luni (dupa caderea lui Buzatu), ca Solomon si Popica vor aduce spre zero PSD-ul, nu m-a crezut mai nimeni. In ritmul acesta, daca cei doi nu se retrag, peste patru ani PSD nici nu va mai atinge 5%.
    Solomon si Popica, dupa figura facuta lui Mitica la sugestia si aprobarea guru-ului Ciolacu, vor fi mereu priviti cu neincredere de PSD-ei.
    Solutia este Trifan si echipa tanara.

    • nici eu nu voi vota PSD pentru că Solomon și Popica nu mă reprezintă, mă dezgustă, îmi este efectiv greață. îmi pare nespus de rău că nu îl pot susține pe Trifan

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.